Înscrierile pentru Kit-ul De-a Arhitectura „Școlari în siguranță” sunt deschise

27.01.2017

S-au lansat înscrierile pentru părinții și cadrele didactice care doresc să predea la clasă folosind noul material didactic De-a arhitectura „Școlari în siguranță”. Înscrierile vor fi deschise până pe 15 martie 2017, iar proiectul va putea fi implementat în anul școlar 2016-2017, timp de 3 luni, între 15 martie și 20 iunie 2017.

Asociația De-a Arhitectura pregătește o nouă serie de pachete educative – „Școlari în siguranță”, dedicată școlarilor din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, pachete care vor fi accesibile în școli cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR) Filiala București și cu ajutorul resurselor mobilizate la Swimathonul București 2016, organizat de Fundația Comunitară București, și cu sprijinul Siniat, Danfoss, Asociația KNX, Scat Sistem, Simbio.

Ideea proiectului a apărut în urma unei întâlniri din noiembrie 2015 a echipei De-a Arhitectura ca urmare a tragediei de la Colectiv.

Pe unii dintre cei care au murit în tragedia din Colectiv îi cunoșteam personal și încă nu îmi vine să cred că nu mai sunt. Nu cred că voi putea vreodată să mă detașez complet, să mă gândesc la asta fără un fior. Și ca mine mai sunt. Am întrebat în jur, printre colegii mei voluntari la De-a arhitectura și am descoperit că unii dintre noi avem nevoie să canalizăm în ceva practic aceste emoții și gânduri. Și am pornit astfel un proiect nou, de care eu zic că ne vom ține cu seriozitate – odată pentru că așa ne stă în fire, dar și pentru că, de data asta, suntem obligați în plus.– arh. Miruna Grigorescu, membru fondator De-a Arhitectura

Obiectivul proiectului este acela de a acoperi, prin mijloace educaționale, nevoia societății de a fi mai conștientă în privința pregătirii pentru siguranța în caz de dezastre (incendiu, cutremur). Asociația De-a Arhitectura își dorește ca fiecare dintre membrii societății să aibă informațiile de bază pentru propria siguranță, precum și pentru siguranța celor din jur. Având în vedere că în școlile din România nu se învață toate lucrurile acestea și nu se fac, în multe cazuri; consecvent simulări de comportament în caz de dezastre, De-a Arhitectura își dorește ca școlarii să fie educați ținând seama de trei direcții mari:

⌂ cum recunoaștem că noi și clădirile pe care le ocupăm frecvent sunt pregătite pentru a fi în siguranță în cazul unui dezastru;

⌂ cum ne comportăm în cazul producerii unui dezastru și ce ajutor putem aștepta din partea instituției (școlii), autorităților;

⌂ după dezastru – sănătate, ajutor psihlogic, solidaritate.

Cele trei rezultate pe care și le propune proiectul sunt:

⌂ dezvoltarea unui material didactic ușor de folosit, care să ajungă la profesori și la părinții care doresc o oportunitate de voluntariat în școală, cu invitați ocazionali – un pompier, un cadru medical, un arhitect

⌂ un site care să găzduiască tot conținutul, accesat liber (doar cu înregistrare)

⌂ ghid pentru simulări (există pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar nu e distribuit) + explorări/analize ale spațiului școlii din punct de vedere al siguranței.

Mulțumită sponsorilor proiectului, începând cu luna martie 2017, o primă tranșă de 90 de kit-uri vor fi transferate gratuit claselor a VI-a, a VII-a sau a VIII-a care doresc să deruleze programul „Școlari în siguranță”. Asistența Asociației De-a Arhitectura în cazul acestui proiect înseamnă punerea la dispoziția clasei a unui material didactic original, gratuit, dezvoltat de Asociație și produs cu ajutorul financiar al sponsorilor proiectului. Este necesar să existe un părinte cu o profesie relevantă (arhitect, inginer, urbanist) care se angajează să susțină lecțiile în clasă însoțit de diriginte sau cursul va fi predat de către un profesor al școlii (profesor de matematica, fizică, chimie, tehnologie). De data aceasta Asociația De-a Arhitectura și-a propus să ajungă în școli prin intermediul părinților (dintre cei cu pregătire și preocupări tehnice – ingineri, arhitecți, urbaniști, designeri de interior), care vor fi provocați să îmbrace haina voluntariatului pentru a contribui la formarea comunității în care evoluează proprii copii, aflați la începutul adolescenței.

Kit-urile vor conține un set de cartoline, fiecare dedicată unei noțiuni, cu explicații, pictograme, idei de activități și resurse (vezi un link, invită un pompier/un arhitect/un cadru medical etc.) + îndrumare pentru explorări/analize ale spațiului școlii din punct de vedere al siguranței.

În a doua etapă va fi construit un site dedicat care să găzduiască tot conținutul, accesat liber. Aici va fi accesibil inclusiv întreg materialul documentar care a fost selectat până acum pe câteva categorii importante: legislația românească în domeniu; cum se face acest tip de educație/pregătire în alte țări: cadru și activități; bune practici.

Profesorii claselor doritoare să intre în posesia materialului didactic sunt invitați să parcurgă condițiile și să se înscrie pe site-ul De-a arhitectura: http://www.de-a-arhitectura.ro/inscrieri/inscrieri-pentru-kit-ul-de-a-arhitectura-scolari-in-siguranta/

--

Asociația De-a Arhitectura a fost înființată formal în ianuarie 2013 de către șase arhitecți și își propune o îmbogățire a culturii arhitecturale și urbane a societății românești actuale prin educația copiilor care sunt și „formatori de opinie” ai părinților lor. Aici rezultatele asociației din anul 2015: Raport 2015.

Misiunea Asociației De-a Arhitectura

Construim prin educație. Construcția noastră crește când:

⌂ Copiii și adulții înteleg și iubesc valorile mediul construit și sunt activi în comunitățile lor

⌂ Profesioniștii mediului construit se implică prin educație în societate

⌂ În educație, joaca, experimentul și creativitatea sunt luate în serios