O expoziție necesară: Arhitecți români creatori de patrimoniu

20.12.2012

În cadrul bogăției de evenimente care au marcat Bienala Națională de Arhitectură București 2012 s-a aflat și expoziția „Arhitecți Români Creatori de Patrimoniu”, care și-a propus să marcheze cei 120 de ani de existență a breslei arhitecților și de învățământ de arhitectură în România, prezentată într-un cadru aristocratic - unul dintre buzunarele holului principal al Muzeului Național de Istorie a României, sediul principal al Bienalei (construcție cu amprentă monumentală, ridicată în stil eclectic de arhitectul Alexandru Săvulescu).

În urma unui efort uriaș de colectare a unor date de multe ori inedite (s-au consultat Arhiva UAR, Arhivele Naționale, INMI, Biblioteca Academiei Române etc., au fost intervievați specialiști în istorie și istoria arhitecturii, arhitecți în viață sau urmași și cunoscuți ai arhitecților prezentați în expoziție etc.) și de fotografiere a câtorva sute de obiective de arhitectură din întreaga țară, ne-am dat seama că se compunea treptat un mozaic valoros care, într-un final, va avea șansa de a reda demnitatea statutului actual al arhitectului român - statut din păcate mult prea încercat în vremurile noastre înțesate de mercantilisme, sisteme de relații, politici nefericite, penibilă nevoie de subzistență într-o lume a nefirescului. În ciuda a două războaie mondiale și a anilor grei de comunism, am descoperit cu fericită surprindere că școala de arhitectură și profesia de arhitect în România au avut o continuitate pe care, privind-o cu atenție și nepărtinire, o poți, până la urmă, vedea. Această continuitate și dialogul ei cu succesiunea de curente și stiluri pe care le-a traversat întreaga Europă în ultimii 120 de ani ne-au ghidat de-a lungul unei scale temporale pe care, practic, nu există an care să nu fie marcat de o realizare arhitecturală remarcabilă. De mare ajutor a fost consultarea unor studii și monografii realizate în ultimii ani de specialiști ai domeniului istoriei arhitecturii (Milița Sion - monografii Horia Creangă și Henrieta Delavrancea-Gibory, Mirela Duculescu - monografie G.M. Cantacuzino, Răzvan Lăcraru - studii despre arhitectura lui I.D. Berindei, Mihaela Criticos, Nicolae Lascu, Ana-Maria Zahariade - cărți, articole și studii despre avangarda românească și arhitectura perioadei comuniste, C. Ghenciulescu și colectiv - broșură editată pentru sărbătorirea centenarului Haralamb Georgescu și alte documente).

După o preliminară consultare, am început expoziția noastră cu arhitectul Alexandru Orăscu, președintele Societății Arhitecților Români (înființată în 1891), și am încheiat-o cu arhitectul Romeo Belea (laureatul Secțiunii Opera Omnia a Bienalei Naționale de Arhitectură București 2012). Dar, de fapt, nu am încheiat - expoziția rămânând să se continue cu creația de arhitectură de calitate expusă de-a lungul celor 10 bienale românești organizate din 1994 încoace. Până la urmă, am expus prin fotografii actuale, fotografii de epocă, planuri, desene și date peste 100 de construcții realizate de peste 50 de arhitecți din diferite epoci, cu diferite crezuri și practicanți ai unor stiluri diferite, în intervalul 1892-2012. Am avut grijă să aducem în fața publicului larg și arhitecți mai puțin cunoscuți, deși „creatori de patrimoniu” în egală măsură, dintre care mulți cu un rol remarcabil în breaslă și în învățământul de arhitectură, cum ar fi: Virginia Andreescu-Haret (prima femeie-arhitect din lume), Spiridon Cegăneanu, Radu Dudescu, Dumitru Ionescu-Berechet, Marcel Locar, George Mandrea, Paul Emil Miclescu, Florea Stănculescu și alții. Desigur că un astfel de gest, oricât de ambițios, nu poate fi exhaustiv, trebuind să se limiteze la o sinteză extrasă din construcțiile intrate în conștiința publicului larg și devenite embleme urbane. Același public larg poate descoperi cu plăcere aspecte inedite din viața caselor preferate și a creatorilor lor, devenind astfel „arhitecturo_man”, dacă tot este să ne situăm în domeniul muzicii împietrite.

Personal, lucrul la această expoziție mi-a dezvoltat o sensibilitate specială pentru clădirile pe lângă care trec zi de zi până într-acolo încât, privind o fațadă cunoscută, îl văd în spate pe arhitectul ei - portret, viață, operă și poate chiar vise, neîmpliniri, necazuri. Alegerea dintre miile de creații moderne de calitate a fost foarte grea, iar timpul a fost singura limită, dorința de restituire a demnității arhitecturii românești cerându-se continuată cu asiduitate, fiindcă exemplele trecutului sunt generoase și așteaptă cu nerăbdare să fie popularizate ori scoase la lumină.

De la academismul de vibrație francofonă al unui Berindei la îndrăznețele căutări numite mai târziu stil neoromânesc - Socolescu, Mincu, Grigore Cerkez, Cristofi Cerchez și atâția alții, la evoluția către simplitate formală adusă de Petre Antonescu, Octav Doicescu, Constantin Iotzu, G. M. Cantacuzino și apoi la frenezia avangardei (Marcel Iancu, Horia Creangă, Henrietta Delavrancea-Gibory, Tiberiu Niga) și la arhitectura de calitate practicată în perioada comunistă, în ciuda opresiunii diletante a sistemului (Tiberiu Ricci, Horia Maicu, Mircea Alifanti, Alexandru Iotzu, Nicolae Cucu etc.) - pentru a nu numi decât pe unii dintre arhitecții expoziției, în fugă - itinerarul nostru s-a transformat treptat într-o magistrală lecție de proiectare de înalt nivel, descoperind cu acest prilej că exemplele sunt mult mai aproape de noi decât am putea crede. Totodată am aflat câte ceva despre resorturile secrete prin care arhitectura de excelență rezistă în ciuda presiunilor sociale și politice, perpetuându-se discret, dar sigur.

O expoziție de această factură nu poate fi decât in progress, cu va urma, într-o continuă căutare de date, organizare și actualizare a informației. De altfel, în ceea ce mă privește, am vrut-o ca pe un omagiu personal (modest, firește) adus valorilor arhitecturii românești și eforturilor de perpetuare a lor în acest an cu nenumărate semnificații omagiale. O formă incipientă a expoziției a fost montată, de altfel, cu prilejul sărbătoririi de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București a 120 de ani de învățământ de arhitectură (congresul ROCAD, mai 2012), iar parțial ea a mai fost prezentată până acum la Bruxelles (ICR) și Roma (Accademia di Romania). Mulți oameni s-au implicat cu dăruire pentru ca această inițiativă să se finalizeze.

A enumera un colectiv de elaborare este un gest necesar, însă riscant, fiindcă sunt sigură că nu i-am putut prinde pe toți aceia care ne-au ajutat. Le mulțumesc pe această cale, fie că se regăsesc sau nu în lista de mai jos:

Colectivul de realizare a expoziției bilingve (română, engleză) Arhitecți Români Creatori de Patrimoniu (ianuarie-octombrie 2012):

Coordonare: prof. dr. arh. Cristina Olga Gociman;

Concept și realizare expoziție: dr. arh. Codina Dușoiu, arh. Mihaela Balan (Lazăr);

Concept grafic: dr. arh. Andra Panait;

Tehnoredactare - arhitecți: Codina Dușoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Ștefania Bobaru, Iulia Fălcuță, Adelaida Oprea, Alexandra Stamate, studenți-arhitecți: Raluca Bratu, Alexandra Diaconu, Bianca Diaconu, Alexandra Dinu, Mihaela Dobra, Ana Mohonea, Elena Postu, Ștefan Prigoreanu, Laura Udrescu;

Fotografii - arhitecți: Codina Dușoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Raluca Diaconescu, studenți-arhitecți: Mihaela Dobra, Claudia Dulgheriu, Ana Mohonea, Mădălina Ion, Alexandra Păun, Alina Stan;

Documentare și traduceri - arhitecți: Codina Dușoiu, Mihaela Balan (Lazăr), Iulia Fălcuță, Adelaida Oprea, studenți-arhitecți: Raluca Bratu, Alexandra Diaconu, Bianca Diaconu, Alexandra Dinu, Mihaela Dobra, Ana Mohonea, Elena Postu, Laura Udrescu;

Mulțumiri pentru documente și informații puse la dispoziție de arh. Romeo Belea, Mirela Duculescu, prof. dr. arh. Nicolae Lascu și Uniunea Arhitecților din România.