Concursul Bucuresti Pop-UP (*) si-a desemnat castigatorii:
31.08.2012
PREMIUL I: studentii arhitecti Raluca Ciobanu, Catalin Victor Gherman, Theodoru Adrian Niculae, cu proiectul XDM, ce propune revalorificarea unor anvelope uzate prin transformarea lor in “popup Wheels”
PREMIUL II: Andrei Stefanescu, Elena Marcu, absolventi ai Facultatii de Arhitectura din cadrul UAUIM, cu proiectul AES, ce propune reactivarea vietii urbane prin crearea unor “insule” pentru socializare si relaxare
PREMIUL III: Alina Ionescu, absolventa a Facultatii de Arhitectura din cadrul UAUIM, cu proiectul AYI, ce propune transformarea cablurilor uzate in “cuiburi urbane”
PREMIUL PUBLICULUI: Lucia Elvira Butnariu, Anca Miron, studente UNArte, cu proiectul LAC, ce propune “un petic multicolor din paleti”
Toate cele patru instalatii vor fi construite de catre organizatori - membrii Asociatiei Urban2020, concurenti si voluntari in cadrul unui workshop – eveniment ce se va desfasura pe 1 si 2 Septembrie. Finalul workshop-ului va fi marcat prin festivitatea de premiere si o seara de relaxare si socializare in cadrul careia va invitam sa admirati obiectele proaspat construite, sa discutati cu echipa si sa ne spuneti opinia voastra.
Atat workshopul, cat si evenimentul final vor fi deschise publicului, deci, daca vreti sa ne cunoasteti, va asteptam pe 1 si 2 septembrie, incepand cu 9 AM, la Make a Point – Sos. Morarilor nr.1, Sector 2, Bucuresti!
(*) Proiectul Bucuresti Pop-UP a fost lansat in luna iulie, prin concursul cu acelasi nume. Proiectul isi propune sa contribuie la activarea spatiului public bucurestean si la imbunatatirea perceptiei asupra acestuia prin interventii-semnal, de tip pop-up, cu costuri minime si impact maxim. In acest scop, se vor construi o serie de obiecte de mobilier urban din materiale reciclate, care sa mobileze temporar – sa apara si sa dispara „neanuntat” din – diferite spatii bucurestene, intretinand viata urbana.
Bucuresti Pop-UP este un proiect Urban2020, alaturi de Noi facem bine si Revista Zeppelin. Bucuresti Pop-UP este finantat de Uniunea Arhitectilor din Romania prin intermediul Observatorului Urban Bucuresti. Proiectul este sustinut de Modernism.ro, Studio Plot si Make a Point.
Puteti gasi mai multe informatii despre proiectele noastre aici si aici.