Proiecte finanțate de UAR din fondul „timbrul arhitecturii” în anul 2013 - Revista „Repere”
19.01.2014
Revista „Repere” este realizată în baza unui parteneriat încheiat între filialele ieșene ale Uniunii Arhitecților din România și Ordinului Arhitecților din România, Biroul Teritorial „Nord-Est” al Registrului Urbaniștilor din România și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași.
Numărul-semnal al revistei a fost lansat în decembrie 2009, iar membrii Colegiului de redacție și-au propus ca revista să ofere ocazia pentru toți actorii urbani de a se întâlni, de a-și prezenta preocupările, speranțele, realizările, temerile și așteptările.
Dialogul, cunoașterea reciprocă, schimbul de opinii și așa-numitele bune practici sunt cele mai mari câștiguri pentru toți cei ce doresc un spațiu arhitectural și urban de calitate.
Revista își propune să devină placa turnantă în dialogul tuturor celor implicați în dezvoltarea cadrului de viață al locuitorilor din această regiune.
Această revistă poate deveni tribuna de expunere a ideilor, de ilustrare a bunelor practici, a reușitelor în domeniu, dar și a nereușitelor, a realizărilor nefericite.
De asemenea, revista își propune să ilustreze totalitatea sferelor în care sunt implicați arhitecții și urbaniștii, cât și celelalte profesiuni ce concură la realizarea clădirilor, spațiului urban, imagini urbane, peisajului cultural, peisajului urban și rural.
Revista apare trimestrial și titlurile numerelor apărute până în prezent sunt:
Nr. 1 Semnal
Nr. 2 Starea orașului
Nr. 3 Arhitectura locuinței
Nr. 4 G. M. Cantacuzino
Nr. 5 Spațiul rural
Nr. 6 Spațiul urban
Nr. 7 Arhitectura și benzile desenate
Nr. 8 Ultima decadă
Nr. 9 Studii
Nr. 10 Evoluție spațială
Nr. 11 Festivalul ARKA
Nr. 12 Habitat
Nr. 13 Regenerare urbană
Nr. 14 Arta peisajului
Nr. 15 Browntrans
Nr. 16 Arhitectura spațială
În anii 2011, 2012 și 2013, revista a beneficiat de cofinanțare din partea Uniunii Arhitecților din România, fiind promovată ca proiect cultural pentru accesarea fondurilor din Taxa „Timbrul Arhitecturii”.
Operatorul cultural este Asociația Arhitecților Iași, filială a Uniunii Arhitecților din România, iar pentru a fi un instrument activ al schimbării în bine, revista a trebuit să exceadă limitele strictei informări și să devină spațiul stimulativ al schimbului de idei, al afirmării diversității de opinii și puncte de vedere, care pot fi extrem de fertile dacă își asociază argumente profesionale temeinice și resping subiectivismul excesiv.
Activitatea din școala ieșeană de arhitectură este prezentată în revistă prin pagina școlii, dedicată învățământului de arhitectură/urbanism, în general, Facultății de Arhitectură din Iași, studenților și profesorilor săi, în special.