Abruptarhitectura - Șantierul din atelier

Suntem urmăriți, în ultima vreme, de fantasma camerei cu amintiri. Mai toate lucrurile din jur par a se așeza și reașeza neîncetat în colecții fragile de fragmente, prin alăturarea cărora încercăm să aflăm câte ceva despre un sens mai cuprinzător care altfel, de multe ori, ne scapă. Modul acesta de a opera nu are nevoie de nimic mai mult decât de un pretext pentru a țese o istorie întreagă. Timpul trecut este insuficient pentru a întemeia o continuitate, totul este încă prea nestatornic, și cu toate astea prea pretențios, spun argumentele logice. Așa și este până la urmă. Articolul acesta l-am umple doar ca pe o cameră cu amintiri. Sau ca pe o baracă de șantier.

Proiectul de la Gârda, „Centrul comunitar Ghețar”, este unul dintre primele proiecte la care am lucrat împreună. A fost un proiect de concurs, câștigat, care nu s-a construit însă. Deocamdată. Uneori, mai sperăm. Ceva ne spune că este un proiect viu încă, actual, posibil.

Într-adevăr, probabil de atunci, din 2008, odată cu acest proiect, a început să se înfiripe o întrebare: cum poți să faci o arhitectură nu atât „www”, cât mai degrabă o arhitectură care încearcă să prindă și să se așeze nu numai într-un loc, ci și într-o continuitate a unui mod de a construi, de a locui. Am lucrat în anii din urmă sub același imbold, iar în proiectele la care ținem cel mai mult regăsim, oarecum, un suflu înrudit cu cel de la Gârda.

Dintre proiectele acestea unele s-au construit, altele, poate cele mai multe, nu. Pentru noi acesta este șantierul și atelierul unui fel de a face arhitectura care să ni se potrivească și care să nu intre în disonanță cu lumea din jur și cu ceilalți, cei care au nevoie de casele și de presupusa noastră îndemânare. Îi spunem adecvare, potrivire, cu locul, mijloacele, oamenii, tema, natura întrebării ce se deschide în față, dar și întâmplările și întâlnirile de pe drum.

Citiți textul integral în numărul 1 / 2015 al Revistei Arhitectura