Ex libris

Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii - Oana Marinache

București: Editura ACS, 2014

Cartea este cel de-al doilea volum dedicat ctitoriilor Știrbey, în curs de apariție la Editura ACS, Asociația Art Conservation Support. Prefața cărții este scrisă de prof. dr. Ruxandra Demetrescu, cuvântul înainte de arh. dr. Ruxandra Nemțeanu, iar prelucrarea fotografică și grafică este realizată de Cristian Gache.

Lucrarea este prima monografie amplă a reședințelor și moșiilor familiei Stirbey din Brașov, București, Craiova, Dărmănești, Voila-Câmpina, Sinaia, Pietroșani, Mamaia, Buzău, Stoenești, Storojineț, Paris, Nisa.

Oana Marinache aduce observații pertinente pe baza documentelor noi identificate în arhivele din țară și din străinătate și a coroborării datelor obținute prin analiza detaliată a informațiilor de familie și ale imobilelor Știrbey. Documentele culese sunt sistematizate pe generații, din secolul al XVIII-lea până la cel de-al Doilea Război Mondial, apoi pe reședințe urbane, extraurbane, rurale, din străinătate. Se conturează nume importante ale arhitecturii românești și străine care au colaborat cu familia domnească și princiară.

Cel de-al doilea volum, „Știrbey: resedințe, moșii, ctitorii”, lărgește cadrul istoric, completând șirul ctitoriilor înaintașilor din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, continuând cu principalele lucrări publice la care contribuie vornicul Barbu D. Știrbey în prima jumătate a secolului al XIX-lea și apoi cu realizările sale din timpul propriei domnii (1849-1856). Un capitol aparte este dedicat reședințelor domnitorului Barbu D. Știrbey, noi informații fiind scoase la lumină despre proiectele sale care vizau ridicarea unui palat de vară la Grădina Kiseleff, apoi inventarele despre mobilarea Mănăstirii Cotroceni și despre vila din Nisa, unde își sfârșește viața în 1869. Capitolul al IV-lea ne prilejuiește o călătorie deopotrivă în Franța, pe urmele reședințelor prințului George B. Știrbey și în țara noastră, la diferite proprietăți ale prinților și prințeselor Știrbey. În ultima parte a volumului al doilea, analiza se îndreaptă către cea de-a treia și a patra generație a descendenților domnitorului, a modului în care aceștia păstrează și extind patrimoniul funciar moștenit și realizează noi reședințe, dar se implică și în proiecte ctitoricești.

Volumul este publicat de către Art Conservation Support în cadrul unui proiect editorial finanțat de către Uniunea Arhitecților din România și de Ordinul Arhitecților din România, ambele din Timbrul de Arhitectură. Proiectul editorial beneficiază de sprijinul partenerilor: Arhivele Naționale ale României, Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea Națională de Arte, Ordinul Arhitec-ților din România, Asociația Istoria Artei.