Laureații concursului de idei pentru Amenajarea Pasajelor Majestic, Comedia, Victoria și Englez care leagă Calea Victoriei și strada Academiei

03.03.2016

Juriul concursului, format din: arh. Cristina Enache, arh. Florin Mureșanu și arh. Lorin Niculae au decis în urma jurizării finale, acordarea următoarelor premii:

Premiul I - Laura Ioana Voinescu (Facultatea de Arhitectură – UAUIM) pentru proiectul l2o

Premiul II - Andrada M. Ivan și Teodora P. Ceaciru (Facultatea de Urbanism-UAUIM) pentru proiectul f6t

Premiul III - Marilena Virginia Brastaviceanu (Facultatea de Urbanism -UAUIM) pentru proiectul j0p

Au fost acordate de asemenea 2 mențiuni echipelor formate din:

Beatrice Duiculescu și Ana Furnică (Facultatea de Urbanism -UAUIM) pentru proiectul c3x și Ana Maria Negru și Florin Tănase (Facultatea de Urbanism - UAUIM) pentru proiectul m3n.

Laureații votului și premiului Facebook sunt Cezar Laurențiu Petcu și Ioana Teodora Toma (Facultatea de Urbanism - UAUIM) pentru proiectul n6k (machetă).

Premiile au constat în reviste și cărți acordate cu generozitate de partenerii media: revista Arhitectura, Igloo Media, revista Zeppelin, Fundația Arhitext Design și revista Urbanismul – serie Nouă. Au fost oferite abonamente la revistele Zeppelin și Arhitectura. Igloo Media a oferit premianților, printre altele și traducerea recentă a cărții lui Jan Gehl și Birgitte Svarre, „Cum se studiază viața urbană”. Revista Arhitectura a oferit un premiu-surpriză și un abonament pentru anul 2016, uneia dintre lucrările nominalizate, proiectul b2y având ca autori pe Andrei Gheorghe și Mihai Rusu, studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Proiectul lor a fost apreciat îndeosebi pentru simplitate, pragmatism și fezabilitate.

Festivitatea de premiere a avut loc în Sala Coloanelor de la et. I al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB, din str. Lipscani 84-90 (ARCUB Gabroveni) și se înscrie în seria proiectelor pentru București Capitală Europeană a Culturii 2021.