RDW

Arhiva de arhitectură: casele arhitecților din București

ADA3-afis-A3-bilingv

Proiectul „Arhiva de arhitectură” continuă și anul acesta cu o nouă perspectivă asupra istoriei Bucureștiului, cea a caselor construite și locuite de arhitecți. Până în prezent am identificat pe teren peste 60 de locuințe existente, pe care le vom prezenta într-o broșură cu cinci trasee pietonale și în secțiunea http://arhivadearhitectura.ro/locuinte/ alături de alte câteva zeci de imobile dispărute. Galeria arhitecților http://arhivadearhitectura.ro/galerie-arhitecti/ se îmbogățește treptat cu 65 de figuri importante care au trăit și creat din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea până la cel de-al doilea război mondial.

În perioada 15 iunie – 1 septembrie am desfășurat mai multe activități de promovare a patrimoniului bucureștean în rândul diferitelor categorii de public. În perioada 2 iulie – 27 august am participat la „Școala de vară” la Palatul Suțu cu o serie de ateliere de istoria orașului și a arhitecturii bucureștene de care s-au bucurat 130 de copii, diferitele prezentări și activități practice fiind susținute de istoric Alina Havreliuc, istoric Andrei Răzvan Voinea, istoric de artă Oana Marinache și arhitect Costin Gheorghe. În luna iulie am realizat un nou caiet de activități de istoria artei și arhitecturii pentru copii, de care beneficiază participanții la ateliere și elevii din școlile participante în perioada următoare septembrie – noiembrie. În perioada 23 iulie – 28 august am organizat la Casa de cultură „Friedrich Schiller” conferința-debatere și expoziția de documente digitizate pe tema „Contribuția germană la dezvoltarea economică a Bucureștiului”. Arhitectul Adrian Crăciunescu a susținut în 30 iulie la Palatul Suțu conferința pe tema „Disciplina urbană în secolul XIX”.

Programul lunii septembrie include o nouă conferință pe tema „Arhitecți și ingineri germani în București”, joi, 10 septembrie, de la ora 18:30, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”, cu arhitect Ruxandra Nemțeanu și istoric de artă Oana Marinache, ateliere pentru copii cu Alina Havreliuc la Casa Mincu, ARCUB – Hanul Gabroveni și Curtea Veche precum și cinci tururi ghidate la sfârșit de săptămână.

Proiectul de digitizare inițiat în 2013 și continuat intens în 2014-2015 de echipa pluridisciplinară a Asociației Istoria Artei a scos la lumină prin cercetarea în arhive nenumărate documente legate de istoria arhitecturii, ingineriei și a clădirilor bucureștene care sunt publicate pe www.arhivadearhitectura.ro. Statisticile anului 2015 indică un număr de 7736 vizitatori unici dintre care 3004 doar în lunile iunie – august.

Finanțatori:
Proiect cultural co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din „Timbrul arhitecturii”

Proiect editorial online co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiect cultural co-finanţat de A.R.C.U.B. și P.M.B. în cadrul Programului cultural „Ești București”

 

 

Parteneri ai proiectului: Arhivele Naționale ale României, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Orașul lui Bucur, Bucureștii Vechi și Noi, Idei Urbane, Arhitext, Analiza istorico-arhitecturală, Bună dimineața, București!, Asociația Arche, Evo Conta, Logotype

 

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog