Arhitecți, Ceresit vă provoacă la inovație și creativitate! Ceresit Facade Award 2014

28.08.2014

Intră în competiție! Știm că ai idei valoroase, că îți dorești ca lucrările și proiectele tale să primească aprecierea clienților și a colegilor de breaslă, că vrei ca într-o bună zi să impresionezi un juriu internațional. Ei bine, acum ai ocazia ca ideile tale să fie premiate în cadrul competiției “Ceresit Facade Award 2014”.

PREMIUL SPECIAL pentru cel mai inspirat arhitect român participant în concurs. Acest premiu constă într-un TUR ARHITECTURAL al ITALIEI în cadrul căruia vor fi vizitate clădiri cu valoare arhitecturală din Roma, Milano, Florența, Verona, Turin și Napoli.

PREMIILE INTERNAȚIONALE ale concursului însumează 24.000 Euro. Pe lângă Premiul European pentru design ETICS, toate proiectele câștigătoare vor fi prezentate în reviste europene de arhitectură.

Sunt acceptate înscrieri atât din partea arhitecților independenți, cât și din partea firmelor de arhitectură, iar jurizarea se va face pe 3 categorii: clădiri rezidențiale mari, clădiri rezidențiale medii și clădiri nerezidențiale.

Tema competiției o constituie proiectarea unor fațade exterioare unice, remarcabile, atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru cele non-rezidențiale, singura condiție fiind ca aceste fațade să încorporeze sistemul compozit de izolație termică la exterior (ETICS) de la Ceresit.

Atât tencuielile acrilice și siliconico-silicatice Colours of Nature, cât și tencuielile Visage răspund de minune provocărilor concursului Ceresit. Sunt compatibile și integrate în sistemele ETICS, asigurând izolare perfectă, durabilitate și proprietăți elastice deosebite.

Produsele din gama Visage sunt create în 3 mari categorii, reprezentând resursele naturale care pun cel mai bine în valoare designul contemporan: piatră, lemn și metal. Iar prin inovație și cercetare continuă, produsele Ceresit sunt dezvoltate și îmbunătățite în mod continuu. Noutatea în categoria Visage o constituie tencuiala cu efect de beton arhitectural, Ceresit CT 760. Aceasta se integrează perfect în sistemul de izolație termică a clădirii și este ideală pentru crearea unei fațade cu aspect brut, nefinisat. Tencuiala arhitecturală Ceresit CT 760 VISAGE este ușor de pus în operă, foarte versatilă și este disponibilă în trei nuanțe de gri - deschis (Sydney Light), mediu (Chicago Grey), închis (Tokyo Graphite) – precum și numeroase texturi cu aspect de beton ce sunt menite să vină în ajutorul ideilor inovatoare sau experimentale ale designului arhitectural contemporan.

Răspunde și tu provocării Ceresit și intră în competiția “Ceresit Facade Award 2014”.