Actualitate internațională

Cevisama

09-13 februarie 2015

Cevisama este unul dintre cele mai cunoscute târguri internaționale de materiale ceramice, piatră naturală și obiecte pentru echiparea băilor din lume. Este o marcă a orașului Valencia și un eveniment de succes al companiei Feria Valencia în asociere cu ASCER - Asociația Spaniolă a Producătorilor de Materiale Ce-ramice și ICEX - Institutul Spaniol pentru Comerț Exterior, instituții responsabile pentru promovarea TILE OF SPAIN în întreaga lume. Suprapus cu acest eveniment expozițional are loc Târgul Habitat și Salonul MADERLAIA, care expun atât mobilă, corpuri de iluminat, echipamente pentru bucătării, cât și textile și accesorii pentru locuințe. Ansamblul de conferințe de arhitectură și interior, evenimente culturale, concursurile de ceramică arhitecturală și premiile de design interior denumite ASCER AWARDS, aflate la ediția a 14-a, cât și prezentările de proiecte studențești și cercetare în acest domeniu sunt reunite într-un proiect general de comunicare intitulat inspirat SEE YOU IN VALENCIA. Anul acesta, expoziția se desfășoară între datele de 9 și 13 februarie 2015.