Proiectul câștigător al Premiului Mies van der Rohe 2015, la RIFF București
01.09.2015
Arhitectul Alberto Veiga participă la Expoconferința Internațională RIFF - Acoperișuri, Fațade și Izolații organizată pe 26 și 27 octombrie la București, unde va prezenta proiectul Filarmonicii din Szczecin care a adus în acest an biroului Barozzi Veiga prestigiosul premiu de arhitectură al Uniunii Europene.
De asemenea Alberto Veiga va susține o prelegere la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” (UAUIM), în data de 26 octombrie. Întâlnirea din cadrul programului „SHARE – meet the architect” inițiat de ABplus Events și PRO EVENT, în parteneriat cu UAUIM, continuă seria conferințelor motivaționale care oferă studenților ocazia de a avea acces la noi informații, valori și modele profesionale.
„Aștept cu nerăbdare să particip la conferința RIFF din luna octombrie. Mă bucur că pot împărtăși aspecte ale celor mai noi proiecte ale biroului nostru, mai ales ale proiectului premiat recent, Filarmonica din Szczecin. Conferința Internațională RIFF din București ne oferă încă un prilej de clarificare și sintetizare a propriilor activități, precum și o ocazie de a asculta alți vorbitori, într-un dialog constructiv pe tema arhitecturii. Contactul cu lumea academică, activitatea didactică și prelegerile reprezintă pentru noi calea pentru cercetarea de calitate și ne permite să ne filtrăm ideile apărute în procesul creației diferitelor proiecte”, a declarat Alberto Veiga, partener al biroului Barozzi Veiga. (barozziveiga.com)
În cadrul RIFF ediția 2015, arhitecți invitați din 10 țări, câștigători ai celor mai recente ediții ale competițiilor internaționale de arhitectură, participa la dezbaterea internațională despre „Noi roluri și responsabilități ale arhitectului, pentru un mediu construit sustenabil”. La dezbatere vor intra în dialog arhitecți și constructori din România, Spania, Olanda, Turcia, Portugalia, Londra, Georgia, Polonia, Germania și Ungaria, alături de reprezentanți ai OAR, reprezentanți ai facultăților de arhitectură și urbanism din țară și reprezentanți ai autorităților din sectorul construcțiilor.