Conferința Națională de Toponimie și Geografie Istorică „Numele de locuri: memorie, patrimoniu, identitate”
12.10.2014
Facultatea de Geografie a Universității din București, Institutul de Geografie al Academiei Române, Societatea de Geografie din România, Direcția Topografica Militara „General de diviziei Constantin Barozzi”, Agenția Națională de Cadastru si Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie vă invita să participați la Conferința Natională de Toponimie și Geografie Istorică „Numele de locuri: memorie, patrimoniu, identitate”.
Prin organizarea acestei conferințe, instituțiile partenere doresc să creeze un cadru de dezbateri științifice, deschise pentru geografi și specialiști din alte domenii interesați de problematicile de toponimie și geografie istorică. Conferința are ca principal obiectiv reunirea celor interesați de problematicile și semnificațiile identitare și de patrimoniu ale numelor de locuri, pentru a prezenta și a discuta despre cele mai recente aspecte tematice. Conferința are un caracter interdisciplinar, fiind deschisă cercetătorilor, cadrelor didactice din învățământul universitar și preuniversitar din diferite domenii, precum și specialiștilor în cartografie sau GIS, responsabililor cu gestiunea și constituirea nomenclatoarelor toponimice din administrațiile publice centrale și locale etc.
Evenimentul se dorește a fi un cadru favorabil pentru dezbaterea problemelor teoretice, metodologice și aplicate privind numele de locuri și semnificațiilor lor pentru memoria, patrimoniul și identitatea locală sau regională.
Conferința va avea loc la București, vineri 24 octombrie 2014, la „Casa Universitarilor”, strada Dionisie Lupu nr. 46, sector 1, București.