DIPLOMA 2016 prezintă în premieră noua generație de artiști români
18.10.2016
A treia ediție a festivalului DIPLOMA, semnat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank – Banca Minților Creative, va avea loc între 21 și 30 octombrie. Programul DIPLOMA 2016 va include pe lângă expoziția ce reunește peste 250 de proiecte de licență și de disertație, din peste 25 de discipline creative, și o serie de activități care răspund nevoilor studenților și absolvenților, identificate în urma unei cercetări derulate de The Institute, pe parcursul ultimului an.
Expoziția DIPLOMA va fi găzduită de Palatul Știrbei (Calea Victoriei 107), timp de 10 zile, și reprezintă una dintre cele mai mari expoziții de design și artă din România. Designul acesteia este semnat de SYAA Architecture Office.
Conferințele DIPLOMA 2016, inspirate de UniCredit Bank, vor avea loc la cafeneaua The Institute, din Știrbei Vodă 104-106. O sesiune dedicată Pieței de Artă va avea loc pe 26 octombrie, de la ora 17:00 iar Ziua Antreprenoriatului Creativ va vea loc pe 29 octombrie, de la ora 11:00. Sesiuni de Portfolio Reviews dedicate absolvenților de design grafic și arhitectură vor avea loc la cafeneaua The Institute, în 23 octombrie.
”UniCredit Bank continuă tradiția de peste 10 ani, de susținere a creativității și designului românesc autentic fiind alături de Diploma pentru al doilea an consecutiv. An de an adăugăm noi instrumente acestei platforme de educare și dezvoltare a tinerilor creativi, îndeplinindu-ne promisiunea făcută la început, dar setând în același timp noi obiective pentru a le face viața mai ușoară pe mai departe. Anul acesta ne-am focusat mai mult pe educație și am derulat împreună cu partenerii noștri de la The Institute o cercetare dedicată și aplicată identificării nevoilor reale ale tinerilor absolvenți pentru a veni în întâmpinarea lor cu o serie de conferințe/ workshop-uri care să le dea un set de cunoștințe vitale pentru a porni la drum. Lucrarea de diplomă reprezintă momentul de încolțire al carierei lor, de altfel cel mai sensibil și mai important din viata lor artistică de până acum și în același timp punctul în care au nevoie de îndrumare competentă pe mai departe”, declară Anca Ungureanu, First VP, Identity and Communication Director UniCredit Bank România.
Programul de spectacole ale absolvenților de Teatru, Film și Conservator va fi găzduit de Point, din strada General Eremia Grigorescu nr. 10.
Intrarea la expoziție este liberă, însă, începând de anul acesta, pentru a participa la evenimentele DIPLOMA 2016 este necesară o înregistrare online, folosind formularele dedicate. Accesul la toate evenimentele se va face doar pe baza codurilor de acces care vor fi obținute în urma înregistrării online.
Expoziția va fi deschisă de luni până vineri între orele 12-21 și sâmbătă-duminică între orele 10-21.
Conferințele DIPLOMA 2016, inspirate de UniCredit Bank Sesiunea dedicată Pieței de Artă va avea loc pe 26 octombrie, de la ora 17:00, și se adresează absolvenților de arte decorative. Conferința va acoperi teme precum modul în care funcționează piața de artă, ce ar trebuie să știi despre aceasta la început de drum, de la cote de piață, cele mai bune galerii existente, curatoriat și expoziții, proiecte speciale, colaborative sau modalități de expunere sau finanțare. Printre speakerii confirmați se numără: Cosmin Năsui, membru fondator și curator PostModernism Museum, Ioana Ciocan, director Art Safari Bucharest, Mihai Pop, membru fondator și director Plan B și Suzana Vasilescu, art advisor și owner Suprainfinit Gallery. Cei care doresc să participe la conferință, se pot înscrie aici.
Ziua Antreprenoriatului Creativ, împărțită în trei module, va avea loc pe 29 octombrie, de la ora 11:00, și va fi dedicată tinerilor creativi, care își doresc să își lanseze propria afacere.
Primul modul, How to start your own business, va avea loc între 11:00 și 12:30 și va aborda aspecte legale și financiare, până la cele mai recente instrumente de comunicare și surse de inspirație sau modele de antreprenoriat creativ. Tinerii absolvenți și viitorii antreprenori vor putea afla direct de la profesioniști de renume, precum și de la antreprenori de succes, care sunt ingredientele unei afaceri creative. Printre vorbitorii primului panel se vor afla: Beatrice Tripșa, avocat asociat Tripșa & Negru, Cristiana Ionescu, CEO și fondator Edulier, și Marius Mitroi, Co-director Founder Institute Bucharest și Co-founder thInkstitute.
Din al doilea panel de discuție, dedicat Self-branding-ului & PR-ului, care va începe la ora 13:00, tinerii creativi pot afla mai multe despre importanța și eficientizarea comunicării propriul brand, precum și despre cum pot folosi mai bine instrumentele disponibile unui start-up și rețelele de socializare pentru a-și comunica produsele și proiectele, direct de la specialiști în PR și self-branding, precum și de la antreprenori creativi care excelează la acest capitol. Printre speakerii confirmați se numără: Anca Ungureanu, First VP, Identity and Communication Director UniCredit Bank România, Ioana Ciolacu, designer, Ioana Nicolesco, owner Code Noir Style, Noemi Meilman, specialist în comunicare, și Tudor Dăescu, director general Dăescu Borțun Olteanu.
Modele de antreprenoriat creativ vor fi prezentate de la ora 15:00, în cel de-al treilea modul: business-uri atipice, din domenii diferite și cu formule de afaceri total diferite, din încercarea de a inspira tinerii absolvenți și de a le arăta modele de antreprenoriat creativ de succes, idei care au provocat normele de-a lungul timpului. Printre business-urile care își vor prezenta istoria și evoluția se numără: LOOT, Modulab, Murmur, NOD, și Point.
Pentru a participa la Ziua Antreprenoriatului Creativ, înscrierile se pot face aici.
Portfolio Reviews, premiat de Tastemakers
Portfolio Reviews @Diploma sunt două sesiuni educative de evaluare a portofoliului personal al studenților și absolvenților interesați de un feedback profesionist asupra modului de prezentare, dar și asupra conținutului proiectelor care îi recomandă.
Sesiunile sunt împărțite pe domeniile arhitectură și design grafic. Ambele sesiuni vor avea loc duminică, pe 23 octombrie, la cafeneaua The Institute. Portofolio Review Arhitectură va începe de la ora 11, iar întâlnirea dedicată disciplinei Design Grafic de la ora 14.
Arhitecții, Art Directori și designeri apreciați în industrie vor analiza portofoliile studenților și ale tinerilor absolvenți, oferindu-le sfaturi individuale despre cum ar putea fi acestea îmbunătățite, despre abordarea și gradul de detaliere a proiectelor, oferindu-le totodată îndrumare pentru începutul unei cariere de succes în domeniu.
Adrian Soare (SYAA), Andrei Șerbescu (ADN BA), Attila Kim și Oana Coarfă (Republic of Architects) formează echipa de arhitecți, iar Radu Manelici, Raymond Bobar și Ștefan Vasilachi (Geometry Global) sunt profesioniștii care își dau întâlnire cu studenții de la Design Grafic.
Portfolio Reviews au în primul rând un rol educativ, însă cei care prezintă un portofolio bine făcut vor primi și un premiu. Evaluatorii vor alege două portofolii de la fiecare sesiune, iar Tastemakers îi va premia pe autorii lor cu câte o excursie care să îi inspire pentru viitoare proiecte. Așadar, doi arhitecți vor pleca 3 zile la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2016, iar doi graficieni vor pleca 3 zile la D&AD Festival Londra 2017.
Mai multe detalii despre Portfolio Reviews și despre modul de înscriere se găsesc aici.
Performance @Point
Piesa “Treapta a 9-a” de Tom Ziegler, va fi jucată de absolvenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L. Caragiale, pe 24 octombrie, de la orele 19:00, la Point (Strada General Eremia Grigorescu 10).
Cea de-a doua piesă din programul DIPLOMA se va juca pe 27 octombrie, de la 18:30, la Point. Spectacolul, pus în scenă de către absolvenții Universității Hyperion, este “Pușlamaua” de Pierre Chesnot.
Pentru a participa la piesele de teatru, înscrierile se pot face aici.
DIPLOMA invită publicul și la o seară formată din două calupuri de proiecții cu filmele absolvenților de regie și de imagine, realizate de promoția 2016 de la UNATC și Univeristatea Hyperion. Aceasta va avea loc la Point, pe 25 octombrie, de la ora 17.00 și, respectiv, 18.30. Proiecțiile vor fi urmate de un talk despre provocările și tensiunile specifice pieței din România, suținut de specialiști din domeniu.
În încheierea festivalului de anul acesta, pe 30 octombrie, de la ora 19.00 va avea loc un concert al orchestrei "Universitaria" a Universității Naționale de Muzică București. Dirijor este Alexandru Ganea, iar soliști sunt Ștefan Cazacu (violoncel), Ana Boiangiu (oboi), Laura Șandru (vioară). În program: P.I. Ceaikovski, A. Marcello, W.A. Mozart.