Premiul Mies van der Rohe 2015

17.12.2014

Pe 16 decembrie, Uniunea Europeană și Fundația Mies van der Rohe au anunțat cele 420 de proiecte de arhitectură, din 36 de țări, aflate în competiție pentru Premiul Mies van der Rohe 2015. Oferit pentru prima dată în 1987 este bianual scopul fiind acela de a recunoaște și premia excelența în arhitectură și de a accentua contribuția în dezvoltarea unor idei și tehnologii noi, atât a arhitecților din Europa, cât și a beneficiarilor.

Dintre cele 420 de nominalizări: 27% reprezintă locuințe, în timp ce 24 % sunt facilități culturale, 11% au legătură cu educația, 5% reprezintă imobile de birouri, restul de 33% fiind clădiri de sport, comerciale, guvernamentale, transport și tipologii drbane. 12 proiecte sunt din România: Clădire rezidențială Mora, București, ADNBA, Urban Spaces/ Dogarilor, București, ADNBA, Sub pod, București, AHAA, Casa din cupru, Sibiu, ARTLINE, Casa de beton cu scorie bazaltică, București, BIA GYEMANT - SELIN BOGDAN, Hotel Privo, Tg. Mureș, DE3 GRUP, Turnul de Artă Pantelimon, București, Miruna Stoicescu & Santos Garcia Architects, Casa Mincu (OAR), PRODID, Grădina Cosmică arhetipală - amenajare Promenada mall, GRAPHIS SPOT IMPEX / Cerasella Crăciun, Locuința Eco Urbană Alexandrina, București, TECON, Casa Turn, București, STARH, Amenajare loc de îmbăiere pe Lacul Tineretului, Sovata, VALLUM.