RDW

Arhitectura „l a ț a r a”

Pentru foarte mulți dintre arhitecţi, proiectarea în zone rurale nu prezintă prea mult interes. Printre motivele principale ar fi: numărul redus al potenţialilor clienţi (care să își permită să vadă beneficiul angajării unui arhitect în procesul de construcţie) și atitudinea modernistă care reduce „ruralul” la „arhaic”, iar arhitectura tradiţională la un capitol încheiat, cu o relevanță scăzută pentru cerinţele de confort ale prezentului. Un alt motiv important este reticenţa pe care (încă) o împărtăşește majoritatea arhitecţilor atunci când este vorba de a lucra cu materiale și tehnici de construcţie tradiţionale. De asemenea, legislaţia în vigoare nu vine în sprijinul arhitecturii tradiţionale, normele de calitate în construcţii și siguranţa în exploatare ducând la soluţii constructive moderne, necompatibile cu cele tradiţionale.

Acestea ar fi doar câteva dintre aspectele problematicii prezentate în cele ce urmează.

 

1. Un exemplu de distrugere a patrimoniului construit în mediul rural (sat Mesendorf, jud. Brașov)

Casa tradițională, deși făcând parte dintr-un ansamblu cu statut de monument istoric, a fost demolată și înlocuită cu o nouă construcție. Anexele gospodărești, de asemenea, au dispărut în totalitate. Din punctul de vedere al autorităților, întregul demers a fost legal, iar noua construcție se încadrează în specificul local.

Continuitate și contemporaneitate. Tradiţie și inovaţie

În timp ce în mediul urban se poate spune, cel puțin la nivel teoretic, că arhitectura vernaculară va înceta să existe ca efect al reglementărilor prin care orice construcţie nouă sau orice reabilitare a unei clădiri trebuie să aibă la bază un proiect care să poarte semnătura unui arhitect, în mediul rural acest lucru se întâmplă cu precădere în cazul clădirilor cu funcţiuni administrative sau al celor cu statut de monument istoric, și mai puțin în cazul majorităţii clădirilor ce au ca funcţiune locuirea cu programele aferente acesteia (anexe gospodăreşti). În prezent se demolează, se edifică, se modifică – procese ce reflectă, în principal, dorinţa beneficiarului care, în cele mai multe cazuri, alege să ignore legea și contextul.

Până la apariţia curentului modernist, arhitectura vernaculară rămâne o ilustrare a diferitelor mode stilistice care s-au succedat sau au coexistat, dar, în acelaşi timp, păstrând coerența urbanistică și constructivă, încadrându-se în ceea ce numim astăzi „arhitectură tradiţională”. Arhitectura tradiţională nu reprezintă altceva decât sublimarea celor mai bune soluţii constructive găsite de-a lungul timpului într-un anumit context local, context ce reflectă, în principal, geografia fizică a locului (formele de teren, ale solului, regimul apelor, clima, flora și fauna etc.), dar și geografia socio-economică și politică.

Analizând caracteristicile arhitecturii vernaculare a vremurilor noastre realizăm că, deși continuă să reflecte cu acurateţe geografia socio-economică și politică, aceasta relaţionează prea puțin cu geografia fizică. Acest lucru se datorează, în principal, schimbării de paradigmă apărute odată cu modernismul, care alege să ignore tradiţia în numele progresului și al inovaţiei, al aspiraţiilor pentru o viaţă mai bună.

2. Arhitectura sustenabilă presupune, în primul rând, valorificarea existentului. 

Un exemplu de modernizare a unei case tradiționale. 

Beneficiarul, în acelaşi timp și arhitect (Köllő Miklós), a refuncționalizat o casă tradițională astfel încât să răspundă cerinţelor unui stil de viaţă de tip urban, înglobând structura originală într-un înveliş ce reflectă contemporaneitatea.

Citiți textul integral în numărul 1 / 2016 al Revistei Arhitectura

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog