SoNoRo Conac, iunie 2014 : un circuit de concerte de muzică de cameră care revitalizează clădiri de patrimoniu din țară
04.06.2014
Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac vizitează, între 9 și 27 iunie 2014, unele dintre cele mai spectaculoase edificii de patrimoniu din țară. Pentru a reintegra aceste clădiri emblematice în circuitul cultural, SoNoRo Conac propune, în strânsă colaborare cu gazdele și în paralel cu seria de concerte, un program cultural care să pună în valoare moștenirea culturală și artistică a locurilor. Astfel, fiecare concert SoNoRo Conac este integrat într-un program artistic adaptat personalității clădirii și domeniului gazdă. Primul concert SoNoRo Conac din luna iunie are loc pe 9 iunie pe domeniul viticol Avincis, la vila Dobrușa din Drăgășani și propune oaspeților o degustare de vinuri și o vizită a cramei, restaurate în 2011 de arhitectul Alexandru Beldiman, un picnic gurmand și un concert inedit SoNoRo, în via domeniului.
Circuitul SoNoRo Conac din luna iunie continuă cu Casa Avramide – Casa Colecțiilor, parte a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean (Tulcea), Conacul Bellu din Urlați, aflat în componența Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești), Conacul Cuza, Muzeu memorial „Alexandru Ioan Cuza”, Ruginoasa (Iași), Conacul Miclescu, Călinești (Botoșani), Sinagoga din Bistrița, monument istoric, Castelul Huniazilor, cunoscut și drept Castelul Corvinilor (Hunedoara) și încheie luna la Conacul Hodoni (Timișoara), pe 27 iunie.
Programul vizitei la vila Dobrușa de luni 9 iunie începe la ora 11 cu o degustare a vinurilor Avincis și o vizită în crama domeniului. Picnicul programat la ora 13:30 este acompaniat de muzica live a Alex Porro Band. Concertul SoNoRo începe la ora 16, cu Răzvan Popovici (violă) și bursierii SoNoRo Interferențe Alexandra Bobeico (vioară) și Radu Dunca (vioară), care vor interpreta piese de Wolfgang Amadeus Mozart, Antonín Dvorák, Johann Halvorsen și George Enescu. Ziua se încheie cu o plimbare pe domeniul Dobrușa.
Picnicul Avincis și Concertul SoNoRo Conac se desfășoară pe domeniul viticol Vila Dobrușa din Drăgășani, Valea Caselor 1A, județul Vâlcea. Accesul se face numai pe baza de invitație sau rezervare la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.
***
Deschiderea ediției a doua a SoNoRo Conac a avut loc pe 10 mai la Conacul Manasia de pe domeniul cu același nume și i-a adus un omagiu scenografului și pictorului George baron Löwendal (1897-1964).
Calendarul concertelor SoNoRo Conac din iunie 2014:
- Crama Avincis - Vila Dobrușa (Drăgășani), 9 iunie
- Casa Avramide – Casa Colecțiilor, parte a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean (Tulcea), 15 iunie
- Conacul Bellu din Urlați, aflat în componența Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești), 18 iunie
- Conacul Cuza, Muzeu memorial „Alexandru Ioan Cuza”, Ruginoasa (Iași), 21 iunie
- Conacul Miclescu, Călinești (Botoșani), 22 iunie
- Sinagoga din Bistrița, monument istoric, 24 iunie
- Castelul Huniazilor, cunoscut și drept Castelul Corvinilor (Hunedoara), 26 iunie
- Conacul Hodoni (Timișoara), 27 iunie
Muzicienii SoNoRo care vor concerta în luna iunie sunt Diana Ketler (pian), Răzvan Popovici (violă), Christian Naș (violă) și bursierii programului SoNoRo Interferențe.
Programul SoNoRo Conac va continua în luna septembrie cu o serie de concerte de muzică de cameră la Conacul Apafi (Mălâncrav), Biserica Neagră din Brașov, Conacul Ghyka de la Cotești și Casa Monteoru din București.
***
Domeniul Avincis – Vila Dobrușa, Drăgășani
În 2007, Cristiana Stoica a revenit împreună cu soțul său Valeriu, în regiunea Drăgășani, unde în 1927, Maria Râmniceanu, străbunica Cristianei, și soțul ei, Iancu, cumpăraseră un conac în cel mai pur stil neoromânesc, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești. Emoția amintirilor, frumusețea locului și calitatea vinurilor degustate în împrejurimi a fost o adevarată revelație pentru famila Stoica. Astfel s-au născut ideea restaurării conacului familial și hotărârea de a reda farmecul de odinioară al viei rămase în paragină și al podgoriei din regiune, care cunoscuse perioada sa de glorie la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În dorința lor de a îmbina tradiția și modernitatea, Valeriu și Cristiana Stoica au încredințat arhitectului Alexandru Beldiman misiunea de a restaura conacul familiei și de a crea pentru cramă o inedită operă de arhitectură modernă. Arhitectul a conceput astfel un fel de navă situată pe coama dealului Dobrușa, perfect integrată în peisaj, cu zidurile placate cu calcar de Arnota, gazon care urcă până pe acoperiș și trei case de lemn care străjuiesc terasa. Creativitatea arhitectului a fost menită să asigure calitatea vinificației, ținând seama de imperativele acestui proces și de circulația fluxurilor prin gravitație: o impresionantă rampă de acces subteran și un tunel amplu permit comunicarea optimă cu spațiile tehnice. Selectată pentru premiile White Building, Crama Avincis este un exemplu de sustenabilitate culturală în arhitectură. Pentru a construi pe termen lung personalitatea viei lor, Valeriu și Cristiana Stoica au apelat la serviciile tânărului și talentatului oenolog francez Ghislain Moritz. Ghislain, absolvent al Universității din Dijon, a dobândit experiență în vinificație, lucrând în Franța, la Domaine Devillard în Bourgogne și în Portugalia, la Conceito da Veiga, în valea Douro. Din vechile soiuri, se cultivă astăzi Tămâioasă Românească, Negru de Drăgășani și Crâmpoșie Selecționată, dar pe lângă acestea, altele, de origine străină, mai numeroase, au fost de asemenea introduse în podgoria Drăgășani. Astfel, soiul Sauvignon Blanc s-a adaptat foarte bine la condițiile climatice și de sol. Domeniul Vila Dobrușa și-a deschis porțile pentru iubitorii de vinuri bune și de frumos, într-o nouă înfățișare, care îmbină linia tradițională a conacului familial și modernitatea concepției arhitecturale a cramei, conservarea calităților solului și metodele agricole cele mai eficiente, folosirea celor mai performante utilaje de îngrijire a viței de vie și culesul manual, experiența agronomului și creativitatea oenologului, dotarea cramei cu tehnologie de ultimă generație și procedeele clasice de vinificație, atât cele din regiunea Drăgășani, cât și cele din regiunea Bourgogne.
***
Informații despre proiect
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2013, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Casa Ion Mincu din București, Castelul Cantacuzino, Conacul Petre P. Carp, Castelul Bran, Mănăstirea Curtea de Argeș și Portul Cetate.
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România. Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Partener principal: Ordinul Arhitecților din România
Mașina oficială oferită de: BMW
Parteneri: Dorna, Illy, Cramele Rotenberg, Monumente uitate (un proiect al Asociației ARCHÉ), ParteR, Scena, Art Cafe La Scena
Fundația Löwendal, Domeniul Manasia, Avincis – Vila Dobrușa, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean – Muzeul de Artă, Casa Avramide, ICEM (Institutul de cercetări eco-muzeale Tulcea), Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul Bellu - Urlați, Societatea de concerte Bistrița, Muzeul memorial „Alexandru Ioan Cuza” (Ruginoasa, Iași), Conacul Miclescu (Călinești, Botoșani), Sinagoga din Bistrița, Muzeul Castelul Corvinilor, Primăria Municipiului Hunedoara, Conacul Hodoni (Timișoara), MET (Mihai Eminescu Trust), Conacul Apafi (Mălâncrav), Biserica Neagră (Brașov), Conacul Ghyka (Cotești), Casa Monteoru (București)
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Digi24, GQ, Glamour, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, designist.ro, Artout, Arhitext, The Art of Living, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, HotNews