Un ceas pentru artă - în expoziția „Constantin Popovici și seducția modernității”

01.07.2015

Muzeul Național de Artă al României vă invită sâmbătă, 11 iulie 2015, orele 12.00, la o vizită cu ghidaj gratuit în expoziția Constantin Popovici și seducția modernității, deschisă la parterul Galeriei Naționale (curatori Elena Olariu și Mariana Vida). Prezentarea va fi susținută de unul dintre curatorii expoziției.

Se plătește doar biletul de intrare în muzeu (10 lei), fără taxa de ghidaj obișnuită. Rezervările se fac de luni până vineri, orele 10.00-16.30, la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro, în limita locurilor disponibile.

Expoziția Constantin Popovici și seducția modernității face parte din ciclul inițiat de Muzeul Național de Artă al României sub titlul „Donații și donatori”. Selecția cuprinde 106 opere de sculptură, pictură și artă grafică, fiind și o retrospectivă la douăzeci de ani de la dispariția sculptorului.

Constantin și Augustina Popovici (soția acestuia), au avut generozitatea de a dona în mai multe rânduri (1987, 2001) lucrări reprezentative ale artistului. În anul 2014, doamna Augustina Popovici a donat 81 de lucrări de grafică ce constituie nucleul prezentei expoziții. Lucrările au fost create pentru o manifestare care ar fi trebuit să aibă loc la Paris Art Center în anul 1988. Cu acest prilej Constantin Popovici a realizat o serie de desene spectaculoase de mari dimensiuni, menite sa fie o sinteză a temelor majore din creația sa: Hecatele, Îngerii, Zborul frânt al lui Icar, Calvarul, Lacustrele bacoviene.

***

Creatorul Monumentului Electricității – Prometeu de la barajul Vidraru și al ansamblului dedicat poetului George Bacovia de la Bacău, Constantin Popovici (1938 – 1995) a fost o personalitate artistică complexă: sculptor, grafician, pictor, fotograf și poet. A studiat sculptura la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din București, fiind în același timp atras de arta grafică și de pictură, în care a folosit contrastele izbitoare și explozia de culoare, tușa fermă și sinuoasă. În ceea ce privește sculptura, artistul a asimilat tendințele unui expresionism târziu și s-a raliat concepției minimaliste din epocă. De-a lungul timpului, Constantin Popovici a avut numeroase expoziții colective sau personale la Paris, Lyon, Milano, Bruxelles, Bonn, Varșovia, Moscova și Ankara.