Conferința Națională a UAR, 2016 o perspectivă la „firul ierbii”

15.12.2016

foto: Mircea Țibuleac

Revista „Arhitectura” a fost prezentă la Conferința Națională de alegeri a UAR din 7 mai 2016, în calitate de oameni de presă, bine fiind știut că, de la prima sa apariție, din 1906 – la 25 de ani după înființarea Societății Arhitecților Români – publicația a prezentat și ilustrat cele mai importante momente ale parcursului organizației profesionale, în momentele sale mai faste sau mai înnegurate.

Organizată într-un loc emblematic pentru cultura și patrimoniul construit ale Bucureștiului – Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (fostul imobil al Fundațiilor Regale ctitorit de primul monarh al României), Conferința Națională a Uniunii Arhitecților din România a avut câteva obiective: bilanțul conducerii Uniunii în perioada 2012-2016, predarea ștafetei și alegerile forurilor de conducere pentru un mandat de patru ani. Ca în orice conferință de alegeri, atmosfera s-a caracterizat printr-un program încărcat, mize, competiție, dări de seamă și rapoarte de bilanț, dar și angajamentele și perspectivele unei perioade de patru ani. Un plus l-a constituit proiectul de modificare și completare a Statutului UAR. Iar ineditul listei de invitați a fost dat de prezența arhitecților din Republica Moldova – reprezentând Uniunea Arhitecților și Facultatea de Arhitectură din Chișinău.

M-am documentat asupra scrisorilor de intenție ale candidaților, am luat „armele” gazetarului și am profitat de „pauzele lungi și dese” dorite de toți participanții pentru revederea foștilor colegi, schimbul de noutăți și impresii, lobby-ul pentru câștigarea unor funcții importante, cafea, ceai, prăjiturele și… (cum spune logoul unui mare lanț de librării) „dichis”. Am luat câteva interviuri unor colegi arhitecți implicați sau nu în candidatura la o funcție aleasă a UAR, cu dorința de a prezenta într-un fel mai puțin oficial un mare eveniment al Uniunii Arhitecților. Ordinea interviurilor este dată de arhiva audio a reportofonului, în câteva am intervenit cu scurte comentarii sau întrebări.

Am pus tuturor intervievaților două întrebări, care să acopere zona analitic-reflexivă și cea optimist-prospectivă, adică, investigarea, pe rând, a „jumătăților paharului”:

1 În legătură cu Uniunea Arhitecților, ce vă frământă, ce vă preocupă, ce nu vă dă pace?

2 Ce anume din ceea ce face și ceea ce este Uniunea Arhitecților e dătător de speranță, de optimism pentru viitor, cel puțin pentru legislatura care începe de mâine?

Constantin Gorcea, arhitect din Filiala Suceava-Botoșani (vicepreședinte), candidat la Senat:

1 Eu nu văd decât un aspect pozitiv în Uniune. Deci, nu am un gând care nu-mi dă pace, care mă necăjește. Eu am văzut întotdeauna Uniunea ca organizația-mamă. Este prima, are statutul ăsta de organizație fondatoare și autentică a arhitecților, în ceea ce consideră în mod explicit sau neexplicit arhitecții că este profesia lor. Așa o simt.

2 Eu sper să se manifeste, poate exagerez, ca o mamă, și să trăiască în pace cu toate celelalte organizații. Uniunea a fost făcută de arhitecți și pentru arhitecți, dar și pentru societate. Altfel, arhitectul nu-și înțelege menirea.

M.L.: Foarte frumos! Spuneați, la un moment dat, în scrisoarea de intenție, că un obiectiv ar fi integrarea valorilor românești în spațiul cultural european. Vorbeați de valorile din arhitectură, urbanism. Dincolo de acest deziderat, care are un caracter foarte mare de generalitate, totuși, concret, există niște instrumente sau niște forme pe care le vedeți aplicate?

C.G.: Poate era mai bună formularea „reintegrarea”. Deși chiar și în perioada comunistă, prin modernismul cu tentă, arhitectura aceea de factură modernă sau modernistă, și prin aceea am fost o perioadă integrați, cel puțin la început. Dar vreau să revenim nu numai cu statutul de elite intelectuale, vreau să revenim în arhitectura europeană prin ceea ce facem efectiv. Noi, ca arhitecți, pot să-ți spun din experiență proprie, suntem recunoscuți. Că suntem foarte bine pregătiți, că știm să facem. Mirarea europenilor este de ce nu știm să facem așa și la noi acasă?… Dar noi nu putem încă merge cu ceea ce se întâmplă la noi. Nu reușim să dăm niciun produs.

M.L.: Poate ține de faptul că așa am crescut tradițional în familie, că noi, acasă, mai facem ce mai facem, dar când ieșim pe stradă, trebuie să fim frumos îmbrăcați, să dăm „Buna ziua!” să avem o atitudine care să răspundă unor coduri sau exigențe sociale… probabil că același lucru îl transplantăm și în relația profesională.

C.G.: Noi nu reușim să dăm un produs autentic. Noi, atâția ani, mă rog, o perioadă mai mică sau mai mare, am învățat doar să ne uităm peste gard și am stat într-o curte foarte închisă și nu știm încă, nu am găsit încă un produs autentic cu care să ieșim în lume.

Bogdan Tofan, arhitect din Filiala sector 3 București, candidat la președinția UAR și Senat:

1 Gândul care mă frământă e că noi, arhitecții, ar trebui să găsim în breaslă un ajutor, un sprijin în activitatea noastră ca arhitecți, oriunde ne-o desfășurăm, breasla ar trebui să ajute arhitectul în orice moment, în orice fel. Cum ar fi să facă niște acțiuni prin care să promoveze schimbări în legislație, care să fie în ajutorul și al arhitecților, dar și al arhitecturii, pentru că dacă arhitecții sunt bine plătiți și arhitectura pe care o fac ei e de bună calitate… nu e întotdeauna un sine qua non, dar, în general, asta este o carență actuală, deși arhitectura are o valoare foarte mare (de investiție), arhitecții sunt foarte prost plătiți și e trist că se întâmplă lucrul acesta pentru că arhitectura nu este numai în piața liberă internațională, și în istoria noastră. Și noi trebuie să știm că atunci când facem un lucru continuăm o arhitectură deja existentă, trebuie să o iubim, să o înțelegem și să o ducem mai departe.

M.L.: Și care e lucrul însă bun? Ce face Uniunea să meargă înainte și să se dezvolte sau meargă să descopere noi teritorii? Uite, de exemplu, în programul tău de candidatură apărea o temă interesantă, în opinia mea, de pus pe tapet – cooperarea și cercetarea interdisciplinară, de graniță.

2 Eu cred că arhitectul este un tip foarte creativ și ordonat, care poate să ia din mai multe domenii și să pună în operă știința actuală, și arta, și știința.

M.L.: Cum vezi, Uniunea poate să aibă un cuvânt mai greu sau un rol mai important? Apropo de cum se împart rolurile între OAR, UAR, RUR.

B.T.: Între Ordin, Uniune, RUR există o anumită animozitate ușor artificială. Uniunea, de fapt, cuprinde o sferă mai largă decât Ordinul. Așa văd! Eu am fost întotdeauna în Uniune și, la un moment dat, am fost în conducerea Uniunii și înainte de Ordin, și noi am încercat să creăm acest Ordin ca să trecem din zona asta cumva gri într-o zonă organizată, în care să fim protejați noi, pentru că pe lângă noi proiectau și felcerii, proiecta oricine putea proiecta. Și atunci am făcut Registrul Național al Arhitecților, i-am înregimentat pe toți, am știut care sunt arhitecții. Din transformarea RNA, printr-o lege, a apărut Ordinul Arhitecților. Dar eu cred că Uniunea niciodată nu a dispărut, Uniunea este sfera care înglobează și Ordinul. Eu cred că e distructivă această animozitate. Suntem așa de puțini în România încât ar trebui să o ducem foarte bine, dar, pentru că suntem dezbinați, o ducem rău.

Luminița Patron, arhitect din Filiala sector 1 București, candidat la funcția de președinte și Senat:

În primul rând, vizibilitatea profesiunii și vizibilitatea Uniunii, și aș mai zice și coerența Uniunii, coerența și unitatea membrilor. Adică, mi se pare că membrii sunt departajați.

2 Foarte multe, nu aș spune că unul singur. Foarte multe. În primul rând manifestările care au fost făcute până acum și care sper să fie continuate, Bienala Națională de Arhitectură, Congresul de patrimoniu, participările la diverse expoziții sau altfel de manifestări în interdependență cu celelalte uniuni de creație aș dori să fie continuate și pe viitor. Asta mi se pare foarte important și mi-aș dori să fie continuat și pe viitor.

M.L.: În principiu, generațiile de arhitecți membri ai Uniunii sunt o sursă de optimism, potrivit structurii actuale?

L.P.: Eu sunt optimistă și îi văd pe cei din jurul meu plini de optimism.

Mircea Țibuleac, arhitect din Filiala Sibiu (președinte), candidat la Senat:

1 Viitorul. Dacă ajunge pe mâini bune, pentru că e foarte important ca echipa să fie o echipă de oameni altruiști și care se implică, care se informează și care nu vin la ședințe doar pentru că au pe cartea de vizită scris senator ori membru al Uniunii Arhitecților.

2 După o perioadă de hibernare, pot să-i spun, începând cu penultimul mandat și continuând cu ultimul s-au concretizat trei mari proiecte importante, care mie îmi dau speranță. Adică, sunt trei centre culturale – Calderon, Sinaia și Chiojdu – fiecare în sine având o particularitate care dă Uniunii atuurile de a atrage activități și de a se face cunoscută. Pentru că una dintre problemele noastre este faptul că nu suntem prezenți. În mare măsură, am fost marii absenți. Și de la manifestări, și de la întruniri.

Gabriela Tabacu, arhitect din Filiala București, candidat la Senat:

1 Acum, eu am să vă spun ce mi se pare că pot eu să fac, adică, în principiu, cred că noi știm care sunt aspirațiile noastre în legătură cu Uniunea, n-o să vă spun mai departe, n-am să le repet pentru că bănuiesc că le-ați auzit. Ce mi se pare mie că ar trebui făcut ar fi un acces special și actualizat la informații și o mai bună comunicare înăuntrul și în afara profesiei noastre. Faptul că Uniunea nu e prezentă, de fapt, în societatea civilă, cred că este o mare lipsă. N-ai cum, dacă nu comunici cu beneficiarul, consumatorul de arhitectură, dacă ești o breaslă închisă în sine, să funcționezi cu adevărat, corect. E nevoie de asta, așa cum e nevoie să ai un fel de platformă cu informațiile de arhitectură, o bază de date de arhitectură care să fie accesibilă și online, deci e nevoie de modernizarea asta, și care să fie accesibilă și din afara profesiei. E nevoie de cercetarea domeniului care nu se cunoaște suficient, e nevoie de o prezentare a lui înspre afară deoarece cultura de arhitectură a omului de rând este aproape zero. Iar în rest, datoria noastră față de patrimoniul cultural și arhitectural al acestei țări rămâne în continuare ceva foarte important. Mie mi se pare că este zona de alarmă a Uniunii Arhitecților, așa ar trebui să fie.

2 Cred că faptul însuși că există și că aici e atâta lume, încercăm totuși să facem ceva. Cred că avem toate șansele, trebuie să existe o mică voință de schimbare, de modernizare.

Alexandru Panaitescu, arhitect din Filiala sector 2 București, candidat la Senat:

În primul rând, trebuie să accentuăm latura culturală, adică profilul. Eu cred că, la ora actuală, Uniunea Arhitecților nu și-a conturat foarte bine profilul de activitate. Și ținta este cea culturală. Grija pentru patrimoniu, pentru tot ce se întâmplă acum în arhitectură. Sigur că a fost o etapă de dezvoltare materială – avem Centrul de Cultură Arhitecturală în București, avem acum și la Sinaia, și la Chiojdu, deci avem mijloacele să ne lansăm cu mai mult curaj și cu publicațiile pe care le avem – revista „Arhitectura”, „BIUAR” „Observatorul urban”, ultimele două primind „o haină” nouă și foarte bună, și atunci cred că astea ar fi ținta și efortul pe care viitorul Senat, viitoarea conducere ar trebui să le facă.

Vedeți, mai e o discuție nepotrivită: ce face Ordinul?; ce face Uniunea? Ordinul se ocupă de partea de gestionare a dreptului de semnătură și a practicii profesionale, a intrat – și bine a făcut – și pe culoarul cultural, pe care l-a găsit cam liber. Culoarul cultural în domeniul arhitecturii trebuie ocupat, în primul rând, de Uniunea Arhitecților, asta neexcluzând Ordinul din programe de genul acesta, dar în primul rând Uniunea Arhitecților este cea care trebuie să se ocupe de problemele de creație, că e uniune de creație, până la urmă, și aici se face foarte puțin. A început relativ timid să se preocupe de concursurile de arhitectură, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Sunt concursuri, practic, în curtea noastră, că nu am avut beneficiari din afară. La toate concursurile pe care le-a organizat, Uniunea a fost și promotor. Urmează ca saltul să se facă cu concursuri pentru terți. Asta e o problemă foarte importantă și ar crește interesul tinerilor, și de aici pornește un alt aspect dureros – implicarea tinerilor. Discuția care a fost la începutul conferinței mi se pare extrem de importantă, că s-a ridicat problema vechimii în Uniune ca să participi ca delegat la conferință. A fost stupefiant că s-a propus: „Domnule, nu are trei ani, nu poate participa”. Păi, atunci, i-am dat afară pe tineri!

2 Câteva răspunsuri s-au formulat înainte. În primul rând, faptul că s-a dezvoltat o bază materială solidă, mare. Au pornit niște acțiuni – cum sunt concursurile – deci, lucrurile sunt începute, ele trebuie continuate și duse cu mai mult curaj… de exemplu, așa cum s-a mai propus, cursuri de pregătire continuă. Trebuie găsite niște formule, nu turistice, de deplasări documentare. S-au încercat câteva chestii de genul acesta, nu mai au succes. Concursurile, publicațiile, arhivele UAR, de care m-am preocupat în perioada anterioară, sunt niște rezultate, aici este un lucru care ar fi foarte important să se realizeze: mărirea spațiului funcțional de care să beneficieze departamentele Uniunii. Pentru această extindere a sediului CCA din str. Jean-Louis Calderon s-a făcut un concurs de arhitectură! Concursul e concurs, dacă nu-l materializăm pe teren, e de pomană. Iar munca depusă acum și pentru arhiva foto, și pentru arhiva de proiecte, și pentru arhiva de documente, dacă nu-și găsește în scurt timp o rezolvare în spațiu, munca se reduce. Vreau să vă spun că organizarea arhivei, a arhivelor, în general, și a bibliotecii s-a mai făcut de vreo 2-3 ori. Și din cauza lipsei de spațiu, a unui personal și a unei structuri, a unei continuități în activitate, au fost rupturi, ne-am trezit cu saci plini de documente mucegăite. Acum, singurul lucru bun pe care l-am reușit este că fondurile prelucrate sunt digitalizate, și atunci există posibilitatea salvării și valorificării arhivelor. Responsabilitatea Uniunii este mare în domeniul acesta. Una este arhiva unui birou de proiectare, alta o colecție de arhive... Mă uit în curtea noastră și cred că am putea să atragem mult mai multe arhive de la deținători, mie mi-e frică, la ora actuală, să mai solicit o arhivă de proiecte… și nici nu cred că un arhitect cu o arhivă valoroasă ar avea încredere să ne-o dea. Deci, trebuie să-l convingi. E o muncă de o viață pe care el ți-o dă. Eu mă gândesc la tot ce are un arhitect în casă. Și în momentul acesta în minte am arhiva fabuloasă a marii arhitecte care a fost Ioana Grigorescu. Uniunea are această documentație excepțională obținută prin donație și vrem să obținem bani și sprijin să o putem publica, ar fi un omagiu pe care i l-am aduce unei mari personalități. Vorbeam cu domnii arhitecți Alexandru Beldiman și Dan Marin și am căzut de acord că printre primii 3-5 arhitecți ai perioadei comuniste se află această doamnă a arhitecturii care a profesat mult în domeniul restaurării monumentelor. Mai mult, dacă vă duceți, de fapt, am fost împreună acum trei ani la Mănăstirea Dragomirna, acolo nu este, în primul rând, un exercițiu de restaurare, este o mare realizare de arhitectură modernă.

Casandra Roșu, arhitect din Filiala sector 5 București, candidat la Senat:

1 Lipsa de organizare, totală, suntem pe nisipuri mișcătoare. Noi, arhitecții din administrație, nici nu existăm – nici la Uniune, nici la Ordin. Ar trebui să beneficiem de asistență juridică. Trebuie să prezentăm o coerență și o soliditate juridică. Ar trebui chiar să propunem oameni care să lucreze în administrație.

2 Atuul cel mai important al UAR care trebuie păstrat si dezvoltat este amprenta istorico-culturală. Este evident că OAR se ocupă de profesie, iar Uniunea trebuie să își dezvolte aceasta aripă de tradiție, și mai ales să fie mult mai activă în conservarea și punerea în valoare a patrimoniului.

Mihai-Iacob Maicovschi, arhitect din Filiala Gorj:

1 Mă frământă faptul că parcă nu ne reprezintă, sau o face foarte puțin, și nu la nivelul unei voci pe care trebuie s-o aibă o organizație națională.

2 Remarc totuși în ultima perioadă o promovare a tinerilor. Cred că este foarte bine-venit ca tinerii să fie cooptați, mult mai tare în UAR decât în celelalte organizații ale arhitecților, și chiar promovați, fiindcă de la ei vine speranța, și noutatea, și spontaneitatea… care parcă lipsesc, parcă suntem încorsetați de inerția care ține de o anumită vârstă.

Dan Marin, arhitect din Filiala sector 1 București:

1 Nu mă mai preocupă nimic, fiindcă m-a preocupat foarte mult cât timp am fost în conducerea Uniunii. Mă deranjează că Uniunea începe să devină o copie, o dublură a Ordinului, deși Uniunea a creat Ordinul, iar menținerea sa în viață a avut un cu totul alt sens. Desigur, fiind o uniune din ANUC, trebuia să își păstreze acele prerogative în baza cărora membrii beneficiază de susținere, indemnizații la pensie, indemnizații de merit etc.

Dar conform statutului UAR (parcă din 2003), imediat după înființarea Ordinului, Uniunea trebuia sa preia rolul pe care în alte țări îl au fundațiile de arhitectură, de tipul Institutul Francez de Arhitectură sau Institutul Național de Arhitectură din Olanda sau de fundație privată cum este Centrul Canadian de Arhitectură. Nu trebuie să fie un fel de Ordin mai mic, chiar dacă seniorial, cu care să împartă atribuții paralele…

A doua întrebare pe care mi-o pun e că tinerii au cam fost „izgoniți” din Uniune, ei nu au fost încurajați să câștige responsabilități în organizație, atragerea lor nu a dat rezultate. După fiecare conferință, când te uiți la media de vârstă a aleșilor, constați că tinerii nu se regăsesc și chiar dacă punem un bemol afirmațiilor, realitatea asta este.

2 Eu sunt un optimist bine informat, lucid. Speranța mea e că Uniunea o să-și recupereze dimensiunea reflexivă la care mă refeream în răspunsul la prima întrebare.

Nicolae Lascu, arhitect din Filiala sector 2 București, candidat la Senat:

1 Mă preocupă, poate în mod special, un anume dezinteres al arhitecților față de Uniune, care ne aparține tuturor și care prin tradiție – fiindcă este deja tradiție – a însemnat mult în viața profesiei noastre.

2 În primul rând este tendința vizibilă în ultimii ani de întinerire, de aderare în Uniune a unor generații mai tinere, care pot asigura un viitor Uniunii. Și care sper să continue. În al doilea rând, este problema patrimoniului, care este unul din cele mai bogate din țară (bibliotecă, arhive) și sper ca odată cu construirea acelei clădiri din spatele imobilului Calderon să devină un fond care să genereze Muzeul arhitecturii.

Gheorghe Ionașcu, arhitect din Filiala sector 2 București, candidat la Senat:

1. Reafirmarea permanentă a specificului de creație de arhitectură, de activitate culturală, de etalare a seniorilor și înaintașilor și, bineînțeles, de promovare a tinerilor, care, din păcate, sunt cam puțini la număr încă în Uniunea Arhitecților.

2 Bine, principial este, în primul rând, capacitatea de creație arhitecturală, eu am făcut o propunere, a fost agreată de toți, dar văd că nu e în statut, nici în regulament, că Uniunea Arhitecților este, la definiție, la articolul 1, este uniune de creație a mediului construit și amenajat pentru habitatul uman. Toți au fost de acord, au spus este excelent – eu sunt și doctor în ecologie și am găsit această formulă care e agreată de majoritatea. Pentru că la celelalte uniuni de creație scrie și ce fel de creație, ceea ce la noi lipsește și este o greșeală. Este lipsa personificării, adică a particularizării creației. Tot peisajul – știți că definiția peisajului este peisajul se află oriunde în jurul nostru – este creat de om prin arhitecți.

M.L.: Din ce în ce mai mult antropic, din ce în ce mai puțin natural…

G.I.: Idealul este integrarea peisajului creat de om în peisajul natural suport, fără a crea dezechilibre, pentru că, din principiu, construcțiile asigură niște condiții de viață calitativ superioare omului față de omul cavernelor, de exemplu, dar trebuie ca impactul să fie destul de compatibil cu conservarea mediului natural suport, care nu trebuie dereglat. Le Corbusier spunea că o construcție reușită este o construcție de care, atunci când o vezi, îți dai seama că ea este și era „de acolo” de când lumea, care se integrează în peisaj. Din păcate sunt încă destul de mulți arhitecți cărora le place să facă niște construcții ieșite total din scară, din echilibru, fără spiritul măsurii, fără a urmări integrarea construcțiilor respective în peisaj, care să nu se ițească, cum zic unii, în peisaj, ci să facă parte din el, să fie integrate organic în natură.

Tiberiu Ciolacu, arhitect din Filiala Iași (președinte):

1 Am și nemulțumiri, am și satisfacții și mă gândesc că, totuși, UAR ar trebui să fie mult mai activă. Asta nu-mi dă pace și am să încerc pe viitor, pentru că acum sunt președintele filialei Iași, aș vrea să o activez altfel, să aduc tineri mai mulți, fiindcă ea e percepută acolo unde suntem noi că este sau a fost lipsită de comunicare, asta eu o simt foarte acut; au fost câteva evenimente pe care nu le-am știut din timp și la care nu am putut participa, dar nu le enumăr aici, și aș vrea să aduc mai mulți tineri ca să nu mai fie percepută apartenența la Uniune doar ca o sursă pentru pensia aia sau o blazare post-profesie care merge oricum. Ar trebui, dar nu la concurență cu OAR, neapărat, ci într-o manieră care să justifice statutul nostru, de uniune de creație. Și, slavă Domnului, avem ce arăta și ce spune!

2 Tradiția pe care o are, patrimoniul și blazonul, evident, trebuie menținut. Blazon, are blazon. Să nu uităm că a fost Societatea Arhitecților, are o istorie veche. Avem „sânge albastru”, suntem „nobili”. Nu ne ocupăm numai de exercitarea profesiei, eu aș vrea să trezesc interesul în sensul acesta mai ales la cei tineri. Că întrebarea este foarte… „dar ce-i asta, este încă ceva… de când e?”, stai, măi frate, că aici este istoria profesiei noastre. Ar trebui să fie împreună cele două, din păcate ele stau separat.

Marian Ion, arhitect-șef Brăila, Filiala Brăila:

1 Când mă gândesc la Uniunea Arhitecților, eu, personal, mă gândesc la concursul de arhitectură. Cred că aici ar trebui să pedaleze foarte mult Uniunea. Și să gestioneze mult mai bine, chiar în relație cu Ordinul Arhitecților sau cu alte asociații profesionale, această instituție a concursului de arhitectură.

2 Faptul că are o experiență mult mai mare în gestionarea proiectelor culturale, că a organizat multe acțiuni culturale mi se pare cel mai puternic atu, poate avea experiență în lucrul acesta, poate avea know-how. Eu am încercat, cel puțin în ultima perioadă, ca toți banii care s-au încasat din taxa de timbru la primărie să fie redirecționați către Uniunea Arhitecților și mai puțin către Ordinul Arhitecților. Ca o compensație, Ordinul are avantajul unei cotizații, are avantajul banilor pe care îi primește pentru acele dovezi…

Doina Bubulete, arhitect din Filiala București, candidat la Senat:

1 Păi, mie nu-mi dă pace că Uniunea Arhitecților, care este totuși o asociație profesională, pare să nu-și exprime suficient de bine în lumea asta românească acest statut. Și probabil că de aici vine și faptul că tinerii, nu că nu se apropie, poate că s-ar apropia, dar parcă se tem, parcă ezită, parcă se mai gândesc, dar parcă s-ar gândi mai bine că ar revoluționa problema nivelului de vârstă al organizației, mai mult decât situația propriu-zisă a meseriei… Aș crede că Uniunea nu iese suficient de evident în afară, în afara lumii stricte a profesiunii, și asta înseamnă relația cu cei care, uneori, aproape că desconsideră, deși așa, aparent, când vorbești despre arhitect, mamă, arhitect e o meserie extraordinară, toată lumea respectă meseria de arhitect, dar respectă o emblemă și nu știu dacă respectă efectiv demnitatea actuală, normală, legitimă a momentului. Așa că eu cred că mai trebuie umblat la problema asta. E foarte greu să treci dincolo de enunțuri generale, așa. Trebuie să ieșim în afară, trebuie să ne exprimăm, trebuie să… Dar există mijloace, unul dintre ele este revista, mă rog, sunt mijloace de comunicare publică, de dorit mai puțin ermetică. Din păcate și arhitecții, și urbaniștii – eu sunt arhitect-urbanist – sunt foarte ermetici în raport cu lumea cu care intră în dialog. Trebuie să facem ceva să schimbăm lucrurile astea.

2 Este totuși organizație profesională, este foarte important. În lumea asta, organizațiile profesionale au locul lor, bine pus deoparte. Și atunci cred că este momentul în care coagularea în organizației devine mai explicită. Atunci, în mod sigur, va avea o posibilitate de a pătrunde în lumea exterioară cu toate atuurile, pe de-o parte relația interior spre exterior, adică deschiderea spre exterior, pe de altă parte dinspre exterior spre interior s-ar putea să folosească foarte tare ridicării nivelului de pregătire, cultură, mod de exprimare. Oamenii trebuie să-și recapete statutul foarte ridicat al arhitectului în lumea asta a profesiunilor liberale. Și atunci cred că nu va fi așa numai o poveste, ne emoționam de ceea ce făcea Zaha Hadid, ci o să putem și noi să arătăm ce am făcut și ce înseamnă spiritul românesc.

Radu Călin Spânu, arhitect din Filiala Cluj, candidat la Senat:

1 Dualitatea existentă în momentul de față, aș putea spune tripartită, adică un arhitect care s-a născut ca membru al UAR, plătește cotizație la OAR, plătește între 30 și 500 de euro proiectul întocmit de urbanism la RUR, plătește o cotizație catastrofală la OAR și vine la Conferința Națională a UAR și i se decontează pe loc drumul. De ce toți banii ăștia care îi dăm la OAR și RUR nu vin la UAR, aici unde suntem noi născuți și unde, practic, ne strângem pentru o activitate profesională?

M.L.: Vă gândiți la timbrul de arhitectură? Sau nu numai?

R.S.: Da, mă gândesc la faptul că, dacă vreau să depun un proiect la primărie, trebuie să mă duc la OAR și dau 50 de lei pentru o hârtie că m-au luat în evidență cu proiectul… Eu aici aș vedea ca următoarea conducere a UAR să pună piciorul în prag, să se revină la o unitate între UAR, OAR și RUR, pentru că, practic, suntem tot ăștia, dar suntem cu două-trei rânduri de posturi, dar și de cotizații.

2 Ne luptăm foarte mult pentru patrimoniu și pentru tradiție. Ei bine, UAR are această tradiție, posedă această credibilitate, are această încărcătură istorică, dar și intelectuală și am toată convingerea că va ști să se afirme în continuare.

Mirela Didă, arhitect din Filiala Tulcea:

1 Nu mă frământă nimic când mă gândesc la Uniune, pentru că nu am săpat prea adânc, nu am făcut parte din „intestinele” acestei Uniuni ca să văd ce face, nu am participat la activitatea acestei asociații. Eu sunt membru UAR din 1980. Când am terminat facultatea, m-am înscris în Uniune, că așa era atunci, toată lumea se înscria. Și era chiar foarte bine. Iar acum, am zis să vin la această conferință să văd ce se întâmplă, și mă deranjează foarte mult lipsa de transparență.

M.L.: Candidați la vreo funcție?

M.D.: La nimic nu candidez pentru că întâi am vrut să văd „cu ce se mănâncă” și, în general, am renunțat la orice fel de participare în comitete și „comiții” – și la RUR, și la OAR.

2 Uniunea stă pe o Societate a Arhitecților, aceea înființată acum 125 de ani, deci are de dus mai departe o avere, o moștenire, un patrimoniu. Nu? Trebuie să le ducă mai departe. Eu zic că e o onoare. Și, în același timp, nu suntem noi toți aceiași, ori că suntem la OAR, ori că suntem la UAR, nu suntem aceleași persoane?

M.L.: Cu excepția unor generații foarte tinere care nu se (mai) orientează către asocierea de breaslă…

M.D.: Pentru că nu știu despre ce este vorba. Eu nici pe propriul meu fiu nu am reușit să îl conving să se înscrie în Uniune, pentru că nici el nu a înțeles de ce trebuie să fie două organizații. Pe de altă parte, cred că ar trebui să facem ceva să îi atragem pe cei tineri peste tot. Nu numai în Uniune sau în OAR, ci să îi includem în toate comitetele și „comițiile”, din care eu cu drag am ieșit ca să rămână tinerii. Trebuie înnoită generația, trebuie o altă garnitură, trebuie o altă gândire, eu așa cred. Și am mare încredere în ei. Așa cum și alții au avut încredere în noi. Nu trebuie să ținem cu dinți de nimic. E păcat! Și atunci Uniunea ar putea organiza ceva pentru arhitecți, nu trebuie neapărat să fim într-o organizație ca să ne simțim bine. Nu? Eu de ce am venit mai mult aici? 75% am venit ca să mă întâlnesc cu colegi, cu prieteni, cu cunoscuți – „vai, ce mai faci, vai, ce bine arăți, vai, ce rău arăți”...