BNA 2014 la final

31.10.2014

I. Bienala Națională de Arhitectură BNA2014 a fost organizată de Uniunea Arhitecților din România în colaborare cu Universitatea de Arhitectura și Urbanism Ion Mincu și s-a desfășurat în București între 15 si 30 octombrie a.c. În cadrul BNA2014 au fost prezentate lucrări făcând obiectul creației arhitecturale și demersului urbanistic plecând de la dimensiunea obiectului funcțional (lampă, bancheta, mobilier de depozitare), continuând cu obiectul de arhitectură (de la scara locuinței individuale la cea a marilor dotări publice) în abordare integrată sau ca arhitectură de interior, și până la amenajări urbanistice și peisagere. Au fost prezentate exclusiv lucrări « împlinite », și nu « de sertar », chiar dacă unele dintre lucrări (cele de scenografie ori de amenajare muzeală, sau cele de urbanism) au avut fie un caracter efemer ori se vor implini fizic într-un parcurs temporal ce abia a început.

II. Secțiunile BNA2014

În cadrul celor 7 secțiuni inițiale (cu 7 curatori, 7 jurii cu 22 membri, din care 8 membri din străinătate, 10 membri cadre didactice din cadrul UAUIM, 2 membri din cadrul structurilor teritoriale ale UAR, 1 membru din partea UNRMI și 1 membru câștigător de premiu în cadrul precedentei ediții a Bienalei) au fost înscrise 184 de lucrări, de către autori individuali și colective de autori însumând 215 autori.

În perioada 16 – 28 iulie a.c. s-a desfășurat prima etapă de jurizare a proiectelor depuse pentru Bienala Națională de Arhitectură 2014 la cele 7 secțiuni ale acestei manifestări.

Cele 169 de lucrări selectate au fost restructurate pe doar 6 secțiuni ce au fost validate prin numărul de lucrări calificate pentru faza a doua de jurizare.

Datele sintetice privind înscrierile și rezultatele preselecției, pe secțiuni, sunt următoarele:

  1. Arhitectura locuinței> 38 lucrări înscrise, 36 preselectate
  2. Arhitectura dotărilor comunitare și de producție > 35 lucrări înscrise, 30 preselectate
  3. Tehnologie, inovație și sustenabilitate în arhitectură > 4 lucrări înscrise, 1 preselectată
  4. Arhitectura patrimoniului cultural > 14 lucrări înscrise, 14 preselectate
  5. Arhitectura spațiului interior > 48 lucrări înscrise, 45 preselectate
  6. Arhitectura spațiului public și urbanismul > 14 lucrări înscrise, 12 preselectate
  7. Publicații de arhitectură> 31 lucrări înscrise , 31 preselectate

Din cele 169 lucrări preselectate, au fost retrase 8 lucrări, râmânând în competiție 161 lucrări.

III. Premii și nominalizări.

În cele 6 secțiuni au fost acordate 8 premii, secțiunea A și G premiind două lucrări, pe criteriul diferenței dintre locuința individuală și cea colectivă (la secțiunea A) și al diferenței dintre publicația de retrospectiva și evaluare istorică și cea de critică contemporană a fenomenului arhitectural (secțiunea G).

În total un numar de 16 lucrări au fost nominalizate.

Președintele de onoare al BNA2014 a acordat un premiu unei lucrări depuse la Secțiunea A iar Președintele UAR a oferit Medalia Președintelui unei lucrări depuse la Secțiunea B. Doi arhitecți (prof. Emil Barbu Popescu și arh. Sever Nițu) au fost distinși cu Medalia Opera Omnia de câtre Senatul UAR. Editura Universitară « Ion Mincu » a fost și ea distinsă cu Medalia Președintelui UAR.

IV. Observații asupra lucrărilor depuse la expoziția - concurs BNA2014

  1. O primă observație este aceea că numărul lucrărilor prezentate este într-o ușoară scădere în raport cu BNAB2012, cele mai mari reduceri de participare înregistrându-se la secțiunile dedicate planificării spațiale și spațiului public (- 50% în raportul dintre proiectele rămase în competiție în 2014 față de 2012), locuinței ( - 30%), arhitectura dotărilor (- 20%) și arhitectura patrimoniului cultural (- 20%). Relativ la același nivel de participare în selecția finală se situează secțiunile E (arhitectura spațiului interior) și G (publicații). Dat fiind situația generală a industriei construcțiilor în perioada crizei ultimilor ani o serie de birouri de arhitectură ce participau tradițional la BNA și-au restrâns participarea, numărul total al autorilor din BNA2014 fiind de 185 și, ținând cont doar de cei care au prezentat lucrări la secțiunile A, B, D și E de 140. Doar cca. 30% din autorii participanți la BNAB2012 se regăsesc în lista autorilor clădirilor prezentate la BNA2014
  2. O a doua observație este aceea că în timp ce, urmare a crizei economice, numărul lucrărilor prezentate în Bienală a scăzut, abordarea teoretică a arhitecturii și urbanismului se reflectă într-un număr constant de publicații (cărți și reviste) de cea mai bună calitate.
  3. A fost remarcat faptul că perioada de săvârșire a lucrărilor a crescut, o serie bună de proiecte având nevoie de 5 până la 7 ani să treacă de la începerea proiectării la recepția finală. Împreună cu birocrația administrativă a procesului de avizare și aprobare, precum și cu dificultățile de finanțare și modificările frecvente ale temei, toate acestea pun o presiune suplimentară asupra birourilor de proiectare, cu efecte negative asupra calității actului de creație.

V. Observații generale asupra aprecierilor juriilor secțiunilor

  1. Juriile au considerat că proiectele nominalizate și premiate, confruntate cu fenomenele de mai sus, au reușit să le depășească fără compromisuri. Este cu atât mai relevant pentru demonstrarea caracterului creativ al meseriei de arhitect faptul că nominalizările și premiile secțiunilor s-au îndreptat deopotrivă către lucrări beneficiare a unor finanțări generoase, dar și câtre lucrări cu bugete modeste. Două dintre premii (Premiul secțiunii B și Premiul Președintelui de onoare al BNA2014) sunt acordate unor lucrări ce au suplinit constrăngerile financiare prin capitalizarea cadrului natural și a patrimoniului.
  2. Proiectele nominalizate și cele premiate au fost apreciate pentru capacitatea arhitecților de a depăși creativ constrângerile sitului (casa Eco urbana Alexandrina, Urban spaces str. Dogarilor) ori, dimpotrivă, pentru potențarea valorilor acestuia (Casa de pe Vălsan, Memorial Dâmbul Tătarilor).

Sunt chiar expresiile folosite de autori în descrierea propriului demers :

Forma s-a născut din suprafața foarte neregulată a terenului, dar și din dorința de a creea, prin lipsa gardului și retragerea de la stradă a volumetriei , a unei scene în care trecătorul se transformă în spectator.

Poate că (și cu atât nai mult în vremuri de criză) utilizarea materialelor și a know-how-ului tradițional ar putea reprezenta un colac de salvare pentru arhitectură.

  1. Meritele lucrărilor distinse în BNA2014 au stat și în subtilitatea explorării relației dintre nou și vechi, între existent și propus, într-o manieră creativă și fără compromisuri. Este cazul lucrărilor premiate cu premiului Președintelui UAR (Hotel Privo) ori a premiului secțiunii Arhitectura patrimoniului cultural (Uzina de Apă Suceava).

Despre câteva dintre provocările și dilemele ce le-au stat în fața stau mărturie și următoarele afirmații ale autorilor:

Cum să realizezi un ansamblu coerent combinând construcția monument istoric a unui vechi han cu intervenții contemporane?

Provocarea de a insera o arhitectură contemporană într-un spațiu rural (aproape) tradițional, înconjurat de dealuri line. Veșnica dilemă a negocierii optime între spiritul locului și cel al timpului.

Fără a căuta spectaculosul cu orice preț, am încercat să înțelegem natura locului în care aveam de construit, și să răspundem dorințelor beneficiarilor fără a agresa ce a mai rămas din atmosfera și modul de viață ale acestui cartier

  1. O serie de lucrări premiate sau nominalizate (Amenajare loc de îmbăiere pe Lacul Tineretului, Sovata, Memorial Dâmbul Tătarilor, Imobil de locuințe str. Gr. Mora, Imobil str. Postelnicului, restaurarea bisericii fortificate din Cârța, jud. Hunedoara, casa A.B.) au fost apreciate pentru stăpânirea materialului, a detaliului, a tehnologiei ori a meșteșugului și pentru închegarea cu acestea a unei expresii spațiale contribuind fundamental la satisfacția utilizării obiectului de arhitectură ori la cadrul natural sau urban în care acesta este perceput.

Prin desfacere/re-facere și punere/dis-punere (...) am eliminat astfel demersul arhitectural clasic și am iscat câteva întrebări: ce a fost mai întâi, fațada sau planul, partiul insolit sau decupajul volumelor, plinul sau golul?

Cum și cât negociezi limita dintre necesitațile materialelor noi și ale celor existente, mai mult sau mai putin deteriorate, ține de sensibilitatea arhitectului cât și de așteptarile si bugetul proprietarului.

VI. (posibile) concluzii

Bienala Națională de Arhitectură este în primul rând despre arhitectură și arhitecți. Dar Bienala Națională de Arhitectură este și despre consumatorul de arhitectură, fie el utilizatorul, finanțatorul ori pur și simplu spectatorul fenomenului arhitectural. Explorarea acestei relației dificile, dar provocatoare și uneori cu surprize neașteptat de bune a fost și ea una din dimensiunile intrinseci ale evaluării lucrărilor prezentate, fie ele construcții, amenajări sau publicații. Explicit în acestea din urmă

Care sunt elementele evoluției unui oraș? Cum se iau deciziile privitoare la acțiunile ce ar trebui să ducă la dezvoltarea unui oraș? Cine le ia? Sunt competenți acei oameni care hotărăsc destinul urbei? Sunt deciziile lor bune sau rele pentru comunitate?

și implicit, dar nu mai puțin prezente în interogația din spatele caselor ori amenajărilor publice

Cum să transformi incintele împrejmuite ale unui stadion și a terenurilor de sport adiacente în spații publice cu acces nelimitat? Cum să armonizezi într-un ansamblu unitar, investițiile celor două mari puteri publice, consiliul județean și primăria, aflate în opoziție politică? Cum să oferi publicului și celor care se plimbă pe malurile Someșului locuri de relaxare îmbogățite de prezența arhitecturii contemporane?

Bienala Națională de Arhitectură 2014 este un moment important pentru creația arhitecturală și pentru demersul urbanistic românesc și prin dezbaterile pe care le-a prilejuit la cele 4 conferințe cu titlul România 100+, la care au participat cca. 400 de practicieni, studenți și public. Cu perspectiva apropiatei celebrări a 100 de ani de la făurirea României moderne, 4 reviste de arhitectură și urbanism au generat dezbateri pe subiectul pregătirii autorităților publice de a utiliza creația arhitecților și demersul urbanistic în adăugarea unei contribuții contemporane de calitate la fizionomia României primilor ei 100 de ani de modernitate. Organizată într-un moment de cumpănă și criză a producției arhitecturale, această dezbatere este sprijinită și în același timp vine să susțină una din afirmațiile unuia dintre autorii premiați la secțiunea Publicații de arhitectură care spune:

Am considerat „criza” drept un laborator în care se deconstruiesc, respectiv se construiesc nu doar identități, ci și idei sau paradigme, respectiv moduri noi de abordare – a arhitecturii și a rolului arhitectului.

Împărtășind această convingere, mulțumind tuturor celor care au contribuit la BNA2014, doresc să dau întâlnire celor care găsesc interes, utilitate sau plăcere în actul arhitectural și în demersul urbanistic la Bienala Națională de Arhitectura 2016!

Prof.dr.arh. Sergiu NISTOR

Comisar al BNA2014