SAFE. Tezaure culturale săsești
Lansare Carte - 2793 / Grădina cu vise
05.07.2014
08.07.2014, ORA 18.00, CASA ARTELOR - TM
2793 de zile.
Atât s-a lucrat la proiectul de reabilitare a Bastionului Theresia la Timisoara.
O echipă formată din 46 de profesioniști din 13 birouri au căutat soluții pentru un raport al spațiului public cu monumentul istoric aflat pe lista națională.
Volumul de față deschide sipetul în care au fost depozitate informații și date nepublicate despre intervenția asupra Bastionului Theresia, monument (aflat pe lista națională la numărul LMI/TM/II/m/ A-06103.03-1723-1730) în perioada 2003-2011 pe parcursul celor 2793 de zile.
În imaginarul colectiv Bastionul Theresia este perceput ca un spațiu important al Timișoarei, într-o strânsă legătură cu influența austriacă asupra arhitecturii orașului și implicit, asupra istoriei acestuia, cu atât mai mult cu cât este ultima parte din sistemul de apărare Vauban, format din nouă astfel de bastioane, definitivate ca mecanism de apărare în jurul anilor 1730. Lipsa informațiilor referitoare la intervențiile asupra monumentului din anii 1969-1970 a fost determinantul fundamental și, evident, acesta a dus la cercetări amănunțite asupra intervențiilor respective – atât a celor structurale, cât și de suprafață. Documentarea minimă asupra a ceea ce s-a realizat în acești opt ani, din faza de proiect până în cea de execuție (chiar dacă nu au fost finalizate toate lucrările), este un alt aspect important al demersului de publicare a acestui volum. Câteva poziții critice vor sublinia, poate, eventuala îmbunătățire a apropierii față de monumente în particular. Nu în ultimul rând, prezentarea adesea eronată în mass media locale sau folosirea în mod neadecvat a spațiilor publice a determinat echipa de proiect să aștearnă aceste câteva repere între copertele de hârtie manuală... Majoritate a materialelor prezentate au fost preluate, pentru autenticitate, direct din fazele de proiect înaintate autorităților. Notițe, înscrisuri, schițe scanate sau fotografii de pe șantier vor introduce cititorul în universul aparent abstract și complicat al demersului. Textele realizate de participanții la proiect au fost inserate în asociație cu seturi de imagini, schițe și analize efectuate în diverse etape.
Lucrarea, pe lîngă faptul că urmărește firul evenimentelor, de la câștigarea concursului national de idee din 2003 pâna la definitivarea șantierului în 2012 tratează critic teme precum – derularea contractelor de finanțare din Fonduri UE, „atenția” administrației asupra spațiului public din România și nu în ultimul rând raportarea deficitară a românilor (timișorenilor) la acest spațiu.
De ce nu știm să-l folosim?...rămâne o întrebare deschisă.
Concursul de machetare și desen „Păsări”
Cluj-Napoca devine capitala arhitecților cu ocazia FAST
Cele mai noi și inedite creații artistice vă așteaptă să le descoperiți la Piața de Artă și Design 06
Ceremonia Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2024 la București
Bucureștiul devine în octombrie capitala patrimoniului cultural european
ARCUB lansează concursul „Soluții de semnalistică și design” pentru Hanul Gabroveni
PAD BUTIC / CERAMICĂ
Anuala de Arhitectura București 2024
Parcul Kiseleff transformat în exemplu de bune practici
Archy Fest 2024
Școala de vară Limanu 2024