Propunere legislativă: autorizațiile de construire ar putea fi eliminate

22.05.2011

Autorizațiile de construire ar putea eliminate, conform unui proiect de lege înaintat Parlamentului de patru depuțati PDL. Astfel, pentru efectuarea lucrărilor de construire ar putea fi nevoie doar de avizele și acordurile care stau, în acest moment, la baza actului administrativ. În lipsa autorizației, casele ar urma să se facă după niște proiecte de arhitectură tip, aprobate în prealabil de Ministerul Dezvoltării.

Inițiativa legislativă le aparține deputaților PDL Petru Călian, Mircea Giurgiu, Stelian Fuia și Marian Avram și a fost deja depusă la Parlament. Actul nu a fost încă dezbătut și aprobat în cele două camere decizionale.

Aleșii consideră că în acest fel cetățenii nu vor mai plăti proiectul de arhitectură și vor scăpa de birocrație. «Persoanele fizice și juridice care dețin minimum 400 metri pătrați de teren în regim de proprietate sau concesionare pot efectua construcții, cu acordarea de facilități, în condițiile respectării unei variante de construcție din cele 10 modele de proiecte pentru executarea lucrărilor de construcții, afișate pe site‑ul Ministerului Dezvoltării Regionale. Prin derogare de la prevederile Legii­ nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executarea lucră­rilor de construcții este permisă fără deținerea autorizației de construire, în condițiile respectării unui model de proiect emis de Ministerul Dezvoltării și a Planului Urbanistic General al localității”, se arată în propunerea legislativă. Fac excepție de la prevederile aliniatului de mai sus obținerea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorizațiilor pentru protecția mediului.