Argument

Mă adresez în premieră cititorilor revistei „Arhitectura”, ca nou redactor-șef, cu un sentiment partajat între amintirea respectuoasă față de șirul arhitecților care au condus acest veritabil „monument” publicistic – la anul va împlini 110 ani –, dintre care nu pot să nu îl reliefez pe fostul meu profesor de teoria arhitecturii, dr. arh. Mircea Lupu, și curiozitatea prietenoasă față de cei care astăzi, într-o intersecție periculoasă a informației, socializării digitale și profesiei îndârjite, cumpără și citesc revista, așa cum făcea promoția mea din 1981.

Nu vreau să scriu acum despre responsabilitate, uneori împovărătoare – ea există și când jubilăm ieșirea revistei din tipografie; despre tehnici de marketing nu vom scrie, le vom aplica, apelând câteodată la cititori. Vreau să împărtășesc însă plăcerea de a face o revistă de arhitectură, în echipă, de a lansa teme noi de analiză, reflecție și dezbatere, todo modo (aluzie glumeață la un titlu de carte și film deloc amuzante...). E un sentiment tonic, reconfortant, ce ne inundă discontinuu și discret, pe care ni-l închipuim împlinit simetric la cititor, prin promisiunile unui produs împachetat în folia transparentă, dezvăluite numai de coperta care îl „vinde”, febrilitatea parcurgerii cuprinsului, lectura cu interesul „lamă de cuțit” a textelor, răsfoirea paginilor cu planuri, secțiuni și fotografii, mirosul cernelii proaspete...

Nu voi face un obicei al editorialelor în revistă. Argumentul de față este o excepție justificată de prima adresare către cititori, la început de misie și de an. Am propus tema numărului 1/ 2015, Atelier versus Șantier, dând o formulare concretă unor gânduri și interese preocupante în ultimii 8-9 ani, după o neașteptată reîmpăcare cu arhitectura... Investigația subiectului antrenează două direcții majore în viața profesională, prima fiind exersată încă din școala de arhitectură, a doua fiind însă descoperită abia în realitatea, adeseori aspră, a profesiei, mereu altfel de la proiect la proiect, de la client la client, de la constructor la constructor, de ce nu însă... și de la arhitect la arhitect. Redacția a invitat să scrie despre acest subiect arhitecți cu profiluri, vârste și experiențe cât mai diverse, autori ai unor clădiri având programe arhitecturale diferite. În măsura în care arhitecții și-au exprimat deschiderea către autoreflexivitate, credem că multitudinea punctelor de vedere și a experiențelor de balansare a proiectului față de execuția pe șantier a fost atinsă. Sunt prezentate proiecte dificile, înglobând multe ore de studiu, documentare, proiectare tehnică, de dialog cu clientul și specialiștii și încă multe ore de supraveghere a șantierului, marcate de „adrenalina” tensiunilor produse de diferența de viziune, de interese, de încadrarea în calendarul și bugetul estimate – articolele Georgetei Gabrea și al lui Costel Tudoruț. Sunt experimente unde „șantierul” este comunitatea sau comunitățile cu care și pentru care arhitectul propune repere comune, doar în aparență mai confortabil, așa cum e cel relatat de tinerii arhitecți de la Cluj în Urban Food Stories. Sau altele, cum ar fi proiectele prezentate de AbruptArhitectura, unde șantierul este depozitarul virtual al proiecțiilor despre cum se va construi proiectul... Sau în ipostaza reliefată de Angelo Rovența, a prototipului arhitectural studiat, calculat și modulat pentru a fi plasat pe piața construcțiilor ca un produs finit care, prin asamblare și replicare, dezvoltă unități de locuire sau cazare cu identitate urbanistică.

Am sperat că un interviu cu Șerban Sturdza ne va deschide ușa „laboratorului” unui arhitect cunoscut prin abordările foarte particulare ale comenzii de case, că ne va apropia de o veritabilă „metafizică” a șantierului care hrănește un inceptum apertum.

Eseul Ancăi Sandu Tomașevschi de-spre Marcel Iancu pare a întregi, în registrul memorialistic, dimensiunea prolifică și interdisciplinară a muncii arhitectului, în cazul celebrului avangardist, „disiparea bine temperată” în multiple zone de creativitate.

Atelier versus Șantier nu poate stârni numai dezbateri legate de atitudine, reflecție, autopoziționare și modele culturale. Dincolo de toate acestea, economia arhitecturii și piața de proiectare se impun drastic și pot modifica percepția asupra echilibrului între faza de concepție/ proiectare și faza de urmărire a execuției pe șantier. În 2010, Ordinul Arhitecților din România a inițiat o analiză sociologică privind profesia de arhitect¹, realizată în cooperare cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În capitolul „Ocupații și practici profesionale”, apar date interesante, măsurate și, parțial, interpretate privind percepția sau autopercepția arhitectului – succes sau insucces profesional, elementele definitorii ale reușitei proiectelor, amploarea portofoliului profesional și a misiunilor angajate, relațiile cu administrația, clienții sau specialiștii, participarea la concursuri etc. Multe criterii sunt determinate de felul în care se conduce proiectul de arhitectură, de la inițierea ideii și a temei de proiectare, până la depunerea detaliilor de execuție sau trasarea pe șantier, precum și de urmărire a execuției proiectului – lipsa controlului asupra execuției și finalizării obiectivelor arhitecturale, modificările proiectului aduse asumat sau impus pe șantier, până la recepția finală. Mai important încă în strategia economică a profesiei este rolul arhitectului în cadrul investițiilor în construcții și spații amenajate. Un subcapitol se referă și la dinamica profesiei și a activităților de arhitectură la acea dată, mai precis cum se transformă profesia „sub influența factorilor macrosociali de tip economic, politic și cultural”². De atunci, grație unor cercetări recurente întreprinse de Consiliul European al Arhitecților în rândul arhitecților din statele membre ale UE, prin intermediul organizațiilor naționale, informația privind piața servicilor de arhitectură și dinamica profesională este permanent adusă la zi.

Sociologii au inclus în chestionar întrebarea: „Proiecte sau produse de design realizate de firma dvs. au apărut într-o publicație de specialitate?”³. Pledoarie pro domo: sper că revista „Arhitectura” își prezervă ținuta și meritul de a contribui la recunoașterea profesională a arhitecților, dar și la afirmarea șanselor celor mai tineri colegi de breaslă.

NOTE: 1 Arhitect în România. Studiu de fundamentare a politicilor naționale pentru arhitectură, Dan Chiribucă, Șerban Țigănaș (coord.), Călin Moldovan-Teselios, Rudolf Poledna, Norbert Petrovici, Coca Vieru, Camil Postelnicu, Alina Bîrsan, Cluj-Napoca: Eikon, 2010. 2 idem, p. 124. 3 idem, p. 116.