„Povești vizuale ale nevăzutului” – vernisaj Ștefan Iacob

24.09.2018

București, 24 septembrie 2018

Comunicat de presă

În căutarea magiei, prin reinterpretarea spațiului public

cu ajutorul fotografiei și al colajului digital

Povești vizuale ale nevăzutului” – vernisaj Ștefan Iacob

Joi, 27 septembrie, începând cu orele 19.30, spațiul The Ark, din strada Uranus nr. 150, găzduiește vernisajul expoziției „Povești vizuale ale nevăzutului”, o selecție de lucrări inedite semnate de Ștefan Iacob, în care arta fotografică și colajul digital se întâlnesc și reconciliază, într-o curgere armonioasă, locuri comune, culturi diferite și universuri sacre.

Expoziția însumează lucrări din colecțiile Portaluri (2017 – 2018) și Temple (2015 – 2016), compoziții vizuale ilustrând mânăstirile Moldovei și monumente arhitecturale din București, în contexte fantastice care le proiectează în universalitate.

Am ales să extind misiunea artei fotografice, îndepărtându-mă de descriptiv. Instrumentele extraordinare de construcție a imaginii, care ne sunt la îndemână azi, ne permit gesturi mai îndrăznețe, cum ar fi crearea de universuri-prototip, în care culturi și lumi diferite pot coexista fără să se excludă reciproc. Elemente din cotidianul banal, ignorate sau purtând povara unei moșteniri emoționale negative, pot uimi și încânta. De altfel, îi invit pe cei care se opresc în fața lucrărilor mele să încerce să se bucure de ceea ce văd, amânând conceptualizarea pe termen nedefinit, dacă se poate.” – Ștefan Iacob

Ștefan Iacob, în câteva cuvinte

Zece ani în publicitate și cinematografie, o reinventare spectaculoasă în Business Intelligence și o sete nepotolită de a lucra cu imaginile pe care le vânează în diverse colțuri ale lumii și le transformă în universuri noi.

Colecții:

2017 – 2018: Portaluri

2015 – 2016: Temple

2011: Daimoni

2011: Ecotopia

Ștefan Iacob este guest artist la H’art Gallery, iar „Povești vizuale ale nevăzutului” este a doua expoziție a sa.

Prima, „Ștefan Iacob – Ecotopia. Demonii”, a avut loc în iunie 2015, cu sprijinul H’art și 1001 Arte.

Expoziția „Povești vizuale ale nevăzutului” este realizată cu sprijinul The Ark și Headvertising.

Parteneri media: Revista Arhitectura, Igloo Media, LiterNet, Muze și arme, Bookhub, Radio Clasic, Tanănana

Mulțumiri, Teatrului de Artă București.

Vernisajul are loc joi, 27 septembrie, de la orele 19.30, iar expoziția rămâne deschisă spre vizitare în perioada 30 septembrie – 20 octombrie 2018.

Contact

Costinela Caraene, Consultant Comunicare

Tel: 0745.25.95.85 /

e-mail: costinela.caraene@gmail.com