Ziua Mondială a Urbanismului marcată printr-o masă rotundă cu tema „Provocări globale și locale în urbanism”
06.11.2014
Ziua Mondială a Urbanismului este un eveniment aniversat în fiecare an pe data de 8 noiembrie, în peste treizeci de țări și patru continente. Inițiatorul ei a fost profesorul Carlo Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires și a fost creată cu scopul de a crește interesul profesioniștilor și al comunităților urbane cu privire la importanța urbanismului în dezvoltarea orașelor. Celebrarea acestei zile constituie o oportunitate de dezbatere a unor teme profesionale de amploare globală dar și de interes local.
Anul acesta, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR), în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România (UAR) și cu Registrul Urbaniștilor din România (RUR) propune marcarea Zilei Mondiale a Urbanismului printr-o dezbatere de tip masă rotundă cu tema ”PROVOCĂRI GLOBALE ȘI LOCALE ÎN URBANISM”, care să reunească cu precădere reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor profesionale precum și ai principalelor instituții responsabile de domeniu în prezent.
În condițiile unei recunoașteri a importanței dialogului interdisciplinar ca instrument esențial în urbanism și a calității organizațiilor profesionale de conector între comunitate și autorități, trebuie subliniat rolul acestora în semnalarea problemelor orașelor și găsirea celor mai bune soluții la rezolvarea lor. Recenta Cartă a Urbanismului European afirmă că urbaniștii sunt garanții viitorului Europei și susține necesitatea unei perspective și a unei agende comune de acțiune și colaborare între toate nivelurile societății civile.
Scopul reuniunii propuse cu ocazia Zilei Mondiale a Urbanismului este de a identifica principalele provocări actuale ale urbanismului, la nivel mondial și implicațiile lor la nivel local și de a stabili modul în care organizațiile ce reunesc profesioniști în domeniu pot colabora și acționa împreună și pot interacționa cu autoritățile și comunitățile pentru a găsi soluții optime la problemele complexe ale dezvoltării orașelor și teritoriilor.