Henkel investește în educație pentru a construi un viitor mai bun

27.06.2014

Henkel România anunță demararea proiectului „Creșterea calificării lucrătorilor de finisări în construcții prin participarea la cursuri de calificare în domeniile lucrător finisor pentru construcții și mozaicar-faianțar” ID POSDRU/164 /2.3 /S/138898, destinat muncitorilor din construcții, având ca principal obiectiv ridicarea nivelului de pregătire profesională.

Proiectul se va desfășura pe parcursul a 18 luni la nivel național și este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Alături de cei doi parteneri, Fundația Româno - Germană CPPP Timișoarași Fundația Româno Germană Sibiu, Henkel România derulează acest program educațional în completarea acțiunilor de promovare a inovației, tehnologiei, educației și consultanței, piloni care vor contribui în timp la alinierea României la standarde europene. Îmbogățind nivelul de cunoștințe al profesioniștilor, așadar și calitatea lucrărilor, Henkel devine un deschizător de drumuri, readucând formarea profesională la nivelul meritat.

Beneficiile acestui program național sunt cu atât mai mari cu cât participanții la proiect vor avea șanse sporite pentru locuri de muncă mai sigure, ca urmare a creșterii nivelului de productivitate individuală și a nivelului de competență profesională. Mai mult decât atât, posibilitatea găsirii facile a unui loc de muncă, dezvoltarea de parteneriate durabile, cunoașterea celor mai noi materiale și tehnologii de lucru, reprezintă premisele unui proiect educațional eficient.

Activitățile propuse și asumate de Henkel în decursul celor 18 luni sunt: managementul proiectului, informarea și publicitatea proiectului, diseminarea rezultatelor, selectarea grupului țintă, autorizarea programelor de formare, pregătirea profesională pentru angajații din domeniul construcțiilor, evaluarea rezultatelor programelor de formare, urmărirea premianților de la fiecare curs în vederea evaluării posibilității de a deveni instructori de practică și realizarea unui portal web cu acces securizat și e-learning.

Viitorii participanți vor putea alege între 2 cursuri de formare profesională puse la dispoziție, cel pentru lucrători finisori pentru construcții și cel pentru mozaicari-faianțari.

Din cei 740 de muncitori participanți, cel puțin 592 de muncitori vor fi certificați, în cadrul celor 37 de programe de calificare ce se vor derula, 34 pentru ocupația ”Lucrător finisor pentru construcții” și 3 pentru ocupația ”Mozaicar-faianțar”. Toți acești indicatori asumați reprezintă dovada faptului că Henkel România împreună cu partenerii săi acordă o importanță deosebită educației, pentru un viitor mai bun.

* * *

Henkel România pe scurt

Înființată în 1994 ca filială a companiei Henkel Central Eastern Europe, Henkel România deține în acest moment în România trei unități de producție pentru adezivi de construcții, lângă București, în Pantelimon, la Câmpia Turzii (jud. Cluj) și în orașul Roznov (jud. Neamț). Valoarea totală a investițiilor Henkel în capacități de producție locale depășește suma de 45 milioane Euro. O parte dintre aceste investiții au fost realizate și cu finanțare europeană în cadrul programelor de dezvoltare regională, având ca scop relansarea economică și socială a regiunilor unde s-au realizat, pe baza principiilor de dezvoltare durabilă, precum generarea de noi locuri de muncă, eficiența energetică a investițiilor, etc.

Prin aceste acțiuni integrate, Henkel România dorește să contribuie la efortul pe care România îl face în vederea alinierii la cerințele și standardele internaționale, încercând astfel să reprezinte un exemplu de bună practică în mediul de afaceri.

Pentru mai multe detalii despre companie accesați: www.henkel.ro.