Interviu | Entretien - Jean-Pierre Bordaz

Jean-Pierre Bordaz: Ceea ce e formidabil la Mircea Cantor este maniera sa proprie de a dezvolta conceptul de expoziție fără a o încărca peste măsură, așa cum se poate vedea și la MACRO din Roma, la Crédac din Ivry și chiar și aici, în Espace 315 din Centrul Pompidou. Cu el te afli de la bun început în fața unor lucrări care și-au găsit cu adevărat locul, care transformă și desăvârșesc spațiul. Consider că Mircea Cantor a știut să împace în mod reușit filmul cu celelalte tipuri de imagine și mi se pare că acest artist, așa cum de altfel am și scris, este plin de subtilitate deoarece creează opere care se referă la istoria artei ca atare, dar și la istoria artei moderne și contemporane, însă nu numai dintr-un punct de vedere pur formal. În propunerile sale există mereu o cale de scăpare, un element nerostit, prin care acestea se pot la fel de bine înscrie într-o perspectivă socială sau într-o conștiință a timpului, deși acestea din urmă nu sunt exprimate în mod direct.

Cum a reușit Mircea Cantor să convingă juriul? Există, în alegerea făcută, anumite aspecte care operează în egală măsură la nivel subiectiv ca și obiectiv. Faptul că Mircea Cantor a fost ales pentru Premiul Marcel Duchamp nu diferă cu nimic de numeroase alte cazuri ale unor artiști din lumea artei contemporane, care apar sau intră în lumina reflectorului la un moment dat. În astfel de situații primează considerentul conform căruia un anumit demers este mai convingător sau mai roditor decât un altul. În ce mă privește, cred că, în ciuda artiștilor foarte buni propuși în 2011 pentru Premiul Duchamp, alegerea lui Mircea Cantor se impunea de la sine tocmai pentru că el este înzestrat, după părerea mea, cu o enormă capacitate de a delimita spațiul, care îi e cu totul specifică, și pentru că este capabil să evoce în mod indirect ideile sau pozițiile asumate în raport cu societatea zilelor noastre.

A.N.: Înțelegem că artistul nu-și dorește să schimbe cursul lucrurilor, ci este, pur și simplu, prezent, observă, cu luciditate și discernământ, iar apoi creează; operele sale îți lasă la prima vedere impresia unei incredibile simplități a mijloacelor, numai că această simplitate este, de fapt, o măiestrită stăpânire a complexității, deoarece ele deschid și hrănesc un univers infinit de răspunsuri și interpretări. S-a mers până la a se vorbi despre Mircea Cantor drept un alchimist. Ne puteți spune mai multe despre această reprezentare a artistului?

J.P.-B.: Artiștii nu sunt, în general, nici ideologi, nici alchimiști. Dar, în același timp, ei se folosesc de toate elementele pe care le au la îndemână. Sub aparenta simplitate a formelor și justețea naturală a proporțiilor, Mircea Cantor oferă, după cum spuneți, o lectură mult mai complexă a operelor sale decât ne-ar lăsa să credem aparențele. Limbajul pe care îl dezvoltă și temele abordate nu aparțin numai lumii catifelate a imaginilor și a convențiilor artistice, ci se adresează în aceeași măsură societății și condiției umane. El are în comun cu artiștii contemporani dorința de a crea lucrări unice și specifice care nu aparțin sistemului obiectelor. E o mare răspundere să inventezi o formă clădită pe imaginar, pe aură, după cum spunea Walter Benjamin, pentru a atinge autenticitatea și unicitatea. Imaginea compusă, opera în trei dimensiuni și performanța nu sunt, la Cantor, doar o altă latură a modernității; dezgolite de orice spirit formalist, ele constituie un element necesar dezvoltării lucrărilor sale. Sunt vectori care situează în spațiul lui „altundeva” și al lui „dincolo de”. Așa se face că unii au fost tentați să creadă în existența unei voințe alchimice, a unei dorințe de transformare prin însăși materia și elementele care provin din natură (apa, focul, aerul și, prin extensie, suflul) și prin locurile pe care le traversează artistul.

A.N.: Este opera lui Mircea Cantor universală? Care sunt trăsăturile care o fac universală?

J.P.-B.: Ideea de universal, de universalitate, este mult mai potrivită în cazul său decât în cazul altor artiști deoarece Mircea Cantor, născut în Mittle Europa, a ales să fie la intersecția mai multor culturi diferite, istorice, clasice și vii. Abordarea pe care o are față de occident, ca de altfel și față de alte continente, este una bogată; imagine fidelă a artiștilor din zilele noastre, modul în care înțelege și redă lumea se hrănește din multele sale deplasări și călătorii.

Jean-Pierre Bordaz : Ce qui est formidable chez Mircea Cantor c’est cette façon de développer le concept de l’exposition, il ne la surcharge pas, tel qu’on pouvait le voir au MACRO de Rome, au Crédac à Ivry et comme on le voit ici, dans l’espace 315 du Centre Pompidou. D’emblée on est face à des œuvres qui ont vraiment trouvé leur emplacement, qui transforment et qui magnifient l’espace. Je trouve que Mircea Cantor a su créer une hybridation réussie entre les vidéos et les autres images, je trouve que cet artiste, comme je l’ai écrit, est plein de subtilité parce qu’il fait des œuvres qui se réfèrent à l’histoire de l’art tout court, et à l’histoire de l’art moderne et contemporain, mais pas d’un point de vue seulement formel. Il y a toujours une échappée, un non-dit dans ses propositions qui peut en même temps s’inscrire dans une donnée sociale, dans une conscience du temps, bien qu’elle ne s’exprime pas directement. Pourquoi Mircea Cantor a-t-il convaincu le jury ? Il y a quand même dans ce choix un aspect à la fois subjectif et objectif qui s’opère. Ce choix pour le Prix Marcel Duchamp c’est le même que pour de nombreux artistes du monde contemporain qui apparaissent ou qui attirent l’attention à un moment donné. On considère alors qu’une démarche est plus convaincante, plus porteuse qu’une autre. Pour ma part je considère que malgré les très bons artistes proposés dans ce Prix Duchamp 2011, le choix de Mircea Cantor s’imposait naturellement parce que je trouvais qu’il avait une capacité énorme à délimiter l’espace qui lui était propre, et parce qu’aussi il était capable d’évoquer de manière indirecte ses idées, ses positions sur la société d’aujourd’hui.

A.N. : On comprend que l’artiste ne souhaite pas changer le cours des choses, mais qu’il est là, il observe, il est lucide, il discerne et ensuite il crée et ses œuvres laissent à une première vue l’impression d’une incroyable simplicité des moyens, mais en fait cette simplicité est une vraie maîtrise de la complexité, car elles ouvrent et nourrissent un monde infini de réponses et d’interprétations. On a même parlé de Mircea Cantor en tant qu’alchimiste. Est-ce que vous pouvez nous raconter un peu plus sur cette représentation de l’artiste ?

J.P.-B. : Les artistes ne sont généralement ni des idéologues, ni des alchimistes. Mais en même temps ils se servent de tous les éléments à leur portée. Mircea Cantor, sous l’apparente simplicité de ses formes et par la justesse naturelle de ses propositions offre, comme vous le dites, une lecture beaucoup plus complexe de ses œuvres qu’il n’y paraît. Le langage qu’il développe et les thèmes qu’il aborde n’appartiennent pas seulement au monde feutré des images et aux conventions de l’art, mais s’adressent également à la société et à la condition humaine. Avec les artistes contemporains, il partage cette volonté de créer des pièces uniques et spécifiques qui n’appartiennent pas au système des objets. C’est une responsabilité considérable d’inventer une forme qui repose sur l’imaginaire, sur l’aura comme le préconisait Walter Benjamin, pour atteindre l’authenticité et l’unicité. L’image recomposée, l’œuvre en trois dimensions et la performance chez Cantor ne sont une donnée en plus de la modernité. Dénuées de tout esprit formaliste, elles constituent un élément nécessaire au développement de son travail. Ce sont des vecteurs pour se situer ailleurs et au-delà. Et c’est là qu’on a pu penser qu’il y a une volonté alchimiste, une volonté de transformation, à travers la matière même et les éléments qui proviennent de la nature ( l’eau, le feu, l’air et par extension le souffle ) et de lieux que l’artiste traverse.

A.N. : L’œuvre de Mircea Cantor est-elle universelle ? Quels sont les traits qui la rendent universelle ?

J.P.-B. : L’idée de l’universel, de l’universalité est beaucoup plus juste pour lui que pour d’autres artistes parce que Mircea Cantor, né dans la Mittle Europa, a fait le choix d’être au carrefour de différentes cultures, historiques, classiques et vivantes. Son approche de l’occident comme d’autres continents est riche ; à l’image des artistes d’aujourd’hui, son appréhension du monde se nourrit de ses nombreux déplacements et voyages.