De-a Arhitectura Talks – Prima conferință din România dedicată educației de arhitectură pentru copii și tineri
19.11.2014
În weekendul votului pentru alegerea președintelui României, în București a avut loc prima conferință din România dedicată educației de arhitectură pentru copii și tineri, unde invitați din Austria, Marea Britanie, Ungaria și România și-au împărtășit experiențele în materie de programe educaționale dedicate copiilor pe care le desfășoară în țările lor de origine. Concluzia participanților este că prin educația de arhitectură copiii au toate șansele să crească interesați de propriile orașe, deschiși spre comunitate, cu drag de frumos și antrenându-și tot felul de abilități utile în viața de zi cu zi.
Trei exemple românești, trei exemple europene și două ateliere practice au făcut parte din programul de două zile al evenimentului desfășurat pe 15 și 16 noiembrie 2014 în București, program la care au participat aproape 60 de arhitecți, învățători și alți specialiști interesați de educația de arhitectură pentru copii
Sâmbătă, în Sala Frescelor din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), Adina Marin și Ion Neculai de la Ikedoo (România), Maria Corina Dumitrescu de la „și pe mine mă interesează arhitectura” (România), András Cseh de la Pre Architectura (Ungaria), Mina Sava, Eliza Yokina și Vera Marin de la De-a Arhitectura (România), Victoria Thornton de la Open City (Marea Britanie) și Barbara Feller de la BINK (Austria) au vorbit despre moduri alternative de a face educație. Conferința a fost deschisă de arhitectul Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România. S-a discutat despre rolul arhitecturii și al arhitectului în societate, despre cum mediul construit este o unealtă extrem de ofertantă în educația copiilor, prin explorarea și analizarea acestuia, înarmându-i astfel cu abilitățile necesare unei observării critice a orașului, ceea ce creează premisele unei mai bune înțelegeri a mediului înconjurător, ridicând standardul calitativ pe care acești viitori cetățeni îl pot cere factorilor decizionali, despre cum asociațiile breslei arhitecților se pot implica și susține la nivel național proiecte de interes public. Am văzut cum se organizează în rețeaua Bink diverse activități legate de arhitectură ale copiilor din întreaga Austrie și care e rolul breslei și al administrației publice acolo, precum și modul în care educația de arhitectură pentru nespecialiști e gândită, organizată și finanțată la Open City, o asociație care a împlinit 20 de ani de activitate și atinge în prezent 31 de orașe din toată lumea.
Duminică, la Concrete House, au avut loc în paralel două exemple de ateliere pentru copii susținute de András Cseh (Pre Architectura) – Structuri narative – și Mina Sava (De-a Arhitectura) – Să creăm o lecție de arhitectură pentru copii. Concluziile celor două ateliere, foarte interesant de lecturat împreună, vorbesc despre măsura în care structurile narative prestabilite au tendința de a limita creativitatea copiilor în abordarea unei teme legate de spațiu și despre acele informații care le sunt absolut necesare pentru a crea o întreagă poveste dintr-o casă părăsită. Tot duminică și în conexiune cu Festivalul de Film UrbanEye, De-a Arhitectura a desfășurat la Institutul Francez din București un atelier „hands-on” pentru copii cu vârste între 6-11 ani inspirat de un film de desen animat. Cei 20 de copiii participanți au construit din hârtie o căsuță pe măsura omulețului LEGO (la scara acestuia), utilizând noțiuni de bază din arhitectură (plan, mobilare, fațadă, structură) în timp ce părinții s-au putut relaxa la un film despre arhitectură la Cinematograful Elvira Popescu.
Acest eveniment face parte din proiectul cultural Întâlnirile De-a Arhitectura/De-a Arhitectura Talks, derulat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), Filiala București, în parteneriat cu Asociația De-a Arhitectura.
Pentru că ne dorim ca din ce în ce mai mulți arhitecți să ajungă la cât mai mulți copii de cât mai multe niveluri de vârstă, este nevoie să învățăm arta fundraisingului. Astfel, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) a susținut un training de 2 zile pentru 15 membrii ai Asociației de-a arhitectura, din București, Brașov, Sibiu și Iasi, pregătind echipa care se va ocupa de fundraising. Mulțumim Mădălinei Marcu și lui Cătălin Gheorghe (ARC) pentru cursul plin de inspirație, dar și OAR național pentru locație.
Multumiri:
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) si Concrete House (Lafarge) pentru locatie.
Asociația De-a Arhitectura
Asociația De-a Arhitectura a fost fondată de 6 arhitecte din România în 2013, urmărind promovarea noțiunilor de arhitectură și mediu construit în rândul nespecialiștilor. Scopul asociației este dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit pentru publicul larg în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului. Numai prin înțelegerea și asumarea lor de către diverse categorii de public se poate asigura o creștere durabilă a calității mediului construit din mediile urbane și rurale. Noi credem că o schimbare a paradigmei culturii arhitecturale și urbane a societății românești actuale nu se poate face decât pornind de la educația copiilor, viitorii cetățeni și formatori indirecți de opinie ai părinților lor, iar această idee a dat naștere programului cultural „De-a arhitectura”.
Asociația desfășoară programe educaționale despre arhitectură și mediu construit:
- de-a arhitectura în orașul meu: curs pentru clasele a III-a și a IV-a
- de-a arhitectura after school: curs pentru after school
- de-a arhitectura mini: curs pentru preșcolari și școlari mici
- de-a arhitectura povestită: conferințe în săptămâna Școala altfel
- de-a arhitectura Hands On: ateliere pentru copii
- de-a arhitectura formarea îndrumătorilor: cursuri de formare pentru învățători și arhitecți
- de-a arhitectura Case Ciripite: eveniment de fundraising
- de-a arhitectura Talks: conferințe pentru arhitecți.