România 100+ „Arhitectura, patrimoniul și peisajul cultural”
14.10.2014
Marți, 21 octombrie, începând cu ora 17:00, are loc conferința România 100+ "Arhitectura, patrimoniul și peisajul cultural" organizată în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură – BNA în parteneriat cu Observatorul Urban București. Aceasta se va desfășura în Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București (B‐dul Dacia 77).
Într-o primă parte a evenimenului, prof.dr.arh. Sergiu Nistor, Comisar al BNA 2014, va lansa temele și provocarile dezbaterii urmat fiind de prezentări susținute de Csilla Hegedüs (Secretar de Stat Ministerul Culturii), prof.dr.arh. Alexandru Beldiman, ist. Adrian Majuru (Director General Muzeul Municipiului București), arh. Șerban Țigănaș (Președinte Ordinul Arhitecților din România) și arh. Anca Ginavar (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).
Acestora, în a doua parte a conferinței, cea a dezbaterilor, li se adaugă arh. Teodor Frolu, arh. Adrian Crăciunescu, arh. Dan Sabău (Președinte Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice), conf. dr. ist. artă Paulina Popoiu (Director General Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”), arh. Irina Iamandescu (ICOMOS România).
Accesul este liber.
*
Bienala Națională de Arhitectură 2014 și partenerii acesteia, revistele Arhitectura, Arhitext, Observatorul Urban București și Urbanismul organizează o serie de conferințe profesionale. Conferințele România 100+ vor explora, retrospectiv și prospectiv, fizionomia arhitecturală și urbanistică a țării în pragul unui moment ce suprapune împlinirea a 100 de ani de la făurirea României moderne și preluarea, la 1 ianuarie 2019, a președinției Uniunii Europene.
Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al „breslei” arhitecților, organizat neîntrerupt din 1994. Acesta se concentrează prin intermediul atât al expoziției - concurs de proiecte, principala componentă a Bienalei, cât și al unor manifestări conexe, asupra valorilor creației arhitecturale recente, a celor patrimoniale ale spațiului arhitectural și asupra posibilităților de ameliorare a calității vieții prin urbanism, urban design și arhitectură.
Ediția 2014 a Bienalei Naționale de Arhitectură, având ca temă "Dilemele și provocările spațiului arhitectural", este organizată de Uniunea Arhitecților din România în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București în perioada 15‐30 Octombrie. Președintele BNA este arh. Dan Sergiu Hanganu, prof.dr.h.c. al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, premiat cu Medalia de Aur a Uniunii Internaționale a Arhitecților.
Informații, calendarul și regulamentul Bienalei se găsesc pe pagina www.uar-bna.ro.