Artă și peisaj - Grădina iubește orașul

20.06.2011

Ambasada Franței și Institutul Francez din București inaugurează miercuri, 15 iunie, cea de a doua ediție Artă și Peisaj 2. Grădina iubește orașul. Tema din acest an, Culorile ecologiei urbane, ne îndeamnă să reflectăm împreună la această prezență a Naturii în interiorul orașului, pentru că tocmai aici ea este supusă frecvent tuturor ipostazelor extreme: fie e iubită la nebunie, fie abandonată și neîngrijită, fie îngrijită excesiv, fie sălbatică sau lipsită de coerență, asemeni unei Arce a lui Noe, care găzduiește la bordul ei toate speciile neîmblânzite.

Institutul Francez, Piața Verona, Școala Centrală, Piața Universității și Gara de Nord, iată siturile propuse la această ediție pe harta proiectului Artă și Peisaj. Ca și anul trecut, grădini efemere, instalații vegetale, adaptate spațiului în care sunt amplasate, vor desena un traseu colorat în tumultul urban al Bucureștiului. Vom descoperi astfel un labirint verde, un copac al dorințelor, o seră cu legume adevărate, scaune plantate la umbra copacilor și un covor roșu de- lungul căruia, pe verticală, poți vedea în câte feluri se înalță plantele.

Proiectele ce vor fi regăsite la Institutul Francez și în Piața Verona, în vecinătatea Bisericii Anglicane, au fost concepute și realizate de Alina Adăscăliței, studentă în anul IV la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, secția Peisagistică, și respectiv echipa formată din Alina Stoian, Flavia Barabas și Nicoleta Pană, studente în anul II la aceeași secție, toate câștigătoare ale concursului Artă și Peisaj. Restul grădinilor au fost gândite și puse în practică de peisagiștii Raluca Ungureanu Gavrilescu și Nicolas Triboi, care au colaborat deja pentru acest proiect la prima ediție Artă și Peisaj.

O altă noutate în cadrul evenimentului Artă și Peisaj 2 este lansarea invitației de a descoperi un loc surprinzător, amestec de natural, sălbăticie și deșeuri urbane, un spațiu abandonat. E vorba de Lunca Dâmboviței care va face sâmbătă, 18 iunie, obiectul unei plimbări organizate de Institutul Francez, împreună cu arhitecți, urbaniști, peisagiști, personalități politice, pentru a descoperi natura paradoxală a acestui loc și a pune în discuție probleme esențiale legate de urbanism, patrimoniu, biodiversitate, agricultură periurbană și gestionarea deșeurilor. Această plimbare îi va avea drept ghizi pe Chilperic de Boiscuillé, fondator al Ecole Nationale Superieure de la Nature et du Paysage din Blois, și peisagistul Nicolas Triboi.

Obiectivul proiectului Artă și Peisaj este acela de a sensibiliza actorii cei mai importanți din viața orașului la toate aceste probleme legate de mediu și ecologie și de a reînvia forța peisajului în interiorul cetății.