Descoperirea frontului | Unfolding fronts

Daniel Tudor Munteanu: M-am născut în 1980. Sunt de profesie arhitect și urbanist și locuiesc în Suceava, România. Mi-am făcut studiile în România (Universitatea din Iași) și în Olanda (Universitatea din Eindhoven). Din când în când, în compensarea practicii de zi cu zi, uneori aridă și lipsită de spectaculozitate, mai scriu sau mă angajez în diverse exerciții critice. Textele și eseurile mele grafice au fost publicate în publicații precum „San Rocco”, „Volume”, „Log” sau „Oase”, pentru a menționa doar câteva. Am expus lucrări la cea de-a 5-a Bienală de Urbanism\ Arhitectură din Shenzhen și am contribuit la „OfficeUS”, Pavilionul SUA la cea de-a 14-a Bienală de Arhitectură de la Veneția. În 2015 am curatoriat capitolul „Aformal Academy/ Pedagogical Infrastructure” pentru cea de-a 6-a Bienală de Urbanism\ Arhitectură de la Shenzhen și am fost invitat să contribui la catalogul intitulat „The State of the Art of Architecture” pentru Bienala de Arhitectură de la Chicago, care ar trebui să fie publicat în această toamnă de către Lars Mueller Publishers. În 2016 am curatoriat, împreună cu criticul italian Davide Tommaso Ferrando, prima ediție a Unfolding Pavilion, cu ocazia celei de-a 15-a Bienale de Arhitectură de la Veneția.

C.B.: Deși scrii pentru publicații teoretice prestigioase din domeniul arhitecturii, cum ar fi „San Rocco”, „Clog” și „Oase”, în rândul confraților români ești cunoscut, dacă nu mă înșel, mai ales pentru activitatea ta în calitate de curator al arhivei online „OfHouses”. Acest proiect personal ți-a afectat în vreun fel imaginea publică, rețeaua de prieteni și de conexiuni și, în cele din urmă, chiar și producția Unfolding Pavilion? Cât de importantă este această prezență sau amprentă online pentru un arhitect interesat atât de teorie, cât și de practică?

D.T.M.: Într-adevăr, sunt fondatorul și editorul proiectului de cercetare „OfHouses – o colecție a caselor vechi și uitate” (www.ofhouses.com), în cadrul căruia mă documentez cu atenție și public materiale despre case care au fost construite cu peste 20 de ani în urmă și care au fost date uitării.

La început publicam proiecte independente având drept unic criteriu gustul meu personal, dar m-am plictisit rapid de asta. După aceea, am început să grupez câte 7 case, în selecții cu durata de 3 săptămâni, dedicate unui arhitect (Ruy Ohtake, Décio Tozzi și Paul Rudolph, în perioada de început) sau unui grup de arhitecți (L.A. School). După aceea, am început să invit arhitecți, critici și bloggeri să selecteze ei înșiși cele 7 case. Până în prezent am avut 34 de curatori invitați de pe 5 continente, care au publicat aproximativ 350 de proiecte.

„OfHouses” are o prezență foarte puternică în social media, cu aproximativ 25.000 de abonați împărțiți între Facebook și Tumblr. Din punctul meu de vedere, aceasta este o evoluție naturală în raport cu un website „static”. Un website funcționează, în principal, în scopuri de arhivare, în timp ce conținutul său este distribuit, de fapt, prin rețelele sociale, care sunt mai adecvate pentru un public care navighează cu mare rapiditate pe Internet și are un nivel de atenție mai redus. Pe lângă creșterea vizibilității, această soluție asigură și un feed-back mai rapid și facilitează o serie de discuții extrem de necesare.

Deoarece ajungi să îți cunoști îndeaproape vizitatorii și să stabilești contacte directe cu aceștia, te afli de multe ori în situația de a exclama: „Louis, cred că ăsta este începutul unei frumoase prietenii!”. Rețeaua ta de prieteni crește exponențial și acest lucru îți afectează cu siguranță și activitatea offline. Practic, ți se deschid nenumărate oportunități.

Unfolding Pavilion a crescut organic, din proiectul „OfHouses”.

În 2014, l-am invitat pe Davide Tommaso Ferrando să contribuie la colecția mea. După câteva luni, mi-a luat un interviu pentru revista sa online „011+”. Am rămas în legătură și, cumva, odată cu venirea iernii, ne-a venit o idee: „De ce să nu organizăm o expoziție independentă pentru Bienala viitoare?”. El era în Alicante, eu eram în Suceava. Deși părea un lucru puțin probabil, peste două săptămâni aveam deja un concept curatorial solid și rezervaserăm un spațiu pentru expoziția din Veneția.

Daniel Tudor Munteanu: I was born in 1980. I’m a practicing architect and urban planner based in Suceava, Romania. I was educated in Romania (University of Technology Iasi) and The Netherlands (Eindhoven University of Technology). As a counterpart to an arid and unspectacular daily practice, I occasionally write and engage in different critical ventures. My texts and graphic essays were published in „San Rocco”, „Volume”, „Log” or „Oase”, to mention just a few. I have exhibited at the 5th „Urbanism\Architecture Bi-city Biennale”’ in Shenzhen and contributed to „OfficeUS”, the U.S. Pavilion for the 14th Venice Architecture Biennale. In 2015 I curated the „Aformal Academy/Pedagogical Infrastructure” chapter for the 6th Shenzhen „Urbanism\Architecture Bi-city Biennale” and I was invited to contribute to „The State of the Art of Architecture” catalogue for the Chicago Architecture Biennale, expected to be released this autumn by Lars Mueller Publishers. In 2016 I curated, together with the Italian critic Davide Tommaso Ferrando, the first Unfolding Pavilion at the 15th Venice Architecture Biennale.

C.B: Even though you write for prestigious architectural theory magazines as „San Rocco”, „Clog” and „Oase” you are mostly prominent for your Romanian peers, if I am not wrong, through your online activity as curator of the online archive „OfHouses”. Has this personal project affected your public persona, your network of friends and connections, and ultimately even the production of the Unfolding Pavilion? How important is this personal online presence or footprint for an architect interested in both theory and practice?

D.T.M: Indeed, I am the founder and editor of the research project „OfHouses - a collection of old forgotten houses” (www.ofhouses.com), where I carefully document and publish overlooked houses built more than 20 years ago.

In the beginning I published unrelated projects, based only on my personal taste, but I got bored with it pretty quickly. Then, I began to group 7 houses in 3-week-long selections, documenting an architect (Ruy Ohtake, Décio Tozzi and the early Paul Rudolph) or a group of architects (L.A. School). After that, I started to invite architects, critics and bloggers to be guest curators of such a selection of 7 houses. Up to this day, there have been 34 guest curators from 5 continents and around 350 projects were published.

„OfHouses” has a very strong presence on social media, with around 25.000 subscribers divided between Facebook and Tumblr. It is, I believe, a natural progression from a „static” website. The website functions mainly for archival purposes, while its content is in fact distributed via social networks, which are more suitable for quick mobile browsing by an audience with shorter attention spans. Apart of the boost in visibility, this also enhances a rapid feedback and enables very necessary discussions.

Because you can get to intimately know your audience and establish direct contact with it, more than often you may feel in the position to exclaim „Louis, I think this is the beginning of a beautiful friendship”. Indeed, your network of friends grows exponentially and it certainly affects your offline activity as well. It unlocks a world of opportunities.

The Unfolding Pavilion grew organically from „OfHouses”.

Back in 2014, I invited Davide Tommaso Ferrando to contribute to the collection. A few months later, he interviewed me for his online magazine „011+”. We kept in contact and somehow in the winter we had this idea: „Why not make an independent exhibition for the upcoming Biennale?”. He was in Alicante and I was in Suceava. Improbable as it may seem, 2 weeks later we already had a strong curatorial concept and a space booked for the exhibition in Venice.