RDW

Downshifting Romanian Way – Baza Ulmu

135

Dacă în urmă cu 100 de ani fiecare aşezare avea meşteri pricepuţi în tehnicile locale care ajutau la edificarea caselor, în zilele noastre această practică aproape s-a pierdut. Există însă iniţiative ale unor tineri autodidacţi care au învăţat tehnici naturale de punere în operă, le-au aplicat și acum oferă și altora posibilitatea de a învăţa. Este cazul lui Lucian și Andrei Lupșe de la Baza Ulmu, doi fraţi care s-au întors pe pământul bunicilor lor. În satul Ulmoasa, un cartier al orășelului Tăuții-Măgherăuș din Maramureş (la 19 km de Baia-Mare), aceşti doi tineri au pornit o şcoală vie de permacultură, unde poţi învăţa atât grădinărit natural, cât și tehnici de construcţie naturale. 

Au început să studieze permacultura, designul în permacultură, botanică, grădinăritul fără sapă, arhitectura ecologică, sisteme de gătit și încălzit eficiente, agricultura tradițională și ecologia aplicată în agricultură. Din 2013 au venit aici sute de oameni minunați și interesați de subiect, care au lucrat, au învățat și teoretic și practic, ce pot fi încadrați în trei categorii – cursanți, voluntari și simpli vizitatori curioși. Majoritatea au venit din străinătate, din Germania, Franța, Anglia, Irlanda, Norvegia, Canada, Austria, Tasmania (AU), Danemarca, Cehia, Olanda, dar numeroși și din România.

Iată cum își prezintă echipa de la Baza Ulmu experiența:

 

Ideea a fost de a crea un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte agroecologia și construcţiile naturale. Având în vedere volumul mare de informaţii din domeniul permaculturii, doream să simplificăm „tainele” acesteia într-un mod uşor de înţeles pentru cei care intră prima dată în contact cu un stil de viaţă ecologic. Organizarea tehnicilor și informaţiilor este o prioritate la noi pentru a avea parte de o educaţie de calitate și a putea începe orice fel de proiecte. Deși exemplul creat de noi este o fermă medie cu suprafața de 1 ha, în cadrul cursurilor oferim soluţii și pentru proiectarea de ferme mari, de 40-50 ha (vezi modelele concepute de Joel Salatin din SUA sau ferma Bec Hellouin din Franţa) ori chiar mii de hectare (vezi: savory.global). Acest lucru este foarte necesar pentru o dezvoltare durabilă în agroecologie, într-un timp mai rapid. Trebuie să consideram și faptul că este mult mai eficient să creăm un nou sistem de producţie alimentară decât să ne plângem de acesta de acum, în care totul e chimizat.

Un aspect foarte important pe care îl urmărim în designul de permacultură, în ceea ce priveşte proiectarea unui habitat, este acela de a gândi în mod holistic amenajarea de spații. În gândirea convenţională se face aproape în mod abuziv separarea omului de natură prin separarea „casei” de „grădină”.

În zona de „locuit”, avem case mari și terenuri mici. Asta face ca oamenii să își petreacă foarte mult timp în interiorul casei, „blocaţi la televizor”, fiindcă este prea mic terenul ca să iasă pe afară. Totodată, fiind casa mare, oamenii vor sta înăuntru, dar vor suferi iarna, fiind obligați să taie pădurile ca să încălzească o casă de dimensiuni aşa mari, în care poate că nu folosesc decât o cameră, în majoritatea timpului. Restul spaţiului este, de obicei, destinat colecţionării de obiecte „dubluri” pe care își cheltuiesc toţi banii. Haideţi, deci, să nu distrugem pădurile țării noastre doar pentru a încălzi obiecte care oricum nu au nevoie de a fi încălzite, și astfel să nu mai avem lemn cu care să ne încălzim noi înşine iarna.

În zona de „grădinărit”, de obicei, nu se poate construi. Asta se întâmplă din cel puțin două cauze:

1. legile sunt în aşa fel făcute încât să nu se poată construi locuinţe în zonele cu terenuri mari agricole, ceea ce ușurează comasarea lor și, astfel, deţinerea lor de către marii industriaşi. Aceştia nu folosesc metode de agroecologie și, deci, produsele alimentare pe care le vom cumpăra nu sunt tocmai sănătoase;

2. lipsa unei culturi și a unei educaţii pentru grădinăritul natural și îndoctrinarea din şcoală și societate că, dacă eşti țăran, eşti un om cu o capacitate redusă mentală și trebuie să fii marginalizat. Aceasta educaţie este propagată de către majoritatea dintre noi în ziua de azi.

Ca să înţelegem ce este permacultura trebuie să mergem la origini și să înţelegem mai întâi ce înseamnă să fii țăran, pentru că respectivul cuvânt şi-a pierdut adevăratul sens în satele noastre româneşti. Dar ce înseamnă să fii țăran? (Definiţia mea este una foarte simplă: pornind de la etimologia cuvântului ţărână = pământ, adică terran/ locuitor al Planetei Terra/ Pământ.) Un țăran adevărat, în ziua de azi, este un om care aplică eticile permaculturii, și anume grija pentru pământ, grija pentru oameni și împărţirea echitabilă a surplusului. Un terran adevărat, ca locuitor al Terrei, pentru a construi și a cultiva, va folosi metode de agroecologie și arhitectură sustenabilă care nu poluează și va utiliza, pe cât posibil, resurse într-un mod regenerativ.

În 1984, arhitectul iranian Nader Khalili a lucrat pentru NASA în domeniul soluţiilor constructive pentru alte planete și pentru Lună. Astfel, a inventat tehnica numită velcroadobe. Cum lumea nu prea s-a înghesuit să se mute pe alte planete și pentru că pe această planetă avem, de fapt, cel mai mult nevoie de metode de construcţie nepoluante și rezistente la forţele naturii, el a adaptat această tehnică pentru planeta noastră sub denumirea de superadobe, cunoscută ca tehnica construcției din „saci umpluţi cu pământ”. (…)

Citiți textul integral în numărul 1 / 2016 al Revistei Arhitectura

Downshifting Romanian Way – Șase povești despre comunități ecologice

1_9_Book_4xperiment 10_18_Book_4xperiment 19_27_Book_4xperiment

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog