Casa Rogovean

Aștept să treacă timpul ca să văd cum îmbătrânește casa și abia atunci va începe povestea ei...

Prima impresie vizavi de casă a fost cât de plăcut și de bine se lega de loc, de atmosfera străzii și cum curtea-grădină, frumos îngrijită, te invită la a pierde timpul, la o poveste, dacă nu și la mai multe.

Plecând de la această primă impresie, casa s-a conturat firesc. Forma exterioară trebuia să rămână pe cât posibil neschimbată, iar finisajele exterioare cât mai fine, cât mai subtile.

Cum s-a conturat casa

Podul avea sarcina să prelungească spațiul casei, să ofere spațiul înnoptării. Prin urmare s-a modificat unghiul de înclinare a șarpantei pentru a face loc prezenței umane.

Forma a rămas aproape neschimbată, proporțiile sale păs-trându-se, casa primind o nouă „față” doar prin contribuția micilor detalii.

Spre curte, casa s-a „deschis”. A primit o intrare-punte, ce leagă curtea de spațiul interior printr-o terasă (prezentă atât în interiorul casei, cât și în exterior), iar la mansardă, doi „ochi” te invită să mai lenevești un pic.

Spațiul

Parterul urma să găzduiască locul de întâlnire între membrii familiei: bucătăria, diningul și livingul. Un spațiu continuu, tratat unitar prin dispunerea unor lamele de lemn ce aveau datoria să încălzească și să disipeze cadrele nou-impuse de întărirea casei.

Locul de luat masa a fost situat în așa fel încât păstrează o legătură vizuală cu curtea, vara chiar aducând-o în interiorul casei prin terasa „punte” și deschiderea totală a ferestrei.

Mansarda adăpostește trei dormitoare necesare membrilor familiei și două băi. Băile sunt legate de spațiul din „afara” lor prin intermediul unei logii ce încadrează în mod diferit vecinătatea. Holul mansardei, deservit de o scară metalică albă, neutră, se deschide către curte prin cele două ferestre „ochi”, ce lasă lumina să pătrundă și pe „stăpânii” casei să mai piardă puțin timpul sub „învelitoare”.

Ultima impresie

Că am redat casei identitatea caldă pe care a dorit-o. Intervenția a fost una modestă, care-și dorea să lase casa în anonimatul plăcut al străzii și-n intimitatea curții.

Autori: arh. Claudia Godean Structura: ing. Tibor Lenghel Proiect: Mansardare parțială casă bifamilială Proiectare: 2007 Construcție: 2009 - finalizare Biroul: SC D’architect SRL Suprafața: Sd = 230 mp aproximativ Suprafața inițială: Sc = 113 mp

Fotografii: Alex Cozma, Brândușa Havași, Roxana Șurcă