Lansare de carte: „Domeniul Vila Dobrușa - Crama Avincis = The Villa Dobrușa Vineyard - Avincis Wine Cellar = Le Domaine Villa Dobrușa - Le Chai Avincis”
12.06.2014
În cadrul evenimentului Street Delivery
BBM Group vă invită sâmbătă, 14 iunie 2014, ora 11.00, la Casa Mincu – sediul OAR, str. Pictor Verona 19, București cu ocazia lansării catalogului „Domeniul Vila Dobrușa - Crama Avincis = The Villa Dobrușa Vineyard - Avincis Wine Cellar = Le Domaine Villa Dobrușa - Le Chai Avincis” texte de Alexandru Beldiman, Andrei Mărgulescu, Valeriu Stoica. Vor prezenta volumul Valeriu Stoica, Alexandru Beldiman, Mirela Duculescu, Andrei Mărgulescu, Șerban Sturdza.
Proiectul a fost distins de Academia Română în anul 2012 cu Premiul “Duiliu Marcu” pentru arhitectură.
Valeriu Stoica s-a născut în 1953 la București. În 1976 a absolvit cursurile Facultății de Drept a Universității din București, devenind doctor în drept în anul 1997, cu o teză de drept civil. A fost judecător, iar în prezent este profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București. A fost profesor și decan al Institutului Național al Magistraturii, membru al Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței a Consiliului Europei și al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția). Din anul 1994 este membru al Institutului Internațional de Drepturi ale Omului de la Strasbourg. Din anul 1995 este partener fondator al Societății de Avocați STOICA & Asociații. A fost prim-vicepreședinte al PNL între 1997 și 2001, apoi președinte al aceluiași partid între 2001 și 2002, președinte al Consiliului Național al Partidului Liberal Democrat în anii 2006-2007, iar apoi vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal în perioada 2007-2011. A fost ales membru al Camerei Deputaților în două legislaturi (1996 și 2000) și a fost ministru al justiției și viceprimministru al României între 1996 și 2000. A fost membru al Delegației Române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Alexandru Beldiman (n. 1943), arhitect diplomat al Universității de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1967), visiting professor de arhitectură și istoria arhitecturii, coordonator științific și autor a numeroase publicații, articole, prelegeri, proiecte, expoziții și bienale de arhitectură. Vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Arhitecților – UIA (1999-2002), președinte al Uniunii Arhitecților din România – UAR (1990-1999), membru în Consiliul Ordinului Arhitecților din România (2001-2010), membru al Consiliului UNESCO România (din anul 2008). Președinte al Fundației pentru Arhitectură și Urbanism Simetria (din 1999 și până în prezent).
Andrei Mărgulescu este arhitect, fotograf de arhitectură și asistent la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (UAUIM). A studiat la UAUIM și la École d’Architecture de Toulouse, iar ulterior a efectuat o cercetare doctorală la UAUIM și la Accademia di Belle Arti di Brera, Milano. Fotografiile sale de arhitectură au reprezentat atât arhitectura românească contemporană, cât și patrimoniul urban bucureștean la Paris, Veneția, Viena și Istanbul. Colaborează în mod constant cu publicații de specialitate ca autor de texte de analiză arhitecturală. Este implicat în proiectul multidisciplinar ,,Borangic’’ inițiat de Fundația Archaeus, cu scopul susținerii prin integrare în creații contemporane a meșteșugului tradițional al mătăsii, păstrat încă de familia Cristinei Niculescu în județul Vâlcea.