RDW

Lansarea centrului de cultură şi inovaţie pentru arhitecţi Concrete House

afis-4_1

Joi, 15 mai, începând cu orele 19:00, Asociaţia Română a Tinerilor Arhitecţi alături de Lafarge România dau startul evenimentului de lansare a centrului de cultură şi inovaţie pentru arhitecţi Concrete House. Spaţiul, situat pe str. Institutul Medico-Militar nr. 22, în zona Gării de Nord va fi inaugurat printr-o petrecere de lansare cu tema ”THE WORLD ACCORDING TO ARCHITECTS”. 

Concrete House Launch Party aduce împreună arhitecţii, tineri şi consacraţi deopotrivă, reprezentanţii instituţiilor prestigioase de profil (Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu ş.a.), dar şi reprezentanţii mediului de business din domeniul construcţiilor.

Evenimentul va fi un prilej de conectare la imaginarul arhitecţiilor faimoşi, prin diverse elemente surpriză, fiind totodată susţinut cu o expoziţie de fotografie şi un spectacol inovativ de lumină şi culoare. Cei doi iniţiatori ai proiectului, A.R.T.A. şi Lafarge România vor prezenta misiunea centrului Concrete House. Arhitectul Bogdan Gyemant-Selin, autorul proiectului clădirii care găzduieşte Concrete House, va prezenta conceptul spaţiului neconvenţional, unic în Bucureşti.

Concrete House este primul centru de cultură şi inovaţie pentru arhitecţi, un spaţiu care concentrează un număr mare de activităţi dedicate ridicării calităţii mediilor profesionale din domeniile ce au drept obiect modelarea şi realizarea spaţiului construit. Concrete House se concretizează într-un pol de creaţie, educaţie şi dialog, găzduind o gamă variată de manifestări specifice, fie că vorbim despre cursuri, seminarii şi workshop-uri, conferinţe sau despre expoziţii, ateliere work-in-motion, creative meetings ş.a.

 

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog