RDW

#Ode2Joy SoNoRo Conac închinată patrimoniului arhitectural românesc

#Ode2Joy SoNoRo Conac închinată patrimoniului arhitectural românesc

Pe 9 mai, de Ziua Europei și la chemarea președintelui Europa Nostra, Placido Domingo, de a celebra prin acțiuni culturale în spiritul Odei Bucuriei de Ludwig van Beethoven un monument al patrimoniului arhitectonic din fiecare țară a Europei, SoNoRo Conac a oferit două concerte publicului constanțean în Cazinoul din Constanța. Materialul realizat poate fi vizionat în Social Media, pe pagina de Facebook SoNoRo, alături de alte materiale reunite sub hashtag-ul #Ode2Joy, prin care toată Europa a celebrat Anul Patrimoniului Cultural European 2018. 

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

“Am fost luați prin surprindere de numărul foarte mare de solicitari de participare la concertul de la Constanța, aproape 500 în doar câteva ore de la anunțarea concertului și, de aceea, ne-am bucurat să oferim o reprezentație suplimentară în Cazinou, pentru a da ocazia cât mai multor constanțeni să se bucure de concert și să rememoreze  perioada de glorie a acestei minunate clădiri art nouveau, dar și a orașului Constanța, un oraș european cosmopolit la început de secol XX”, declară Emanuela Ghyka- Brand Communication Manager BRD Groupe Societe Generale.

După un început de turneu fulminant în sudul țării, SoNoRo Conac va reveni în Transilvania, zona predilectă a concertelor de muzică de cameră desfășurate în case, conace și castele valoroase din punct de vedere arhitectonic din țara noastră.

“Am ales pentru programul muzical de la Cazinou lucrări ale compozitorilor care au trăit și au compus în perioada Belle Époque, a începutului de sec. XX, pentru a face legătura cu stilul arhitectural în care este construit Cazinoul și cu perioada sa de glorie. Însă, așa am reușit să facem legătura și cu următoarea noastră destinație, zona Transilvaniei, de unde provin sau unde și-au găsit inspirația compozitori precum György Ligeti sau George Enescu, incluși în programul de aseară și care se vor regăsi în concertele de la Palatul Baroc din Timișoara, Teatrul din Oravița, Palatul Culturii din Târgu Mureș sau Castelul Mikes – Zabola Estate, din județul Covasna”, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

Concertele din Transilvania vor fi susținute de artiștii Erik Schumann (vioară), Francesco Ionașcu (vioară), Răzvan Popovici (violă), Christian Naș (violă),  Marcin Sieniawski (violoncel) și Cvartetul Tiberius.

Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai

Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai

Universitatea de Artă și Design din Cluj – Casa Matei Corvin, județul Cluj, 14 mai

Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai

Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai

Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai

Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai

Conacul Sturdza-Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, jud. Iași, 30 mai

Castelul MIMI, Republica Moldova, 31 mai

Palatul Culturii din Blaj, județul Alba, 4 iunie

Muzeul Secuiesc al Ciucului – Castelul Miko, jud. Harghita, 5 iunie

Casa Olănescu – Institutul Francez, București, 18 septembrie

Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia”, jud. Vrancea, 19 septembrie

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: alexa.petre@sonoro.ro sau 0741.190.470.

După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro

SoNoRo Conac este un proiect derulat sub Înaltul Patronaj al Președenției României.

 

Despre SoNoRo Conac

 

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

***

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

 

Mașina oficială oferită de: BMW

 

Parteneri: Asociația ARCHÉ, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii “Teodor Costescu”, Cazinoul din Constanța, Muzeul de Artă Timișoara, Teatrul din Oravița, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Castelul Mikes din Zăbala, Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, Palatul Mogoșoaia, Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, Castelul Mimi din Republica Moldova.

 

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Casa Lux , Marie Claire, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Capital, Evenimentul Zilei, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, designist.ro, promenada-culturala.ro.

 

Pentru acreditări și mai multe informații despre SoNoRo Conac:

Mihaela Tăut

Phone: +40 751 078 152

E-mail: mihaela.taut@sonoro.ro

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog