Participarea României la cea de-a 14-a Expoziție Internațională de Arhitectură – la Biennale di Venezia
04.06.2014
Comisar: Monica Morariu
Vicecomisari: Alexandru Damian, Bogdan Tofan
România participă la cea de-a 14-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, cu două proiecte expoziționale: Site Under Construction, ce urmează a fi prezentat în Pavilionul României din Giardini della Biennale și Exploring identity_the nomad archives, prezentat în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Site Under Construction
Autori: Mihai Sima, Andreea Iancu, Raluca Sabău, Stejara Timiș, Anca Trestian
Curator: Mihai Sima
Colaboratori: Arhiva Națională de Filme; Centrul Național al Cinematografiei; Sahia; regizori independenți Paula Oneț & Manuela Marcovici; fotografi: Ioana Cîrlig și Marian Raica (Post-industrial Stories); Tudor Petre (design de sunet); Cosult Construct - Sibiu; Orașul Memorabil (Memorable City project) - Brașov, Loredana Brumă (Rhabillage Association), Alice Stoicescu (design grafic)
Locație: Pavilionul României din Giardini della Biennale
Vernisaj: Vineri, 6 iunie 2014, ora 15.15
Însușirea modernismului, în contextul est - european, a fost divergentă și corelată evenimentelor socio-politice tumultoase și contradictorii. Spațiul urban a suferit destructurări successive provocate de inserțiile industriale masive, cu consecințe directe la nivel urban – demographic.
În acest context, Pavilionul României din acest an, aduce în centrul discuției arhitectura industrială, ca generator al modernității. Proiectul propune crearea unui traseu inițiatic pornind de la industrializarea interbelică și socialistă și ajungând la vidurile urbane post – industriale. Gloria și vidul, trecutul și prezentul sunt puse în oglindă și propuse contemplării, conștientizării și reaproprierii. Odată cu dezafectarea industriei, resturile rămase au devenit ruine moderne urbane, eliberate de conținut, lipsite de utilitate, care au lăsat în urma lor un peisaj periferic tulburător și dezolant.
Întregul spațiu al pavilionului reflectă mega – spațiul orașului contemporan, acesta fiind un black box imperceptibil, fără contur. În trama orașului sunt conținute trei insule urbane, animate prin proiecții video, secvențial – cinematografice, din trecutul industrial. Aceste insule, care amintesc de zonele tarkovskiene, condensează în interiorul lor un univers atipic. În interiorul insulelor, pătrundem într-un alt tip de spațiu, în vidul prezentului post – industrial. Prezentul este personificat printr-un turn al luminii, o imagine analogic – industrială, cu trimitere la silueta turnurilor de răcire, elansate spre infinit. Turnurile sunt spații ale visării, ale experienței personale, pure, fără condiționări sau stimuli exteriori. Spațiul expozițional creat este flexibil, având o dublă semnificație interioară compozițională, un mixaj antagonic și sensorial creat prin rapoartele de opoziție dintre întuneric și lumină, zgomot și liniște.
Exploring identity_the nomad archives
Autori: Emil Ivănescu, Laura Iosub, Olivia Zahalca, Carmen Tănase, Loredana Mihali, Marius Danciu
Curator: Emil Ivănescu
Asistenți curator: Laura Iosub, Carmen Tănase, Marius Danciu
Colaboratori: Elvira Pietrobon, Eliza Culea, Vlad Mitea, Alexandra Lăzărescu, Ema Bogoi, leana Săvescu
Locație: Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Vernisaj: Vineri, 6 iunie 2014, ora 18.30
Arhiva nomadă este o metaforă a arhitectului nomad și global care activează oriunde în lume, dar care poartă cu sine arhive de arhitectură subiective ce îmbină istoria cu prezentul, sentimentele moderne cu melancolia tradiționalistă. Între un discurs oficial și unul involuntar despre identitate, arhitectul încearcă să prezinte toate aceste procese de identitate. Modernitatea ca identitate exprimă începuturile unei culturi sincronice cu propriul timp. Între tradiționalism și avangardă, orient și occident, modernismul român este, înainte de toate, un experiment identitar, un fenomen epidermic. Cercetarea propune două argumente interconectate: unul dintre pavilionale naționale ca proces oficial de identitate, și un al doilea despre trans – arhitecturile ca metodă de suspendare și depășire a identității. Sursa de cercetare este Arhiva Română a Presei de Arhitectură, din 1906 până în zilele noastre. Instalațiile sunt dedicate lui Nicolae Iorga, umanistul tradiționalist căruia i se datorează Pavilionul României din Giardini, și lui Tristan Tzara, fondatorul mișcării de avangardă dadaiste, care definesc cultura din diasporă. Atât tradițiile cât și avangarda creează o panoramă completă a modernismului românesc, pe întreg parcursul secolului al XX-lea. Pentru a ilustra mai bine povestea, invităm vizitatorii să se supună experimentului de neuroarhitectură în interioarul pavilionului: cât de tradiționalist și cât de modernist este creierul dumneavoastră – un performance atât ironic, cât și științific.
Organizatori:
Ministerul Culturii
Ministerul Afacerilor Externe
Institutul Cultural Român
Uniunea Arhitecților din România
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la veneția
The Union of Architects of Romania
Finanțatori:
Ministerul Culturii
Institutul Cultural Român
Pentru detalii ulterioare cu privire la proiecte, vă rugăm contactați:
Stejara Timiș : stejara.timis@gmail.com; tel :0033620700406 (proiect Site Under Construction)
Loredana Mihali: lolodana_007@yahoo.com; tel :004 0745 515 389 (proiect Exploring identity_the nomad archives)