Workshop tehnici tradiționale și experimentale. Tencuieli din lut, var, hârtie manuală și dulgherie, Țibănești, ediția a VI a
29.05.2012
8-17 iulie 2012, Conacul Petre P. Carp, comuna Țibănești, jud. Iași cost 450 RON
În jurul Conacului Petre P. Carp, de la Țibănești, se redescoperă bogăția meșteșugurilor tradiționale de punere în operă a tencuielilor și a lemnului.
Localizare
Construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, conacul Petre P. Carp este înconjurat de un parc, în mijlocul comunei Țibănești. Conacul, parcul, și mausoleul familiei, proiectat probabil de Gustave Eiffel, alcătuiesc un ansamblu istoric și de arhitectură, protejat în zona deluroasă a Moldovei, la 50 km sud de Iași.
La Țibănești se poate ajunge cu autoturismul (1), sau cu autobuzul din Iași, în vecinătatea gării (2).
Descriere
Toate activitățile de la Țibănești constituie o școală de meșteșuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Țibăneștiului, dar și tuturor celor care conștientizează valoarea patrimoniului cultural și nevoia de a-l transmite urmașilor.
Foto: Prodid București
Atelierul are scopul de a iniția participanții în tehnicile de tencuit tradiționale și experimentale.
Pe lângă participanții din România, sunt invitați și voluntari prin programul francez Rețeaua Asociațiilor în Serviciul Patrimoniului – Rempart – Franța.
Activitățile din această sesiune se fac în alternanță și sunt următoarele:
- realizarea tencuielilor tradiționale din lut și var, atelier condus de Constantin Palaghiu, maistru în construcții, în încăperile conacului Petre P. Carp
- lucrări de dulgherie la o casă țărănească din sat, atelier condusde Constantin Palaghiu, maistru în construcții
- tehnici de producere și punere în operă a tencuielilor din hârtie manuală, atelier condus deRăzvan Supuran – Muzeul Țăranului Român, București, în încăperile conacului Petre P. Carp
- expoziția serie de carte–obiect « Cartea de Hârtie (experimente cu hârtie manuală) », autor Răzvan Supuran, urmată de discuții despre tehnica hârtiei manuale.
De asemenea, atelierul de fier forjat va fi deschis pentru curioși.
Suportul de lucru, pentru exersarea tehnicilor de mai sus, este peretele interior încă nefinisat, al conacului Petre P. Carp.
Acțiunile vor fi coordonate de arhitecții: Alexandra Culescu, Adrian Mihăescu și Șerban Sturdza.
Foto: Raluca Munteanu
Pe parcursul șederii la Țibănești, participanții vor putea profita de atracțiile zonei: cireșii, iazul, drumețiile, atelierele de olărit din satul Schitu Stavric, bisericile moldovenești și fierăritul seara la foc.
Cazare
Participanții sunt așteptați în dimineața zilei de duminică, 08.07.2012.
Locurile de cazare disponibile sunt: pe terasa conacului (terasă – tip loggie, este deschisă și acoperită), într-una din clădirile istorice: clădirea Gang, casa Administratorului, casa Arhiterra și casa Compagnonilor.
De asemenea, se poate face camping în livada cu cireși de la casa Administratorului.
Masă
Mâncarea va fi asigurată în sistem de pensiune completă, pregătită de bucătari angajați în acest sens și servită dimineața, la prânz și seara.
Echipament recomandat
Haine, mănuși și incălțăminte de lucru, sac de dormit (eventual cort), protecție împotriva soarelui, cât și protecție împotriva vremii ploioase, entuziasm si multă voie bună!
Participanții își asumă răspunderea pentru desfășurarea activităților în siguranță, cu respectarea normelor de protecție a muncii, în vigoare.
Materia primă și uneltele necesare atelierului vor fi oferite în mod gratuit de către Asociația Maria Țibănești, ProPatrimonio, grupul Arhiterra și Primăria Țibănești.
Înscriere
Numărul locurilor disponibile este limitat.
Persoanele interesate sunt rugate să ne transmită cv-ul însoțit de o scurtă scrisoare de motivație pe una dintre următoarele adrese de e-mail – aso.maria.tibanesti@gmail.com, prodidbucuresti@gmail.com
până la data de 01.07.2012. Confirmarea listei participanților se va face prin e-mail.
Foto: Șerban Sturdza
Workshopul și expoziția sunt organizate pe baza unui parteneriat între Grupul școlar “Petre P. Carp”, Țibănești, Primăria comunei Țibănești și Asociația Maria și au loc cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași.