RDW

Interviu cu meșterul de acoperișuri din paie Vicenţiu Florian

© Horațiu Răcășan

© Horațiu Răcășan

În Țara Lăpușului, sunt mulți cei care fac „istorie” ce nu se va scrie și-s puțini cei ce scriu istorie ce va rămâne în arhive. Tradiţia încă mai joacă un rol important în lumea satului românesc. Sunt locuri de la noi unde modernitatea şi luxul nu fac parte din viaţa cotidiană. Ţara Lăpuşului, cunoscută publicului larg prin vocea lui Grigore Leşe, rămâne altfel un ținut izolat și pitoresc. Fiecare aşezare participă la întreg puzzle-ul numit Maramureş. Satul Dealul Corbului face parte din comuna Vima Mică. Şura veche acoperită cu paie, găbănaşul (unde pe vremuri se ţineau alimentele, cerealele, murăturile, gemurile), cuptorul unde şi astăzi se mai coace pâinea pe vatră aşteaptă vizitatorul să le cunoască.

„Mereu fermecătoarele acoperișuri de paie ale caselor și șurilor, omniprezente în mediul rural până la începutul secolului al XX-lea, prezente astăzi doar în număr foarte mic în unele localități izolate, ar putea reveni în actualitate grație puținilor, dar inimoșilor meșteri care duc mai departe tehnica realizării acestora, dar și prin intermediul unor arhitecți… care vor să transforme arhitectura tradițională într-un motor de dezvoltare a comunităților rurale.” (Sebastian Olaru, reportaj din 16 ianuarie 2016, Agerpres)

Un exemplu că tradiţia se mai păstrează l-am primit de la meşterul Vicenţiu Florian, de la Dealul Corbului, în vârstă de 37 de ani, îndrăgostit de locurile natale, care continuă meşteşugul acoperirii caselor şi şurilor cu paie, îndeletnicire pe care a moştenit-o de la tatăl său, încă din vremea când era copilandru şi era ajutorul lui.

Având și noi (Ligia Bodea) casă de făcut, am venit cu treabă, să aflăm despre meșter și meseria lui (acoperișurile de paie, la noi în Sălaj, păstrându-se prea puține, prin muzee, mai ales). Așadar, primele discuții le-am transformat într-un interviu cu meșterul din Dealul Corbului.

De la cine aţi învăţat acest meşteşug de a acoperi cu paie?

Vicenţiu Florian: De la părinţi şi de la oamenii de aici, din sat, erau câţiva care acopereau cu paie, care când eram eu mic făceau lucruri de-astea şi de la ei am învăţat şi eu.

Mai sunt oameni în sat care acoperă cu paie?

V.F.: În sat, nu mai sunt oameni care acoperă acum aşa, pot spune că sunt singurul, dar mai sunt câţiva băieţi cu care lucrez, care ştiu şi care cu siguranţă vor continua această tradiţie.

Ce paie folosiţi: secară, grâu, orz?

V.F.: Folosesc paie de grâu, de secară, ovăzul nu e indicat, are o umiditate mai mare.

Cum le treieraţi?

V.F.: Manual ar fi cel mai bine, era o batoză, pe vremuri, i se spunea gheip; ideea este să fie paiele foarte lungi, dar să fie în general mari, grâul dacă este foarte mic nu poţi acoperi cu el, trebuie să fie grâie bune, faine.

Cum le puneţi, împrăştiat sau din snopi?

V.F.: Se așază împrăştiat, e o anumită tehnică, în care se calcă paiele, se tot calcă roată şi se merge de jos, se merge pe streșini, tot roată, tot timpul, să fie aproximativ la acelaşi nivel, să ajungi sus şi să nu fie diferenţă.

Cum se realizează detaliul de coamă, de streaşină?

V.F.: Coama sau vârful tot aşa se calcă, până se închide unghiul aproape la zero, şi pe urmă se pun nişte ţăruşi, e o anumită tehnică şi acolo, trebuie să ştii că altfel n-o să-ţi iasă. Se calcă bine paiele şi apoi se face din puiet de mesteacăn, care îi până la 1 m înălțime, noi le zicem gujbe, o răsucitură care se prinde după leţ şi se așază din loc în loc. În rest, ele pur şi simplu stau pe leţuri, care se pun pentru stabilitate.

Este importantă panta acoperişului?

V.F.: Panta, când se așază paiele de la streaşină, trebuie tot timpul să aibă înclinaţia spre în afară, şi aici e o anumită tehnică, pentru ca apa să alunece în exterior tot timpul. Panta e cea mai importantă, că dacă pui o pantă mică, sub 60 grade, rezistenţa va fi foarte mică.

Se face ceva special la şarpantă: ţepuşe, podini, cuie de lemn?

V.F.: Streaşina e foarte importantă şi aşezatul paielor trebuie să aibă o anumită înclinaţie, că dacă le aşezi strâmb nu vor sta. Se pun ţepuşe de lemn la vârf, cuie de lemn din loc în loc şi leţurile sunt foarte importante.

Din ce esenţe de lemn se face acoperişul?

V.F.: Se face din rude mari de mesteacăn, aşa le făceau oamenii la noi, tot din mesteacăn am făcut şi eu ultimele lucrări. Se taie mesteacănul iarna, când seva este jos, că lucrurile astea nu le poţi face rapid, cum vrei, trebuie gândite cu 1-2 ani înainte, inclusiv la lemnele pentru acoperiş. Coarnele se fac din lemn de stejar, fiind cel mai indicat, dar se pot face şi din lemn de brad.

Cât durează să faceţi un acoperiş?

V.F.: Depinde, în funcţie de mărimea construcţiei, de diametru. Șurile fiind mai înalte necesită mai mult timp pentru realizarea acoperişului cu goz, aşa cum îi spunem noi, decât la case care au acoperişul mai jos, fiind şi mai mici.

Cât durează acoperişul până trebuie să se intervină asupra lui pentru întreţinere?

V.F.: Întreţinerea se face destul de des, vârful mai ales, după ce îi nou se reface la un an de zile, după ce trece prima iarnă de la finalizarea acoperişului, se intervine asupra lui, fiind un lucru de o jumătate de zi sau cel mult o zi pentru două persoane.

Cine vă mai cere case acoperite cu paie?

V.F.: Cerinţele au fost puţine, mai demult, dar în ultimul timp sună din ce în ce mai mulţi, pentru că vor să îşi acopere casele cu paie.

Vicenţiu Florian e optimist. „La unii doar repară acoperișurile caselor mai vechi, la alții le face de noi. Și, pentru că treaba merge tot mai bine, și-a luat și doi tineri ucenici din sat, ca să ducă mai departe meșteșugul construirii acoperișurilor cu paie sau cu «goz», cum li se mai spune în zonă”. (Sebastian Olaru, reportaj din 16 ianuarie 2016, Agerpres)

 

Detalii acoperiș din paie
Schițe arh. Horațiu Răcășan

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog