Grupul de firme Menatwork a încheiat anul 2013 cu afaceri de 44 milioane de euro
20.03.2014
Grupul de firme Menatwork, producător român și furnizor de soluții complete pentru construcții, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de 44 milioane de euro, în creștere cu 15% față de nivelul din 2012. Rezultatele sunt în linie cu obiectivele stabilite la începutul lui 2013, când compania și-a propus ca fiecare din cele 11 firme ale grupului să termine anul cu afaceri pe plus, iar la nivel de grup cu o creștere de minim 10 procente.
Investiții de 35 milioane de euro în 20 de ani de activitate în România
Evoluția pozitivă a afacerilor Menatwork a fost determinată în principal de investițiile realizate în cele două decenii de activitate pe piața din România. Acestea au depășit 35 milioane de euro, iar cea mai mare parte a fost implementată în producție pentru achiziția de utilaje industriale și linii tehnologice automatizate, dar și către mărirea suprafeței depozitelor, creșterea parcului auto și dezvoltarea continuă de noi produse și servicii.
”Considerăm un real succes faptul că de la startul cu o societate, 5 angajați și o cifră de afaceri de 2.040.203.000 lei, cât am înregistrat la finele anului 1994, după primul an de activitate, azi, după 20 de ani, am ajuns la 300 angajați, 11 firme membre ale grupului și afaceri consolidate de peste 44 de milioane de euro”, Luigi Caverni, proprietarul Grupului de firme Menatwork.
În condițiile unei piețe care în ultimii ani nu a dat semne de revenire, grupul Menatwork s-a adaptat cerințelor actuale prin identificarea continuă de noi arii de business, ce au contribuit la consolidarea companiei pe piața românească, dar și la export.
Noile segmente de activitate au stabilizat businessul
"Pe lângă planul investițional derulat pe parcursul celor 20 de ani de activitate, o contribuție semnificativă la creșterea afacerilor a avut-o procesul de reorganizare a firmelor membre în centre de profit, proces pe care am reușit să îl finalizăm la începutul anului curent. Am fost nevoiți să ne adaptăm la situația pieței atât prin reorganizarea internă, cât și prin dezvoltarea unor noi segmente de activitate, precum agricultura și eficiența energetică. Pentru asta a trebuit să investim în noi unități de producție și în trainingul specialiștilor noștri”, declară Luigi Caverni.
“Am identificat la timp nevoile pieței și am introdus servicii conexe. Pe lângă activitățile productive, ne-am concentrat foarte mult, pe furnizarea de soluții complete pentru profesioniștii branșei. Astfel, în prezent, clientul odată ajuns în parcul industrial din Popești Leordeni beneficiază de toate produsele și serviciile necesare la amenajarea unei construcții de tip comercial, industrial, hotelier, medical, sportiv, public, rezidențial etc. Acest lucru a avut o contribuție semnificativă în consolidarea afacerilor grupului”, precizează Luigi Caverni.
Pentru anul în curs, grupul de firme Menatwork vizează menținerea ritmului de creștere a afacerilor înregistrat anul anterior. Pentru cel de-al 20-lea an de existență, grupul își îndreaptă atenția către creșterea competențelor celor peste 300 de angajați și consolidarea business-ului.
Afacerile firmelor membre ale grupului
Cea mai mare pondere în business-ul grupului Menatwork este deținută de compania Galileo - importator și distribuitor de materiale pentru construcții, amenajări și finisaje de interior și exterior: edilitare, izolații, placări ceramice, șape, adezivi, obiecte sanitare, produse pentru curte, grădină, agricultura. Aceasta este urmată de firmele producătoare:
- Quattro Pavimente Tehnice - unic producător de pardoseli tehnice supraînălțate, în România și Sud-Estul Europei; importator și distribuitor de pardoseli comerciale, industriale, tehnice, sportive, medicale, birouri, hoteluri.
- Prometal - unic producător în România de plafoane metalice speciale și standard (casetate, lamelare, grilă), care deține o cotă de piață de 60%, și distribuitor de sisteme de plafoane pentru spații comerciale, publice, medicale, birouri, hoteluri.
- Metalwork - unic producător in România de profile metalice "T" pentru structura de sustinere a plafoanelor suspendate și important producător de profile și accesorii metalice pentru sisteme gips-carton.
- V.E.M. Proiect Lighting - producător și importator pentru aparate de iluminat și materiale electrice; distribuitor de sisteme de iluminat LED pentru: birouri, magazine, școli, spitale, parcări, supermarket, iluminat stradal, architectural și industrial.
- Carson Est - producător de structuri metalice pentru instalarea sistemelor de pardoseli tehnice supraînălțate.
Cu activitate comercială și de prestări servicii în domeniul construcțiilor, alte 5 companii activează în componența grupului Menatwork: Arhimede Import-Export - unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme și soluții tehnice de iluminat, Menatwork Instalații - importator și distribuitor specializat în furnizarea echipamentelor de realizare a confortului termic ambiental (ventilație, încălzire, climatizare) atât pentru uz comercial, industrial, cât și pentru uz rezidențial, Svelt Profesional - distribuitor specializat în furnizarea de scări, schele, elevatoare, rampe de încărcare, platforme de lucru la înălțime, Insula Energiei - platforma de comerț online: www.Emenatwork.ro, Arca Studio Construct – societate care funcționează la nivel național, în zona lucrărilor specifice de construcții: amenajări de interior și exterior; închideri și compartimentări; finisări, reparații, montaj și instalare a sistemelor pentru interioare; renovări și modernizări de clădiri comerciale și industriale, hoteliere, civile etc.
Despre Menatwork
Grupul de firme MENATWORK specializat în producția, comerțul și montajul materialelor de construcții și-a început activitatea pe piața materialelor de construcții din 1994.
Grupul de firme Menatwork este format în prezent din 11 firme cu un portofoliu complex de produse și servicii pentru construcții. Parcul administrativ și industrial din București, pe care își desfășoară activitatea firmele grupului, se întinde în prezent pe o suprafața de 90.000 de mp. În fabricile și rețeaua de distribuție ale Grupului Menatwork activează în prezent peste 300 angajați. Menatwork deține și propria rețea comercială în București, Cluj Napoca, Craiova, Constanța și Bacău.