Pași mărunți pentru o miză regional-politică. Forumul Moldova Reper 2030, Bacău, 10-12 iunie 2016

13.06.2016

Corespondență de Monica Lotreanu, redactor-șef al revistei “Arhitectura”

Anul 2030 a ajuns un termen de referință global pentru ambițioase operațiuni urbanistice și de amenajare a teritoriului. Iată că arhitecții și urbaniștii din Moldova, România, Republica Moldova și Raionul Cernăuți din Ucraina s-au reunit în Bacău, la invitația Filialei Bacău-Piatra Neamț a Ordinului Arhitecților din România, la a doua ediție a Forumului Moldova Reper 2030, pentru a pune împreună experiențe, rezultate și proiecte legate de perspectivele de dezvoltare urbană din spațiul istoric al Moldovei și Bucovinei. Reuniunea a fost organizată printr-un parteneriat între filialele teritoriale ale OAR și ale UAR la Centrul de afaceri și expoziții “Mircea Cancicov”, un ansamblu de săli de dată recentă.

Ce mi s-a părut absolut lăudabil în organizare este că lucrările au fost înregistrate și transmise în direct la TeleMoldova (post local de televiziune) și promovate de alte posturi de radio și tv, ca și de publicațiile ale căror reprezentanți au fost invitați la eveniment. Este o șansă ca astfel de prezentări și discuții profesionale să înceapă a fi accesibile publicului specializat și instruit profesional - măcar accesibile acestora, fiindcă speranța de a căpăta interes de audiență generală este totuși firavă. Deoarece ambiția de a publica in extenso comunicările prezentate timp de două zile nu e tocmai fezabilă, aș recomanda organizatorilor să publice integral înregistrările pe youtube sau vimeo, cu scop de arhivare și documentare.

Titlul ales pentru ediția a doua a forumului reiterează un adagio la care se face adesea apel: Nu poți gândi corect la viitor dacă nu cunoști trecutul – asta au dorit să semnifice DE UNDE VENIM? CINE SUNTEM? ÎNCOTRO MERGEM?, subtitlurile celor trei secțiuni ale reuniunii. În afara perspectivei istorice, am notat cu încântare și un fir analitic-critic (desigur, modelat încă aspirațional) în câteva comunicări susținute în program.

În secțiunea “istorică” o întrebare a fost recurentă: există tipare sau tipologii comune arhitecturale și mai ales urbanistice ale orașelor moldave și bucovinene? Am remarcat această nevoie de problematizare în comunicările acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu – Mai vechiul urbanism bucureștean și statuile sale, a prof. Dr. Cătălin Turliuc de la Institutul de Istorie “A. D. Xenopol” din Iași – Orașul, matricea schimbării, a arh. Oksana Boiko de la Universitatea de Arhitectură din Cernăuți – Cercetarea cartierelor istorice din Cernăuți, a arh. Vitalie Iațiuc de la biroul de proiectare CUB din Chișinău – Fenomenul orașului Soroca, la frontiere istorice, între vest și est și a dr. arh. Daniel Vișan de la Facultatea de Arhitectură “G. M. Cantacuzino” din Iași – Centrul istoric al Iașului în context actual. Subiectul este încă deschis și e bine că abordarea particularităților arhitecturale și urbanistice se face în legătură cu cercetările de antropologie culturală, istorie și istoria mentalităților. Atunci când proiectarea urbanistică a cunoscut în orașele moldave și bucovinene mode orientate excesiv (sau unidirecțional) către compoziția formelor și relația cu toposul, căutările specificului local s-au instalat în zona aspectelor vizibile și mai puțin a celor care își au sorginte în analitica spațială, socială și antropologică. Diferitele etape nu trebuie etichetate dihotomic, pozitiv-negativ, dimpotrivă amestecul și suprapunerea generează diversitate, tensiune și noi teme, cu deplina conștientizare a ratărilor survenite din cauza unor intervenții urbane scăpate din control sau din regula măsurii.

Despre aceste noi căutări a fost vorba în partea a doua a lucrărilor, când s-a vorbit de modele de intervenție și strategii în perioada actuală, care, în această zonă a Europei, înseamnă totuși o perioadă de 25 de ani. Cum spuneam, aici a fost loc pentru expuneri foarte diferite. Am ascultat analize urbanistice ale planificării orașelor mici și mijlocii din Moldova (arh.-urb. Alexandru Țăranu, arhitect-șef al orașului Orhei), ale noii arhitecturi din Cernăuți (arh. Iaroslav Boiko), Suceava (arh. Ion Andriu) Bacău (arh. Vitalie Iațiuc și arh. Constantin Amâiei), Soroca (arh. Lilian Mămăligă). Referința la legătura între efecte urbanistice și planificarea strategică a produs punctări critice și “entuziasme” dubitative ale următorilor arhitecți: conf. dr. arh. Liviu Ianăși – Ce fel de strategii pentru orașele moldave?, dr. arh. Sorin Nistor – Zona metropolitană Iași, dr. Arh.-urb. Nicolae Țarălungă – Einstein: Nicio problemă nu poate fi rezolvată de același nivel de conștiință care a creat-o, arh.-ing. Rudolf Graef – Topografia unui proces. Dezvoltare urbană integrată în Cernăuți.

Participarea arhitecților șefi din Orhei, Republica Moldova (arh. Alexandru Țăranu) sau Cernăuți (arh. Natalia Khilko) și neparticiparea vreunui arhitect șef al unui oraș din Moldova, România (cu toate că organizatorii au trimis invitații) fac posibile interpretări nuanțate ale relațiilor colegiale între profesioniștii din administrație și cei din proiectare.

Dimensiunea construcției de “punți comune” prin utilizarea instrumentelor de proiectare și planificare strategică și coezivă a orașelor și teritoriului a fost subiectul ultimei secțiuni. Faptul că în planificarea investițiilor și a echipării edilitare se pot genera modele și metodologii comune sau apropiate ca să faciliteze corelarea și cooperarea transfrontalieră a fost prezentat de arh. Iurie Povar, director al Institutului de cercetare și proiectare “Urbanproiect” din Chișinău și președintele UAR din Republica Moldova – Colaborarea zonelor de frontieră, cazul raioanelor Edineț și Briceni sau ale ing. Dragoș Lucian – Planificarea rețelelor de transport ale României - punți de comunicare între regiunile românești (? N.M.). Nu trebuie trecut cu vederea faptul că Uniunea Europeană a susținut astfel de proiecte de dezvoltare euroregională chiar în contextul unei diferențe de statut de țară membră sau non-membră și al unor disparități economice de natură politică și istorică. Sensul dezvoltării regionale este exact acela de a aduce zone sau regiuni apropiate geografic/ istoric în situația de a coopera la standarde profesionale ridicate pentru interese comune de dezvoltare integrată, în condițiile pieței libere și a descentralizării administrative.

Cunoașterea reciprocă a profesioniștilor și a portofoliului strategic al urbanismului și amenajării teritoriale din cele trei țări și regiuni istorice este foarte importantă, chiar dacă așteptările la o accelerare a cooperării efective într-o dezvoltare integrată nu ar trebui să fie entuziasmant de mari. Să recunoaștem că strategiile de dezvoltare integrată dau mari bătăi de cap și dezamăgiri chiar într-o țară membră a UE, adică România.

Foto: arh. Mircea Țibuleac