Cercetarea computațională avansată

Xu: Atunci când întrebuințați cuvântul „avansat”, în legătură cu tehnologia digitală, la ce vă referiți?

Neil: În opinia mea, există două aspecte. Unul dintre ele îl constituie accentul pus pe tehnicile de programare avansate utilizate pe tot parcursul procesului de proiectare, iar celălalt, tehnologiile computaționale avansate utilizate în procesul de producție. În ceea ce privește tehnicile de programare, putem distinge între utilizarea unor instrumente explicite de modelare, cum ar fi Rhino și Maya, care sunt utilizate peste tot, a unor instrumente algoritmice precum Grasshopper și Processing, care câștigă teren, și a unor instrumente parametrice precum Catia și Digital Project. Ceea ce este avansat și rămâne avansat este utilizarea codului - utilizarea scripturilor sau a algoritmilor, cu alte cuvinte - și în special utilizarea unor tehnici precum algoritmii genetici ș.a.m.d. Evident, acestea devin din ce în ce mai avansate cu fiecare zi. De asemenea, există o mulțime de plugin-uri pentru Grasshopper care devin din ce în ce mai specializate. Un alt aspect este producția digitală. Putem observa cum numeroase școli - de exemplu AA, Bartlett, Tsinghao, Tongji, IaaC, SCI-Arc, ETH Zürich, USC, Michigan și altele - au investit deja în roboți. În fapt, numeroase școli iau în serios problema producției prin mijloace robotizate. Așadar, imprimarea 3D ca atare înseamnă foarte puțin în acest moment, deoarece toată lumea o folosește. Nu mai este avansată. Însă utilizarea de roboți este. (...)

X.: Vreți să spuneți că educația digitală a progresat și a ajuns la un nou nivel?

N.: Absolut. (...) De fapt, eu prezic că până la sfârșitul acestui deceniu - până în 2020 - nici măcar nu vom mai folosi cuvântul „computațional”, deoarece va fi peste tot; peste tot și nicăieri. Așadar, nu va avea niciun rost să utilizăm acest termen. Va fi la fel ca pe un șantier, unde nu vorbim despre utilaje electrice, deoarece totul este electric.

X: Ce impact va avea această cotitură din învățământul de arhitectură asupra practicilor arhitecturale ale viitorului?

N: Relația dintre practica arhitecturală și învățământul de arhitectură este una interesantă, deoarece eu sunt de părere că, în multe privințe, practica arhitecturală o ia înaintea învățământului; (...) descoperim adesea, în școlile de arhitectură, că profesorii ezită să adopte noile instrumente computaționale. Pe de altă parte, dacă ne uităm la cele mai importante birouri de arhitectură, cum ar fi cele ale unor arhitecți precum Frank Gehry, Foster sau Zaha Hadid, vom descoperi grupuri de cercetare în fiecare dintre aceste birouri, unde sunt elaborate instrumentele computaționale necesare pentru a finaliza construcția clădirilor complexe din zilele noastre la timp și în limitele unui buget. De exemplu, în biroul lui Gehry există Gehry Technologies; în biroul lui Norman Foster există Specialist Modelling Group; în biroul lui Zaha există CODE și așa mai departe. (...)

X.: (...) În cadrul multor școli de arhitectură, în special din Occident, cum ar fi ETH, Harvard GSD, AA, dar și în anumite universități din China, cum ar fi SCUT și Tsinghua, există un volum important de cercetări legate de arhitectura interactivă. Acest gen de cercetare, cu caracter pur explorator, recurge la componente arhitecturale de înaltă tehnologie pentru a alcătui instalații interactive. Aceste instalații nu funcționează ca o arhitectură reală, însă constituie fundamentul unei posibile arhitecturi interactive a viitorului. La fel, aceasta este o altă activitate care nu poate fi desfășurată în birourile sau în firmele de arhitectură.

N.: Sunt de acord cu dvs. După părerea mea, a doua revoluție care are loc în acest moment, în afară de revoluția computațională, este revoluția din învățământ. Nu este universală, dar începe să se producă. Iar biroul de arhitectură, în opinia mea, este un fel de laborator, un laborator experimental. Totul a început probabil cu oameni ca Bernard Tschumi în Columbia, în anii ‘90. El se referea întotdeauna la birou ca la un laborator. Dar eu cred că această concepție a fost dusă și mai departe de programe precum AA Design Research Laboraroty [DRL] - laboratorul de cercetare în domeniul proiectării al AA. Iar începând de atunci a evoluat și mai mult grație unor personalități precum Achim Menges, care desfășoară o activitate de cercetare extrem de riguroasă în cadrul Institutului de Proiectare Computațională din Stuttgart. (...) Biroul de arhitectură tradițional, axat exclusiv pe proiectare și pe relația tradițională elev-profesor, suferă anumite transformări, îndreptându-se spre un nou tip de proiect, bazat în mod esențial pe cercetare, atât în ceea ce privește fabricarea materialelor, cât și cercetarea computațională. Acest lucru, după părerea mea, reprezintă o schimbare importantă. Este o schimbare a modului în care este conceput programul de masterat, care evoluează dinspre o simplă continuare a educației universitare spre o educație axată mai mult pe cercetare, punând bazele cercetării de doctorat. Iar eu cred că cercetarea doctorală este o altă chestiune care începe să devină deosebit de importantă deoarece, în numeroase țări de pe mapamond, universitățile acceptă numai profesori care au doctorate. Prin urmare, o evoluție importantă a constat în încercarea de a construi o cultură a doctoratului în școlile de arhitectură. (...)

X.: Biroul de arhitectură care acționează ca un laborator generează cunoștințe noi. Care sunt beneficiile aduse de aceste cunoștințe generate de practica profesională și cum ar putea ele influența și pe viitor proiectarea de arhitectură?

N.: Observăm că există laboratoare de cercetare atât în interiorul birourilor de arhitectură - care creează programe și, în anumite cazuri, chiar materiale, comportamente de bază - precum și în școlile de arhitectură. (...) Eu cred că tendința practicii de a o lua înaintea învățământului, pe care am observat-o în ultima vreme, poate fi combătută și că lucrurile pot fi readuse la normal. Cred că aceste lucruri s-au mai întâmplat de-a lungul timpului; de exemplu, modelarea informatică a clădirilor a cunoscut o puternică dezvoltare în cadrul unor instituții academice precum MIT, impulsionată fiind de practica profesională. Așadar, ne întoarcem la o relație care este mult mai naturală, în care ideea este mai întâi explorată în școli, după care ajunge la maturitate în contextul punerii sale în practică.

Xu: When you use the word ‘advanced’, what do you mean in relation to digital technology?

Neil: To my mind, there are two aspects. One is the focus on the use of advanced software techniques in the design process, and the other side is advanced computational technologies in fabrication. In terms of software techniques, we can distinguish between the use of explicit modeling tools like Rhino and Maya that are used everywhere, algorithmic tools such as Grasshopper and Processing that are becoming extremely prevalent, and also parametric tools like Catia and Digital Project. What is advanced and remains advanced is the use of code - the use of scripting or algorithms, in other words - and especially the use of techniques such as genetic algorithms and so on. And of course these are getting more advanced every day. There are also a lot of plugins for Grasshopper that are getting more and more specialized. The other aspect is digital fabrication. And we can see that many schools - such as the AA, Bartlett, Tsinghao, Tongji, IaaC, SCI-Arc, ETH Zürich, USC, Michigan and so on - have now invested in robots. In fact many schools are looking at robotic fabrication. And so simple 3D printing means very little these days, because everyone is using it. It’s not advanced. But using a robot is. (...)

X.: Do you mean that digital education has progressed to a new level?

N.: Absolutely. (...) Actually, my prediction is that by the end of this decade - by 2020 - we won’t even use the word ‘computation’, because it will be everywhere - everywhere and nowhere. So it would be pointless using the term. Just as on the construction site, we don’t talk about electrical tools because everything is electrical.

X.: How will this shift in architectural education impact on architectural practice in the future?

N.: Well, in fact, the relationship between architecture practice and education is an interesting one, because in many ways I believe that architectural practice is often more advanced than education; (...) we often find in schools of architecture that the professors are reluctant to open up to the use of new computational tools. Meanwhile, when we look at the leading architecture practices, such as the offices of architects like Frank Gehry, Foster, Zaha Hadid, we will find research groups in each of these offices, where they are developing computational tools that are necessary in order to get the complex buildings of today built on time and on budget. So in Gehry’s office you find Gehry Technologies; within Norman Foster’s office’s the Specialist Modelling Group; within Zaha’s office CODE, and so on. (...)

X.: (...) Within many architecture schools especially in the West such as ETH, Harvard GSD, AA, or in some schools in China, such as SCUT and Tsinghua, there is a lot of research being done towards interactive architecture. This purely exploratory research uses high-tech driven architectural components to form interactive installations. These installations don’t have the function of real architecture. But they are the foundation of a potential interactive architecture of the future. Similarly, this is also another undertaking that cannot be done in the architecture practice or firms.

N.: I agree with your comments. I think that the second revolution happening beyond the computational revolution is the revolution in education that is beginning to appear. This is by no means universal, but it is beginning to appear. And I see the design studio as a kind of laboratory, an experimental Laboratory. That started maybe with people like Bernard Tschumi in Columbia in the 1990’s. He always referred to the studio as a laboratory. But I think this has been taken to another level by programs such as the AA Design Research Laboraroty [DRL]. And since then this in turn has been taken to another level by people like Achim Menges in his Institute of Computational Design [ICD] in Stuttgart where he is very rigorous in the way that he approaches the question of research. (...) There is a shift from the old fashion design studio, which is only about design and the traditional master-student relationship, towards a new kind of project which is fundamentally grounded in research, often in terms of both material fabrication and computational research. That I think is an important shift. In my mind, it’s a shift in re-envisioning the master’s program especially from simply being a continuation of the undergraduate education towards one with a greater research orientation that lays the foundations for PhD research. And I think that PhD research is another issue that is becoming really important, because many countries in the world will now only accept professors who have PhDs. One of the important developments has therefore been trying to build up a PhD culture in schools of architecture. (...)

X.: The design studio acting as a laboratory is generating new knowledge. What is the benefit of this knowledge generated in the school to professional practice, and how might it even further influence architectural design in the future?

N.: We can observe that there are research laboratories both inside architectural practices - developing software, and in some cases even working on materials, material behaviors - and also in architectural schools. (...) I think there is a potential of reversing what I have seen in the trend recently, where practice has been ahead of education, and getting back to what it should be. I think this has been seen in the past, where, for example, the development of Building Information Modeling came out of work at academic institutions such as MIT, so that we are getting back to a relationship that’s much more natural, where the idea is first explored in schools, and then becomes matured in its application within professional practice.