“Terroirul este forma cea mai radicală a spiritului locului, a identității acestuia. El aduce împreună gustul pământului (vă amintiți cum discuta Heidegger în Originea operei de artă despre “caracterul litic al pietrei”?) și a celor evanescente, de deasupra acestuia: lumina și căldura acesteia, vânturile și precipitațiile, balansul anotimpurilor. Ba, încă, terroir ne amintește cât de cultural este conceptul de natură, pentru că subîntinde și lucrurile făcute de mâna omului: dimensiunile podgoriilor și modul lor de dispunere și prelucrare pe parcursul anului a viei, respectiv, după stoarcere, a mustului și a vinului, prin cupajare sau învechire, care intensifică toate aceste date. Cel mai interesant mod de a înțelege toate aceste lucruri este să participi la o verticală: să deguști același vin din ani succesivi, spre a vedea cum a crescut în valoare prin învechire și cum, chiar în cadrul aceluiași vin, de pe aceeași parcelă, toate variabilele din terroir fac ca niciodată două vinuri să nu fie identice. Într-un an a fost mai mult soare și secetă și, deci, mai mult zahăr în boabă; în altul dimpotrivă. Ceea ce revine la a spune că fiecare vin bun este individual și unic în nuanțele și în complexitatea lui, practic infinită. Dacă acceptăm acest concept ca fiind aplicabil (și) arhitecturii, vom vedea că acele motifs convocate de C. Norberg Schulz ca fiind atribute ale spiritului locului sunt infinit mai nuanțate în terroir și că, da, putem utiliza terroir drept interpretant al arhitecturii deja existente pe un loc pro/pre-eminent, în general.” (Augustin Ioan) Vom savura împreună nu doar idei și perspective, ci și un pahar de vin bun, pentru a trăi experiența terroir-ului în toate formele sale. Haideți să descifrăm complexitatea infinită a locurilor și să vedem cum arhitectura, asemenea vinului, poate reflecta unicitatea fiecărui colț de lume.

"Câte mașini poate suporta un oraș? Cum să fie ele, pentru ca orașul să le tolereze cât mai bine (ca pe antibiotice)? În ce regim să fie ele utilizate? Câți proprietari de mașini pot să mai fie? Ce sens mai au azi garajele individuale, cu scule și piese de schimb? Și atunci, unde ținem mașinile? Ce roluri mai poate prelua automobilul în oraș? Cum pregătim calea până acolo? Cum restructurăm orașul? Se cuvine ca traficul estimat să determine în continuare infrastructura rutieră? Bineînțeles că nu, că problema se pune invers. Spațiul oferit autovehiculelor pentru circulație și staționare ar trebui să fie rezultatul unei împărțiri mai judicioase, care să țină cont de nevoile pietonilor, ale bicicliștilor, utilităților și transportului public. Cum modificăm relațiile din trafic? Există orașe care au implementat soluții, cu oarecare succes. Care din ele pot fi generalizate, perfecționate? Ce scopuri, strategii, concepte au șanse să-i împace pe specialiști între ei, apoi cu autoritățile și utilizatorii - ai orașului și ai automobilului? Ce soluții mai avem? Unde le aplicăm și cum le adaptăm?” - Anca Sandu Tomaszewski Nu știm dacă am reușit să răspundem la vreuna dintre aceste întrebări, dar am scris și noi ce am crezut, inspirați de teza lui Petre Țuțea „Aflarea în treabă la români” cu parafraza “aflarea în trafic la români”. 

În forma sa condensată, „litoralul”, reprezintă marele loc de manifestare a libertății creative, unde lumea estului socialist întâlnea inabordabilul occident, prin arhitectură și artă și prin prezența turiștilor veniți aici. Cât de autentic poate fi văzut astăzi acest tărâm al reveriei, când din ce în ce mai mult se vorbește despre adevăratele evadări în libertatea vacanțelor de la mare, departe de tumultuoasa viață din stațiunile oficiale, la sud de Mangalia, în satele pescărești 2 Mai și Vama Veche. Dintr-o atare perspectivă, faimosul litoral românesc pare să fie o amăgire, un concept atrăgător împachetat în discursul public, dar, cu toate acestea, nimic altceva decât o modalitate de înregimentare a vacanței, nimic altceva decât unul dintre marile proiecte socialiste, o „industrie fără fum”, la fel de ineficientă și artificial umflată, ca orice altă industrie socialistă.