RDW

Eveniment la Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu

afis

Expoziția „Pinacoteca Municipiului București, un proiect interbelic” va fi vernisată la Palatul Șuțu, vineri 29 iulie 2016, ora 18.30.

Din prezentarea publicată pe site-ul MMB, reținem: „După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică. Muzeul Municipiului Bucuresti, deținătorul patrimoniului, a reînființat prin noul său ROF (2015), în cadrul Secției de Artă, Pinacoteca Municipiului București. Din anul 1994 au fost susținute activități de restaurare, iar din anul 2006 s-a inițiat activitatea de clasare a operelor de artă. În acest moment a venit și timpul valorificării acestui efort printr-o expunere generoasă a colecției”.

Expoziția care va fi deschisă publicului până la sfârșitul lunii august va include săli ale Palatului Șuțu care nu erau până acum accesibile în astfel de manifestări. O astfel de manifestare este cu atât mai importantă cu cât toată lumea speră că următoarea etalare publică a pieselor din colecțiile Pinacotecii se va organiza în Palatul Dacia-România, viitorul sediu al acestei prestigioase instituții.

http://www.muzeulbucurestiului.ro/pinacoteca-bucurestiului-un-proiect-interbelic.html

https://www.facebook.com/events/1337136616315221/

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog