Regenerare

ARHITECTURA își menține echilibrul din anul 1906, de când a fost înființată¹.

De câțiva ani² strategia sa editorială privilegiază privirea înăuntru în locul celei inspre afară. Este încurajat un transfer de interes de la internațional către local, de la global către specific și de la generic spre unic.

Arhitectura contemporană din România³ indică o diminuare filtrată a fascinației pentru diferite imagini de împrumut, pentru construcții spectaculoase și demersuri atrăgătoare care au descins în realitatea noastră prin mimesis inabil sau chiar imitație proastă.

O perioadă de peste 20 de ani cu decantări explicabile ale modelelor, surselor și imaginilor majore determină echipa editorială curentă la un rol provocator: consemnarea, dezbarerea și critica arhitecturii române contemporane.

Astfel, politica revistei încearcă să răspundă direct nevoilor de comunicare profesională și culturală ale arhitecților din România. Tonul major este temperat. Arhitectura promovată exclude ostentația și notifică cele mai reușite proiecte capabile să se constituie în model pentru arhitecți și pentru studenți. Dosarele tematice sunt așezate pe concepte semantice generoase, ele invită la asocieri și lărgirea orizontului arhitectural către artă, filosofie, sociologie etc. Subiectele prezentate doresc să deschidă discuții într-un registru cultural amplu.

Revista construiește o pledoarie pentru arhitectura română de calitate, susține necesitatea culturii arhitecturale, observă elementele de influență la nivel internațional și, într-o lume oarecum invadată de alunecări și anomalii, privilegiază ideea de regenerare ca mod actual de abordare.

Anul 2013 este în arhitectura românescă nu atât un an de stagnare, cât unul de reconsiderare. Chiar dacă unele birouri de arhitectură sunt obligate să își restrângă numărul de angajați și, în cazuri extreme, să își întrerupă activitatea, există și un aspect benefic - timpul contemplativ. Cu alte cuvinte, arhitecții au acum răgazul să studieze, să citească și să dezbată lucruri care, deși importante, nu își găseau înainte locul într-o agendă prea încărcată cu proiecte. Timpul contemplativ devine un proiect, devine o temă de lucru. În rândul arhitecților români acest proiect al timpului altfel dedicat implică o anumită densificare a eforturilor către lucruri meritorii. Noica spunea: „Care să lase umbră pe pământ cu sens”. Există o apropiere etică față de găsirea rostului. El conduce opțiunile de implicare ale arhitecților către acțiuni de voluntariat, participare la concursuri naționale și internaționale și alternative de subzistență. Apar, cu sau fără identitate de ONG-uri, grupuri de salvatori ai monumentelor uitate, ai bisericilor de lemn, tineri arhitecți care îi invită pe elevi sau chiar pe copiii preșcolari la joaca de-a arhitectura, școli de vară cu rost de învățare a privirii către cer și multe altele.

Patrimoniul este privit ca o resursă și în cercurile specialiștilor din România. Cel industrial a creat încă din anul 2005 o anumită emulație culturală. Se fac workshopuri de arheologie industrială, există proiecte de lege de protecție a patrimoniului industrial, parteneriate pentru valorificarea acestuia, dar și generații (deja) de proiecte de diplomă care au ca temă o clădire aparținând acestei categorii. Toate acestea demonstrează o anumită atenție pentru noțiunea de regenerare.

Tocmai pentru aceste motive revista ARHITECTURA s-a angajat într-un proiect editorial care urmărește regenerarea a patru tipuri de atitudini față de arhitectură, de patrimoniu și de spațiul construit.

1. Regenerarea interesului public - dar și al arhitecților înșiși - pentru cunoașterea arhitecturii române contemporane (dezbateri despre profesia de arhitect, piața de arhitectură, perspectivele de angajare, deprofesionalizare și reprofesionalizare, mese rotunde pe tema arhitecturii regiunilor Cj, Md, Tm, subiect al numerelor speciale editate de UAR - revista ARHITECTURA).

2. Regenerarea spiritului civic prin cunoașterea valorilor arhitecturale (vizite comentate de arhitectură, bazate pe itinerariile de ARHITECT publicate în revista ARHITECTURA/UAR, prezentări, conferințe, mese rotunde).

3. Regenerarea interesului pentru fondul construit de patrimoniu ca temă dominantă de dezbatere. Asumarea exemplelor de bună practică prin chestionarea corectă a conversiilor, restaurărilor și reabilitărilor (comentarii critice ale proiectelor realizate și ale concursurilor din țară și din străinătate).

4. Regenerarea comunicării și dialogului între generațiile de arhitecți - prezența permanentă a arhitecturilor în creștere alături de efigii și profil (revista încurajează forma de voluntariat al studenților și tinerilor arhitecți în a distribui revista ARHITECTURA unor arhitecți seniori, ocazie de cunoaștere, discuții, dezbateri și interviuri).

ARHITECTURA este un mijloc de promovare a culturii și responsabilității în privința spațiului construit. Ne aflăm într-o perioadă permanentă de tranziție. Istoria recentă a României reiterează perioade de tranziție.

Noi o înțelegem ca pe o fază, dar mai ales ca pe o șansă de recuperare a valorilor, de reparație, de modernizare și de reconectare critică și cu discernământ la cultura internațională. Asistăm însă -uneori, prea apatici - la o continuare a agresiunilor asupra patrimoniului și la o dezvoltare scăpată de sub control.

Conștientizarea acestor probleme de către societate și promovarea unor modele valoroase și responsabile nu mai sunt astfel doar aspecte estetice, ci de interes public imediat și vital. Iată de ce tema REGENERARE este o platformă editorială față de care revista ARHITECTURA s-a raliat cu determinare.

Note:

1 O altă insituție înființată în anul 1906 este Muzeul Național al Țăranului Român - MȚR. Despre acesta știm și citim că este MEREU ACTUAL. DIN 1906.

2 În februarie 2011 UAR a schimbat integral echipa editorială a revistei ARHITECTURA, ocazie a unei revizuiri de strategie a publicației.

3 Anumiți teoreticieni de arhitectură afirmă că nu există arhitectură română contemporană. Oricât de radicală ar fi etichetarea, ea conține un nimb de adevăr sau, mai bine spus, o caracteristică a producției recente de arhitectură - anume faptul că ea se constituie dintr-o mulțime de cazuri, mai degrabă, decât ca rezultat al unui fenomen perceptibil, cu atitudini comune, reacții clare și poziții evidente.