OAR: Aprobarea tacită pentru avizele necesare în aprobarea planurilor urbanistice este inadecvată și inoportună

22.01.2014

Aceste norme, care stabilesc modalitățile de aplicare ale prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, modificată recent în iulie 2013, au consecințe directe asupra proceselor de elaborare, avizare, aprobare și implementare a documentațiilor de urbanism de toate categoriile. Aceste documentații fundamentează procesele de construire și influențează modul de utilizare a terenurilor, calitatea modului de alocare a acestora și, în final, valoarea proprietăților pe piață și calitatea zonelor construite pentru locuitori și utilizatori.

Dat fiind importanța majoră menționată, O.A.R. a exprimat public puncte de vedere și a participat la procesul de elaborare a legii prin amendamente depuse în 2012 și 2013, încercând să limiteze prevederile legale ce conduc la practica urbanistică derogatorie. În prezent, metodologia propusă surprinde mediile profesionale și opinia publică prin introducerea, la articolul 17, alineatul 3, litera b din proiectul privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, a principiului aprobării tacite pentru avizele necesare în procesul de aprobare a planurilor urbanistice, în caz de depășire a unui termen limită de 30 de zile. „Această prevedere s-a dovedit a fi cea mai importantă propunere metodologică, pe care o considerăm total inadecvată și inoportună pentru practica urbanistică, deși intențiile de a reduce termenele de aprobare și de a eficientiza birocrația din urbanism sunt legitime", a menționat arh. Șerban Țigănaș, președintele O.A.R.

Motivele principale pentru care acordul tacit este inacceptabil sunt următoarele:

• Avizele din procesul urbanistic conțin informații și condiții necesare planificării și construirii și nu sunt cereri care să poată fi tratate cu da sau nu, aprobat sau respins, motiv pentru care aprobarea tacită în astfel de cazuri conduce la promovarea documentațiilor în lipsa acestor informații pe care le furnizează de regulă entitățile emitente.
• Termenul de 30 de zile este inadecvat specificului diferitelor problematici care se supun avizării, existând diferențe fundamentale de dificultate a emiterii unui aviz de amplasament care privește o rețea edilitară, spre exemplu, sau o procedură de mediu, cu consultări prevăzute prin lege, față de o analiză care vizează patrimoniul construit sau altele. Este necesară stabilirea de termene limită pentru fiecare avizator, determinate în funcție de specificul problematicii avizate.
• Introducerea acordului tacit poate deschide practica depășirii intenționate a termenelor, tocmai pentru a permite unei documentații să fie aprobate, cu complicitatea avizatorului și fără ca acesta să poată fi tras la răspundere, ceea ce favorizează apariția unor căi pentru corupție și practici indezirabile.
• Consecințele unei avizări prin acordul tacit nu contribuie la transparentizarea procesului de avizare și decizional și nu exclud căile de contestare și atac în justiție a aprobărilor documentațiilor aprobate pe baza unor astfel de acorduri, contestații care se vor înmulți pe măsură ce va crește numărul acordurilor tacite. Se pot leza astfel interesele diferiților actori urbani afectați de documentele de urbanism prin omisiuni din procesul de avizare, inclusiv interesul public.
• Metodologia propusă nu prevede niciun fel de măsuri de corecție, limitare sau sancționare a celor care se vor face responsabili de nerespectarea termenelor care vor genera acordurile tacite.

"Normele metodologice pot clarifica proceduri și crește calitatea actului administrativ din urbanism, care se face după un cadru legal unic, dar este interpretat și practicat diferit la nivelul administrației locale. Propunerea M.D.R.A.P. nu este completă, nu aduce clarificări așteptate în zona informării, a consultării publice și a calității rezultatului, încercând doar să urgenteze aprobările printr-o metodă nepotrivită, cea a aprobării tacite."- arh. Șerban Țigănaș, președintele O.A.R.

Ordinul Arhitecților din România este deschis unui dialog aprofundat cu mediile profesionale, cu entitățile cu rol în avizare și cu reprezentanții celor implicați sau afectați de planificarea urbană, respectiv societatea civilă. În acest sens, sunt disponibile pe site-ul O.A.R. observații detaliate la propunerea de proiect privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. ___________________

[n.r. transcriem observațiile punctuale la norme de pe pagina web a OAR:]

Observații la propunerile de Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

1. Normele metodologice nu acoperă în întregime problematica Legii 350 la care se referă. Există capitole importante care nu au nicio referință în norme cum ar fi cele referitoare la participarea publicului la activitățile de amenajarea teritoriului și urbanism, controlul implementării prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate, controlul corectitudinii datelor și conținutului documentațiilor, care detectează contravențiile și altele.

2. Accentul normelor metodologice cade în mod evident pe fluidizarea procedurilor de avizare și aprobare, ceea ce este extrem de benefic pentru derularea proceselor administrative. Totuși ceea ce se propune nu constituie o rezolvare care să asigure concomitent fluentizarea proceselor și calitatea documentațiilor, obținerea de timpi respectați și promptitudine din partea avizatorilor prin măsura propusă, anume aprobarea tacită. Aceasta măsură prezintă riscuri imense de a genera efecte negative pe scară largă, adică este calea de a obține ca legal ceea ce este eronat, ceea ce nu respectă regulamentele și așa mai departe, doar pentru că o entitate avizatoare a întârziat. Fac următorul scenariu: la câte cazuri de aprobări tacite este demis conducătorul unității pentru neperformanța aparatului pe care îl conduce? Vorbesc aici de primari, președinți de consilii județene, inspectori șefi, etc.?

3. Alt scop declarat al normelor este acela de a uniformiza modul de aplicare al prevederilor legale și practicile din urbanism în general, dar în cuprinsul lor apar prevederi prin care entitățile avizatoare își stabilesc singure, deci neuniform, diferit, conținutul documentațiilor. Este complet indezirabilă această situație, cu consecințele cunoscute în practica unor avizatori de a condiționa propriul aviz de existența altora etc.

4. Lipsesc precizări clare referitoare la modul în care se stabilește termenul de valabilitate al documentațiilor, cum se prelungesc și mai ales ce se întâmplă când acestea au produs efecte și expirarea lor cu pierderea valabilității prevederilor devine absurdă. Există foarte multe conflicte datorate modificărilor prevederilor unor zone de locuit în urma cărora se schimbă complet calitatea locuirii cu efecte devastatoare asupra comunităților nou formate în acele zone.

5. Sunt prea vag detaliate problemele referitoare la legăturile dintre strategiile de dezvoltare și documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului. În general, rolul administrațiilor în formularea strategiilor este neaprofundat metodologic și pare a fi una dintre lacunele mari ale practicilor de planificare spațială.

6. Legăturile de colaborare dintre administrații sunt de asemenea un subiect sesizat de norme, dar insuficient detaliat. Se spune că se poate asigura de către consiliile locale asistență tehnică de specialitate către consiliile locale, ca măsură compensatorie a lipsei de competențe din administrațiile locale, dar eficient ar fi să se specifice obligația de a acorda această asistență și obligația de a prevedea în bugete costurile necesare și nu doar posibilitatea.

7. Nu cred că propunerea cu comisia de aviz unic, care nu e prevăzută în lege, va rezolva ceea ce se dorește, anume disciplinarea și promptitudinea avizatorilor. Nu poate funcționa spre exemplu pentru avizele referitoare la patrimoniu, comisiile fiind zonale și având timpi de reacție în prezent de ordinul lunilor și lipsă totală de finanțare de la ministerul de resort. Măsura seamănă cu ceea ce s-a mai încercat acum circa 6 – 7 ani, prin acordul unic pentru autorizația de construire, dar s-a retras pentru că pur și simplu nu a mers decât la câteva administrații mai performante, foarte puține.

8. Persistă o confuzie între termenii actualizare și modificare a documentațiilor de urbanism. Orice modificare devine actuală și este o actualizare, iar o actualizare presupune modificări, altfel situația este identică cu cea anterioară și vorbim de o prelungire a termenului de valabilitate.

9. Capitolul V referitor la monitorizarea implementării documentațiilor este extrem de slab. Nu conține norme de aplicare. Aici este o problemă fundamentală a corespondenței dintre ceea ce e pe hârtie și realitate.

10. Normele metodologice pomenesc de transmiterea informațiilor în format digital, fără nicio altă precizare, ori aceasta este calea de a obține neuniformitatea prin tipurile de fișiere care se vor utiliza, incompatibilități informatice și chiar imposibilitatea de citire și utilizare. Extrem de slabă metodologia la capitolul acesta, neconformă cu tehnologiile actuale din proiectare și cercetare și nici din administrație.

11. Mai sunt necesare precizări despre locuțiunea "interes public" și modul în care se urmărește acesta, din moment ce este fundamental să fie aplicat acest interes.

12. Nu există nicio precizare despre problemele relației dintre proprietatea asupra terenurilor și reglementarea acestora prin planuri urbanistice, ceea ce dă naștere, în practică, la aplicări diferite și uneori abuzive ale aceleiași legi a urbanismului.