Q&A - call for projects – spații destructurate

12.11.2015

In legatura cu proiectul "SPATII DESTRUCTURATE" initiat de revista, as fi vrut sa va intreb daca spatiul ales trebuie sa fie exclusiv din tara, caci anul trecut am fost in Padova cu bursa Erasmus si am realizat niste studii intr-un spatiu de la periferia orasului. Considerati ca as putea participa cu un proiect in acest oras sau trebuie sa aleg unul doar din Romania? Conform anuntului, in coerenta cu planificarea dosarului tematic al numarului revistei „Arhitectura”, spatiile destructurate abordate trebuie sa fie localizate in Romania.
As avea o intrebare in legatura cu tema concursului, referitoare la pasajul al doilea din tema, care face referire spatiile destructurate: "sau in urma parasirii unor structuri candva locuite, dar intotdeauna in preajma amenajarilor functionale". La ce se refera sintagma "amenajari functionale"? Intreb deoarece definirea ei poate duce la includerea in aceasta categorie doar a anumitor cladiri/ structuri si nu as dori sa trimit o propunere care nu este relevanta pentru tema concursului. Amenajari functionale, in acest context, inseamna orice edificiu, constructie sau instalatie avind ca destinatie locuirea in sensul cel mai larg si indeplinindu-si menirea. Iar spatiile destructurate ar fi reziduuri in preajma autostrazilor, pasajelor denivelate, dar si portiuni de oras ramase neamenajate in urma unor interventii: bunaoara, vecinatatea noii strazi Buzesti (Bucuresti). Ar putea fi considerate ca atare portiunea de trotuar din fata turnului Bouygues-Bancorex de pe Calea Victoriei, fara vreo legatura cu viata citadina, zone ample de asfalt din piata Victoriei, excluse din traficul de orice fel, dar neincluse in nici o alta zona a locuirii etc. etc. Sunt exemple care ajuta la intelegerea sintagmei, nu o recomandare de a selecta aceste amplasamente.