Conferințele: Arhitecți despre arhitectură

17.11.2014

Anuala timișoreană de arhitectură este cel mai important eveniment profesional organizat de către Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România, cu sprijinul financiar al O.A.R.

Obiectivul principal al Anualei este recunoașterea și promovarea excelenței în arhitectură și, implicit prin aceasta, reliefarea unor modele de practică profesională demne de urmat.

Ne adresăm în principal comunității profesionale dar un deziderat major al proiectului îl reprezintă atragerea interesului publicului larg asupra arhitecturii de calitate și implicarea acestuia în fenomenul arhitectural, al cărui utilizator este de fapt. În acest scop, evenimentele organizate au o dimensiune publică – expozițiile, dezbaterile, workshopurile, conferințele sunt deschise tuturor celor interesați.

Tema anualei de anul acesta – prezent! – pleacă de la acest deziderat, generând o formă de curatoriat care evidentiaza si in acelasi timp pune sub semnul întrebării diferite procese importante din parcursul unui arhitect printr-un context: formarea sa și modul în care își construiește cariera, relațiile cu comunitatea, proiectele, discursul, etc.

Aceluiași tip de proces i-au fost supuse și CONFERINȚELE – reprezentând o colecție de moduri de a practica diferite, interesante fie prin maniera în care parcursul profesional în sine a fost construit, fie prin modul în care arhitectul a ales să se asocieze sau să se conecteze la comunitate, fie prin rafinamentul discursului arhitectural raportat la contextul fizic și teoretic din prezent.

ARHITECȚI DESPRE ARHITECTURĂ reprezintă deci o colecție de moduri diferite de a înțelege ce înseamnă arhitectura în prezent.

Înainte de a participa la eveniment, vă invităm să parcurgeți descrierile celor 8 invitați:

21 noiembrie, ora 17:00

Unu La Unu – București

Fala atelier – Porto

Space Caviar – Genova

DPR – Barcelona

22 noiembrie, ora 17:00

edit! – Praga

XML – Amsterdam

Raphael Zuber – Chur

die Baupiloten – Berlin