RDW

Curtea domnească de la Potlogi

Johann Fraiwald, Extras din „Planul Moșiei Potlogi al Dumnealui Marelui ban Grigorie Brâncoveanu”, 1819, Muzeul Mogoșoaia

Johann Fraiwald, Extras din „Planul Moșiei Potlogi al Dumnealui Marelui ban Grigorie Brâncoveanu”, 1819, Muzeul Mogoșoaia

În 1698, pe moşia de la Potlogi, era finalizată construirea primei curţi patronate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Destinate de domnitor fiului cel mare, Constantin (n. 1683), casele domneşti1 au marcat un punct de cotitură în evoluţia arhitecturii rezidenţiale din Valahia. Sinteză originală şi rafinare a căutărilor şi realizărilor care l-au precedat, Potlogii s-au constituit în principalul model urmat de arhitecturile rezidenţiale domneşti şi boiereşti pe parcursul veacului care a urmat. Ampla deschidere culturală a domnitorului, experienţa dobândită în tinereţe prin implicarea ca ispravnic pe şantierele rudelor sale cantacuzine, dar şi înclinaţia spre confort şi un anumit tip de ritual aulic au jucat cu toate un rol important în formarea unei atitudini reflectate în modernitatea concepţiei primei sale ctitorii de arhitectură rezidenţială.

Compoziţia ansamblului (orientată pe direcţie sud-nord) se subordonează casei domneşti, schema generală, maniera de raportare la cadrul natural, dar şi rezolvări de detaliu fiind tributare unor concepţii influenţate de albume de modele sau chiar de tratate de arhitectură apusene, despre care domnitorul sau apropiaţii săi este foarte probabil să fi avut cunoștință2. Ansamblul care grupează locuinţa domnitorului şi anexele gospodăreşti este organizat funcţional în trei curţi închise integral sau parţial de ziduri fără rol defensiv: curtea de primire (spre sud), curtea anexelor gospodăreşti (spre sud-vest) şi grădina (orientată spre nord), delimitată pe una din laturi de cursul râului Gherghina. După modelul de la Potlogi, prezenţa apei în vecinătatea grădinii reşedinţelor brâncoveneşti devenea un obicei, rezolvările de la Mogoşoaia, Doiceşti sau Tunari fiind asemănătoare. Subliniind caracterul laic al complexului, paraclisul cu hramul Sf. Dumitru, construit înaintea urcării pe tron, în 1683, era lăsat în afara incintei.

Planul de situație al curții de la Potlogi în 1947, releveul studenților Adriana Popp și V. Coronica. Arhiva D.I.T.A.C.P. / U.A.U.I.M.

Planul de situație al curții de la Potlogi în 1947, releveul studenților Adriana Popp și V. Coronica. Arhiva D.I.T.A.C.P. / U.A.U.I.M.

 

Vedere a curţii de la Potlogi dinspre nord-est. Imagine de la începutul secolului al XX-lea, arhiva C.M.I.

Vedere a curţii de la Potlogi dinspre nord-est. Imagine de la începutul secolului al XX-lea, arhiva C.M.I.

 

Vedere a curţii de la Potlogi dinspre sud-est. Imagine de la începutul secolului al XX-lea, arhiva C.M.I.

Vedere a curţii de la Potlogi dinspre sud-est. Imagine de la începutul secolului al XX-lea, arhiva C.M.I.

Prădat şi avariat la începutul secolului al XVIII-lea, după moartea lui Brâncoveanu, ansamblul a continuat să se degradeze pe parcursul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea. În acest îndelungat interval, o parte a clădirilor anexe au dispărut, în timp ce casa domnitorului a ajuns o ruină. Inclus pe lista provizorie a monumentelor istorice în 1953, palatul era în bună măsură reconstituit (mai degrabă decât restaurat), în intervalul 1954-’59, după proiectul realizat de arhitectul Radu Udroiu, membru al biroului condus de arhitectul Ştefan Balş. Lucrările de restaurare erau reluate în 1971, acestea fiind abandonate la scurt timp, odată cu desfiinţarea D.M.I.3

Vederi ale palatului de la Potlogi dinspre sud și nord (2014)

Vederi ale ansamblului Potlogi: palatul dinspre sud (stânga sus), pavilionul de acces și „droșcăria” (dreapta sus), „casele slujitorilor” și „cuhnia” (stânga jos) și palatul văzut dinspre nord-vest (dreapta jos), în 2016

În pofida întregirii prin intervenţii consistente, nediferenţiate față de ceea ce se mai păstrase, fără îndoială, palatul domnesc de la Potlogi a conservat o imagine mai apropiată de ceea ce fusese odinioară, în comparație cu perechea sa de la Mogoşoaia, transformată substanţial în timpul lucrărilor desfăşurate, în special, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Mai mult decât atât, concentrarea interesului asupra locuinţei domnitorului, în detrimentul construcţiilor care o înconjurau, a scutit ansamblul de intruziunile care să îi distorsioneze coerenţa. Se poate, aşadar, afirma faptul că Potlogii rămăseseră, până nu de mult timp, cel mai ilustrativ exemplu păstrat de arhitectură aulică brâncovenească.

După o îndelungată perioadă în care palatul – aflat în administrarea autorităţilor locale – a fost abandonat, continuând să se risipească împreună cu ceea ce mai rămăsese din ansamblul curţii, lucrările erau reluate după un ambiţios proiect realizat în 2010. În ciuda succesului la publicul larg, exerciţiul de folosire a banilor europeni pentru „valorificarea durabilă” și readucerea pe harta traseelor culturale a palatului de la Potlogi – departe de ceea ce s-ar putea numi o restaurare – a transformat pitorescul ansamblu brâncovenesc într-un exemplu indigest pentru orice ochi avizat, într-o vastă expunere de invenţii inabil prezentate, lipsite de orice fundament istoric, într-o înşiruire de arhitecturi contemporane banale, care iau locul vechilor anexe. Cu toate acestea, la intrare, în stânga accesului, cu o nonșalanță dezarmantă, vizitatorul este informat într-un mod oficial, prin plăcuţe de semnalizare, despre faptul că în interior urmează să descopere rămăşiţe ale unor construcţii de la sfârşitul secolului al XVII-lea: „ruinele casei vechi, cca 1680”, „ruinele cuhniei, 1698”, „ruine case slujitori, 1698” etc. De un alb strălucitor, palatul, garnisit în interior cu radiatoare metalice, hidranţi roşu+crud sau betoane vopsite pentru a imita vechea structură de lemn, marchează centrul de greutate al unui amplu dezmăţ scenografic peisajer care poate lesne să te trimită cu gândul la banalele amenajări cu iz electoral ale unor parcuri de cartier.

Casa domnească „de pe zid”: vedere din 2014, înaintea începerii șantierului (stânga), vedere din timpul lucrărilor în 2015 (centru) și situația actuală (dreapta)

Casa domnească „de pe zid”: vedere din 2014, înaintea începerii șantierului (stânga), vedere din timpul lucrărilor în 2015 (centru) și situația actuală (dreapta)

 

Ruinele cuhniei fotografiate la începutul secolului al XX-lea (arhiva C.M.I., stânga), rămășițe ale boltirii cuhniei prinse în zidul incintei, înaintea începerii șantierului de reconstrucție în 2014 (centru) și situația actuală (dreapta)

Ruinele cuhniei fotografiate la începutul secolului al XX-lea (arhiva C.M.I., stânga), rămășițe ale boltirii cuhniei prinse în zidul incintei, înaintea începerii șantierului de reconstrucție în 2014 (centru) și situația actuală (dreapta)

Fără să rateze niciuna dintre poziţiile odinioară ocupate de construcţiile anexelor, intervenţiile recente au reîntregit ansamblul prin construirea unei noi cuhnii, a unei noi droşcării (patulă sau loc în care erau ţinute şi reparate caleştile domneşti), a unei noi case „a servitorilor” şi a unei noi case pe zidul de est, peste ruinele pivniţelor primei locuinţe de la Potlogi. Inspirată probabil de modelul de la Mogoşoaia, actuala cuhnie de la Potlogi, solidă construcţie din beton şi tablă, cu muchii tăioase, perfect desenate, rămâne doar o butaforie, înlocuind o construcţie a cărei imagine originară ne este doar vag sugerată de ruinele fotografiate în primii ani ai secolului al XX-lea. Casa pe care domnitorul a folosit-o pe perioada construirii palatului (ante-1683), ale cărei pivniţe păstrate erau considerate de Ştefan Balş drept cel mai timpuriu exemplu de folosire a sistemului de boltire cu patru calote şi stâlp central4, a fost la rândul ei „modernizată” prin adăugarea unui etaj închis în OSB, fibrociment şi tâmplărie metalică, încununat de o şarpantă învelită cu tablă. Echilibrul intervenţiilor este susţinut în partea de vest a curţii de primire de amplul volum al droşcăriei, a cărei arhitectură încearcă probabil să amintească de funcţiunea originară prin vitrajul generos dinspre curtea de primire.

Grădina în forma actuală (stânga) și vedere a palatului dinspre nord, cu „heleșteul” în prim-plan (dreapta)

Grădina în forma actuală (stânga) și vedere a palatului dinspre nord, cu „heleșteul” în prim-plan (dreapta)

 

Detalii actuale de amenajare a grădinii

Detalii actuale de amenajare a grădinii

Amenajările grădinilor lui Brâncoveanu, croite de numeroşii săi grădinari5 după modele occidentale din care nu lipseau chioşcurile destinate „zăbavei şi privelii”, se încheiau, după tiparul venețian, cu oglinda de apă a heleşteului. Până nu de mult, aici se mai putea ghici sau cel puţin imagina ceva din acest aranjament, astăzi, înlocuit de desenul rigid al unor alei pavate cu marmură spartă, mărginite de rigole acoperite cu prefabricate de beton, de bănci şi pubele de serie. Îngrădit de blocuri de beton şi parţial obturat de un gard din plasă de sârmă, heleşteul se întrezăreşte prin scheletul unei pergole inutile care te invită să poposeşti pe parapetul de cărămidă aparentă care delimitează corect parcela.

Cu câţiva ani în urmă, Eugenia Greceanu încheia într-o notă subiectivă şi directă descrierea pe care o făcea Curţii brâncoveneşti de la Potlogi: „Ar fi de dorit ca eventualul milionar care ar alege să se instaleze aici, redând ansamblului cel puţin liniştea şi ocrotirea din timpul celor cca. 15 ani de locuire domnească, să nu se considere superior ca gust lui Constantin Brâncoveanu”6. Iată aşadar că, din păcate, sub ochii tuturor, cu cheltuieli apreciabile7 şi cu cele mai bune intenţii, aşteptările i-au fost înşelate.

 

NOTE:

1 Termenul palat (din latinescul palatium) apare folosit pentru prima dată la începutul secolului al XVIII-lea în pisania reşedinţei lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia.

2 Anca Brătuleanu, „Ipoteze. De la «albumele de modele» la reşedinţele brâncoveneşti”, în „B.C.M.I.”, Bucureşti, VI, nr. 1-2/ 1995, p. 9-10. Pornind de la presupunerea că Brâncoveanu cunoştea direct sau prin intermedierea unor „albume de modele” opera lui Andrea Palladio, Anca Brătuleanu propune o citire paralelă a unora dintre ideile formulate în tratatul arhitectului italian şi a ctitoriilor domnitorului valah.

3 Dumitru Năstase, „Restaurarea monumentelor de artă medievală în Republica Populară Română”, în „S.C.I.A.”, Bucureşti, Ed. Academiei R.P.R., nr. 1/ 1960, p. 158, şi Eugenia Greceanu, „Curţile lui Constantin Brâncoveanu”, în Moştenirea Brâncovenească, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, 2008, p. 65-66.

4 Ștefan Balş, Curtea Brâncovenească din Potlogi, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1968, p. 25.

5 Constantin C. Giurescu amintea numele lui Pecena Levin, pe care îl presupunea autor al desenului grădinilor brâncoveneşti din Bucureşti. De asemenea, îi amintea şi pe grădinarii Toma şi „Frâncul” (cel mai probabil un italian), acesta din urmă grădinar-şef al domnitorului la curtea sa din Bucureşti, având în subordine 20 de alţi grădinari. Pe lângă aceştia, la reşedinţa din Târgovişte se mai aflau în slujba domnitorului încă 12 grădinari (Dolores Toma, Despre grădini şi modul lor de folosire, Iaşi, Ed. Polirom, 2001, p. 22).

6 Eugenia Greceanu, op. cit., p. 71.

7 Pe panoul așezat în șantier, pentru intervențiile planificate la Potlogi prin Programul Operațional Regional Sud-Muntenia, estimarea costurilor investiției se ridica la suma de 42.809.489,34 lei.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog