Art Safari 2016 - organizat în Palatul Dacia-România
08.04.2016
Cea de-a treia ediție a Pavilionului de Artă București - Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București, sub patronajul UNESCO și al Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor UNESCO, va avea loc în Palatul Dacia-România, în perioada 5-15 mai 2016.
Situată în Centrul istoric al Bucureștiului la adresa Str. Lipscani nr. 18-20, clădirea monument istoric Palatul Dacia-România (1880) va găzdui acest amplu eveniment de artă.
Primarul general al Capitalei, Răzvan Sava, declară despre acest parteneriat: “Mă bucur că această clădire monument își regăsește locul pe harta culturală a orașului și că își va redeschide porțile cu un eveniment cultural internațional. Primăria Municipiului București își propune astfel să susțină activ inițiativele de activare urbană și educație culturală prin artă. După o perioadă lungă în care nu a fost accesibil publicului, fostul Palat al Societății de Asigurări Dacia, prima societate românească de asigurări, va reintra în circuitul cultural al orașului odată cu parteneriatul dintre Primăria Municipiului București și Pavilionul de Artă București - Art Safari.”
Timp de 11 zile, Bucureștiul va fi cucerit de artă, fie că vorbim despre artă de patrimoniu, modernă sau contemporană. Pe lângă expoziția centrală, dedicată sărbătoririi centenarului mișcării Dada, și zonele galeriilor de artă modernă și contemporană, o serie de spații marca Art Safari vor găzdui conferințe, artele spectacolului, proiectul The Space, dedicat tinerilor artiști aflați la debut (până în 25 de ani), precum și ateliere pentru copii.