Azi începe cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
25.05.2012
Cel mai important festival de artele spectacolului din România își deschide cortina azi. Aflat la cea de-a XIX-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în acest an în perioada 25 mai – 3 iunie reunind peste 2500 de artiști din toate colțurile lumii.
Prima parte a zilei va fi dedicată conferinței „Credința sub semnul întrebării: pluralitate, diversitate și nevoia de festivale internaționale de teatru” susținută de John Freeman. Acesta va lansa, de asemenea, cartea „Cele mai importante spectacole din lume: Teatrul lumii de la Peter Brook la Jocurile Olimpice din Sydney” printre care se numără și mega – producția FAUST în regia lui Silviu Purcărete.
Programul zilei de azi continuă la ora 14:00 cu spectacolul în tramvai „Ispita Cioran” în regia lui Gavriil Pinte. Sezonul stradal va debuta cu reprezentația artiștilor germani de la Audio Gruppe și parada italienilor de la International Show Parade.
Jose Soriano aduce la Sibiu pasiunea pașilor de flamenco într-un spectacol de dans emoționant, la granița dintre tradițional și modern. „Latidos” creează un concept inovator în care muzica țigănească fuzionează cu jazzul latino, iar bătaia din picior și palme devine scânteia unei coregrafii pline de viață și dramatism, în care tangoul punctează momentele culminante. Coregraful spaniol va fi însoțit pe scena Sălii Thalia de șapte dansatori, precum și de doi chitariști, un pianist și un basist.
Silviu Purcărete aduce la Casa de Cultură a Sindicatelor spectacolul „O furtună” unde monștrii se transformă în fecioare și nobilii cad la mila spiritelor năstrușnice, o ușă își schimbă locul, iar un dulap obișnuit se transformă într-o poartă către lumea de dincolo.
Distins cu premiile „Herald Angel Award” și „Total Theatre Award” în cadrul Festivalului Fringe de la Edinburgh, spectacolul „Woyzek” al celor de la Sadari Movement Laboratory (Sala de Sport a Colegiului Octavian Goga, ora 22:00) dezvoltă noi tehnici pentru a redescoperi și resuscita piesa proto-expresionistă a lui Georg Buchner.
Cu siguranță că cel mai așteptat spectacol de stradă de azi este cel al suedezilor de la Burnt Out Punks - Sindromul Stockholm 1.2, o combinație punk – rock de circ și teatru, dar mai ales foc ce oferă publicului o experiență vizuală de neuitat. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este un eveniment independent dedicat prin excelență artelor spectacolului. Programul oficial al celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu poate fi consultat online pe www.sibfest.ro. Organizatorii evenimentului se delimitează, astfel, de orice alte acțiuni ce nu fac parte din programul oficial al Festivalului și nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele mesaje electorale sau de altă natură difuzate în spațiile de joc folosite în acest an. Organizatorii fac apel la adresa participanților să respecte caracterul cultural al evenimentelor derulate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și să nu desfășoare acțiuni care nu vin în spiritul acestui proiect.
Programul detaliat al evenimentelor poate fi consultat pe siteul www.sibfest.ro, ce va fi actualizat în permanență. Anul acesta organizatorii au pus în vânzare peste 20.000 de bilete. Prețul unui bilet variază între 10 și 40 de lei, în funcție de eveniment și locul în sală. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu (bd. Nicolae Bălcescu nr. 17, de luni până vineri între orele 11:00 – 18:00, iar sâmbata între orele 11:00 – 15:00) sau în rețeaua Eventim (în Librăriile Humanitas și Cărturești, magazinele Germanos, Vodafone și Orange si online pe eventim.ro).